Ceban, față în față cu conducerea Gazprom: A pledat pentru semnarea unui acord privind stingerea datoriei istorice a Moldovagaz
Full Article 3 minutes read

Ceban, față în față cu conducerea Gazprom: A pledat pentru semnarea unui acord privind stingerea datoriei istorice a Moldovagaz

Zis și făcut. După ce anterior a anunțat că va merge în Federația Rusă pentru a discuta problema aprovizionării Republicii Moldova cu gaze rusești, astăzi, 19 septembrie, președintele Moldovagaz, Vadim Ceban, anunță că a întreprins o vizită la Sankt Petersburg, săptămâna trecută. Potrivit lui Ceban, în cadrul vizitei a avut o serie de întrevederi cu conducerea Gazprom, unde a vorbit despre necesitatea semnării unui acord privind stingerea datoriei istorice a Moldovagaz către Gazprom.

Șeful Moldovagaz anunță, pe canalul său de Telegram, că, aflat la Sankt Petersburg, a avut mai multe întâlniri cu reprezentanții conducerii Gazprom. Principalele subiecte de discuție, potrivit lui, au fost cele legate de problemele aprovizionării cu gaze naturale a Republicii Moldova, precum și problemele activităților corporative ale SA „Moldovagaz”.

În context, Ceban anunță că a subliniat angajamentul Moldovagaz pentru îndeplinirea strictă a obligațiilor contractuale, precum și necesitatea semnării unui acord privind stingerea datoriei istorice a Moldovagaz către Gazprom.

Precizăm că, anterior, Ceban a declarat că va merge în Rusia, pentru a negocia cu conducerea Gazprom un preț mai avantajos la gazele naturale furnizate Republicii Moldova.

Între timp, președinta țării, Maia Sandu și prim-ministra Natalia Gavrilița au admis că Rusia ar putea să ne închidă robinetul după data de 1 octombrie, invocând lipsa efectuării auditului datoriilor Moldovagaz. În realitate însă, potrivit Maiei Sandu, decizia Gazprom ar avea la bază formula de calcul care se schimbă la începutul lunii și care ar genera un preț mai mic de achiziție.

Precizăm că, în timp ce președinta Maia Sandu susține că primele concluzii ale auditului datoriei istorice pretinse de Gazprom de la Moldovagaz, în mărime de circa $800 mln, ar putea fi gata până la finalul anului curent, premierul Natalia Gavrilița a precizat că Chișinăul a solicitat amânarea termenului până la sfârșitul lui mai. Pe de altă parte, autoritățile declară că Gazprom a insistat ca rezultatul auditului să fie gata până pe 1 octombrie, curent.

Amintim că, pe 11 august 2022, Agenția Proprietății Publice a anunțat că a semnat contractul de achiziționare a serviciilor de audit financiar și juridic independent al datoriei Moldovagaz față de Gazprom și Factoring-Finance. Este vorba despre două companii străine: una din Marea Britanie și alta din Norvegia. Contractul a fost atribuit prin procedura de negocieri directe, în urma dispoziției Comisiei Situații Excepționale din 13.07.2022.

Astfel, cele două companii se obligă să facă auditul datoriilor la gazele livrate Republicii Moldova, malul drept, până pe 30 ianuarie 2023.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: