Caz suspect de coronavirus, la doar 230 km de Chișinău. Un român din Bacău a fost spitalizat
Full Article 2 minutes read

Caz suspect de coronavirus, la doar 230 km de Chișinău. Un român din Bacău a fost spitalizat

Suspiciune de coronavirus la numai 230 de kilometri de Chișinău. Un român venit din China de 8 zile a ajuns de urgenţă la spitalul din Bacău, cu simptome de gripă, scrie Observator, luni, 27 ianuarie. 

În jurul orei 12.00, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Bacău s-a prezentat o persoană care acuza simptome specifice gripei. A trezit însă suspiciuni faptul că, așa cum a declarat, în urmă cu opt zile tocmai venise din China.

S-au luat imediat măsurile specifice, s-au prelevat probe și s-au trimis la Institutul Matei Balș din București și se așteaptă rezultatele.

Managerul Institutului de Boli Infecţioase „Matei Balş”, Adrian Streinu-Cercel, a declarat, luni, că în minivacanţă s-au prezentat la spital 1.592 de persoane, dintre care 636 prezentau gripă, deşi recomandarea sa a fost ca persoanele cu simptome clare să stea acasă. De asemenea, în ceea ce priveşte îmbolnăvirile cu coronavirus apărute în China, Streinu-Cercel a precizat că populaţia nu trebuie să caute teste rapide pentru coronavirus, întrucât acestea nu există, dând asigurări că, în cazul în care virusul va apărea în România, Institutul are capacitatea de a-l trata.

Streinu-Cercel s-a referit şi la îmbolnăvirile cu coronavirus, afirmând că 70% dintre cazurile de coronavirus nou înregistrate sunt forme uşoare şi medii, iar în cazul în care virusul va apărea în România, Institutul are capacitatea de a-l trata.

În plus, acesta a făcut apel la populaţie să nu caute teste rapide pentru depistarea coronavirusului nou, întrucât acestea nu există.

„Nu există teste rapide, nu încercaţi să căutaţi teste rapide pentru noul coronavirus, nu există nicăieri în lume, se fac teste standard”, a mai spus Streinu-Cercel.

Potrivit datelor prezentate de specialişti, numărul cazurilor înregistrate în lume se apropie de 3.000, fiind 80 de decese, ceea ce face ca rata mortalităţii să fie mică, undeva la 2-4%.

Doar 20% dintre cazuri sunt forme severe, care ar putea da complicaţii.

 

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: