Cazul Moldasig: CNPF avertizează că Moldova riscă să fie exclusă din SIA „Carte Verde”

Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) avertizează că situația privind compania de asigurări „Moldasig” riscă să readucă Biroul Național al Asigurătorilor de Autovehicule (BNAA), implicit R. Moldova, în situația de a fi excluși din SIA „Carte Verde”. 

Într-un comunicat de presă, CNPF scrie că, având în vedere blocajul continuu şi pierderea de către companie a poziţiilor şi reputaţiei pe piaţa locală şi în cadrul SIA „Carte Verde”, reprezentanții instituției s-au adresat către Procuratura Generală, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Justiţiei, Serviciul de Informaţii şi Securitate, Consiliul Superior al Magistraturii în sensul „repunerii ordinii şi legii în remedierea situaţiei şi crearea condiţiilor potrivite pentru administrarea „Moldasig”.

În demersul respectiv, Comisia notifică autorităţile de resort că „la expirarea a 10 zile de la instituirea de către CNPF a administrării speciale provizorii, accesul persoanei desemnate (CNPF) în incinta „Moldasig” este unul fizic/brutal îngrădit”.

„Între timp, „Moldasig” se confruntă cu probleme majore cu impact cuantificabil absolut nefast. Astfel, împotrivirea pretinşilor noi şefi, care „gestionează” entitatea, blochează înregistrarea la Bancă a specimenelor de semnături ale administratorului special (CNPF) şi contabilului-şef („Moldasig”)”, menţionează CNPF.

Mai mult, CNPF a emis un avertisment pe numele administratorului „Confidenţial-Audit” SRL, potrivit căruia acesta este somat să „deblocheze imediat situaţia, în mod incontestabil să creeze condiţiile optime necesare pentru desfăşurarea activităţii operaţionale în incinta „Moldasig” a administratorului special provizoriu”.

„De asemenea, este obligat să organizeze rapid deplasarea de comun a dlor V. Bîrsanu şi E. Ovruţchii la Bancă, pentru autorizarea specimenelor de semnături; să restabilească în mod autentic funcţionalitatea/operaţionalitatea Companiei, precum şi mediul comunicativ, relaţional interuman în colectiv, astfel pentru a reda o încredere corespunzătoare clienţilor şi partenerilor; să îndepărteze din oficiul (preajma) Companiei persoanele interpuse şi formal neangajate, ingerinţa cărora aduce prejudicii de imagine pe intern şi pe extern”, se menţionează în avertismentul CNPF.

***

Pe 20 noiembrie, Comisia Națională a Pieței Financiare a anunțat că s-a autosesizat privind „neregulile și practicile contrare cerințelor de guvernanță corporativă” în cadrul companiei „MOLDASIG” SA și a decis să instituie administrare specială provizorie asupra companiei. În urma unei decizii judecătorești din 9 noiembrie curent, compania „MOLDASIG” trecuse în gestiunea a două entități de audit.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Recean, în dialog cu activiști, antreprenori și tineri din Găgăuzia și Taraclia: „Unitatea e puterea noastră”

Prim-ministrul Dorin Recean a avut o întrevedere cu mai mulți activiști civici, antreprenori, tineri, dar și reprezentanți ai sectoarelor de educație, cultură și mass-media din UTA Găgăuzia și raionul Taraclia. Potrivit unui comunicat al Executivului, discuțiile s-au concentrat pe importanța implicării minorităților naționale în procesele de luare a deciziilor.

Dorin Recean a evidențiat faptul că în sudul țării se investește activ, în special, în infrastructură. Printre cele mai mari proiecte se numără construcția drumului de ocolire Vulcănești, un proiect de 28 de milioane de euro, susținut din fonduri europene. Totodată, în UTA Găgăuzia, sunt în desfășurare 15 proiecte finanțate prin programul guvernamental „Satul European”, în valoare totală de 73 de milioane de lei.

De asemenea, premierul a menționat lansarea programului de formare profesională pentru cadrele didactice care predau limba găgăuză în grădinițele din autonomie. Programul este organizat de Universitatea de Stat din Comrat, sub egida Ministerului Educației, și este destinat pentru 74 de cadre didactice din 56 de grădinițe din autonomie. 

Tinerii prezenți la întrevedere au abordat subiecte privind integrarea europeană și măsurile de combatere a dezinformării.

„Unitatea e puterea noastră și doar împreună vom reuși să dezvoltăm comunitățile locale și să asigurăm un nivel de trai mai bun”, a precizat șeful Guvernului. 

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: