Андрей Мардарь / NewsMaker

CC a decis: abrogarea „Legii miliardului”, votată de PSRM-ȘOR, nu este constituțională

Legea nr. 230 din 16 decembrie 2020, privind emisiunea obligațiunilor de plată derivate din garanțiile de stat sau așa-numita „lege a miliardului”, nu este constituțională. Hotărârea a fost pronunțată de președinta Curții Constituționale Domnica Manole pe 18 martie. 

Hotărârea este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

***

Pe 22 decembrie, CC a suspendat legea, care a fost aprobată pe 16 decembrie de către deputații socialiști și cei din Platforma „Pentru Moldova”, din care face partea fracțiunea Partidului „ȘOR” și deputații neafiliați care au părăsit Pro Moldova.

Acum patru ani, prin această lege, autoritățile au transformat în datorie de stat creditul oferit de Banca Națională celor trei bănci, prin care s-au acoperit circa 14 miliarde de lei ce s-au furat din respectivele instituții bancare. Deputații din opoziție au fost împotriva anulării acestei legi. În baza acesteia, Băncii Naționale i se transferă anual aproape un miliard de lei din bugetul de stat. De notat că suma totală care urmează să fie returnată BNM, cu tot cu dobânzi, este de 25 de miliarde de lei.

Deputatul socialist Vlad Bătrîncea a declarat pe 16 decembrie că, prin anularea așa-numitei „legi a miliardului”, se va reuși economisirea a 600 mln de lei. Acesta a propus ca banii să fie transferați în fondul de subvenționare a agricultorilor.

 

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Guvernul Republicii Moldova

Marea Dictare Națională: 3 500 de persoane, inclusiv elevi cu deficiențe de vedere, au participat la ediția din acest an. Ce text au scris concurenții

3 500 de persoane au participat, duminică, la cea de-a IV-a ediție a Marii Dictări Naționale, organizată cu ocazia Zilei Limbii Române. Evenimentul s-a desfășurat în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău și în cel puțin 16 raioane ale țării.

Potrivit unui comunicat al Guvernului, la dictare au participat elevi, profesori, părinți, bunici și persoane de diferite vârste, care și-au testat cunoștințele de limbă română.

Prezent la eveniment, prim-ministrul Vasile Tofan a vorbit despre rolul limbii române în păstrarea identității naționale și a amintit că revenirea la alfabetul latin și readucerea limbii române în centrul vieții publice au reprezentat unele dintre cele mai importante realizări ale renașterii naționale.

Limba pentru care atunci s-a luptat este astăzi limba în care putem trăi liber. Limba noastră ne-a trecut prin vremuri mult mai grele decât cele de astăzi, ne-a păstrat identitatea când alții au încercat să ne-o schimbe și ne-a ajutat să ne recâștigăm demnitatea. Astăzi, ne însoțește în drumul nostru înainte, ca o țară liberă și europeană”, a spus prim-ministrul.

Facebook/Guvernul Republicii Moldova

O premieră a ediției din acest an a fost participarea elevilor cu deficiențe de vedere. Ministerul Educației și Cercetării a asigurat condițiile necesare pentru ca aceștia să poată lua parte la concurs.

Participanții au scris un fragment din lucrarea „Testamentul”, semnată de Gheorghe Urschi. Textul dictării a fost făcut public în dimineața concursului, pentru a asigura condiții egale tuturor participanților.

Facebook/Guvernul Republicii Moldova

Lucrările vor fi evaluate de o comisie specială constituită de Ministerul Educației și Cercetării. Participanții care vor obține cele mai bune rezultate vor fi premiați în cadrul unui eveniment festiv.

Marea Dictare Națională a fost lansată în anul 2023 de Ministerul Educației și Cercetării, în scopul promovării limbii române și al încurajării utilizării corecte a acesteia. Ediția de anul trecut a reunit peste 2 000 de participanți.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: