Tudor Mardei / NewsMaker

Ceban lansează noi acuzații, după ce a fost interzis în România: „Nicușor Dan i-a întors datoria Maiei Sandu”. Reacția Președinției

Primarul capitalei, Ion Ceban consideră că interdicția sa în spațiul Schengen și în România ar fi o presupusă „înțelegere între președinta Maia Sandu și omologul său din România, Nicușor Dan”. Potrivit lui Ceban, această măsură ar reprezenta o modalitate prin care președintele român „i-ar fi întors datoria” pentru sprijinul acordat de Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) la alegerile prezidențiale din România. Președinția a respins acuzațiile, catalogându-le drept „nefondate”.

Am văzut azi zâmbetele celor din PAS referitor la situația creată. Acest lucru denotă o simplă situație – este o înțelegere între prima persoană de aici – președintele țării – și președintele României. De ce se întâmplă? Pentru că cineva are de întors datoriile, mă refer la administrația de peste Prut, pentru susținerea și suportul în campania electorală de către PAS, și nemijlocit Maia Sandu, o susținere ilegală. Este o relație personală, pentru că am vorbit cu mulți ambasadori ai statelor din UE care au rămas nedumeriți de situație și nu prea înțeleg ce se întâmplă”, a declarat Ceban într-o intervenție video pe rețelele sociale.

Referitor la acuzațiile că ar fi avut întâlniri cu anumite persoane în contextul campaniei electorale din România, primarul a respins aceste afirmații.

Vreau să vă asigur că toate declarațiile apărute în spațiul public despre faptul că m-aș fi întâlnit cu cineva în preajma campaniei electorale sau în campanie, după campania electorală din România, nu corespund adevărului”, a precizat el.

În privința motivelor oficiale invocate de autoritățile române, care susțin că interdicția a fost impusă din „motive de securitate”, Ion Ceban a afirmat că este „mirat”.

„Sunt mirat că aș putea, în calitate de persoană, chiar și fiind primar al Chișinăului, să prezint un pericol pentru o țară atât de mare ca România, ca să nu mai spun de statele Uniunii Europene. Eu cred că este o aberație”, a mai spus Ceban.

Solicitat de NewsMaker, consilierul șefei statului, Igor Zaharov, a respins acuzațiile lui Ceban, catalogându-le drept „nefondate”.

„Respingem cu fermitate acuzațiile nefondate lansate de respectivul politician”, a subliniat Zaharov.

***

Amintim că, pe 9 iulie, Ministerul de Externe de la București a confirmat că autoritățile naționale au decis impunerea unei interdicții de intrare pe teritoriul României pentru Ion Ceban. Aceasta este valabilă și în întregul spațiu Schengen. Instituția a menționat că măsura a fost luată din „motive de securitate”. Alături de edilul Chișinăului, încă doi cetățeni ai Republicii Moldova au primit interdicții.

În prima sa reacție, Blocul „Alternativa” – din care face parte și MAN, partidul condus de Ion Ceban – a declarat că interdicția ar fi fost luată „la comanda” autoritățile de la Chișinău, care l-ar fi desemnat pe Ceban drept „principalul inamic”. Totodată, blocul a învinuit guvernarea că ar pregăti o serie de „acțiuni represive” împotriva primarului Ion Ceban și a echipei sale.

La rândul său, Ion Ceban a declarat că interdicția împotriva sa este o „răfuială politică” din partea conducerii Republicii Moldova. El a acuzat-o pe președinta Maia Sandu și Partidul Acțiune și Solidaritate că ar utiliza inclusiv instituțiile statului pentru a-l bloca.

Pe de altă parte, ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a respins acuzațiile, declarând că măsura are legătură cu faptele edilului. El a evidențiat pozițiile lui pro-ruse manifestate de-a lungul timpului.

De asemenea, Perciun i-a reproșat primarului că „s-a afișat și a susținut tacit un candidat anti-european la președinția României”.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Cât a încasat bugetul de stat în primele 14 zile de la eliminarea scutirilor pentru agenții economici din Transnistria

În primele 14 zile de la introducerea primei etape de eliminare a facilităților la TVA și accize pentru agenții economici din regiunea transnistreană, în bugetul Republicii Moldova au fost colectate circa 850 de mii de lei sub formă de taxe vamale, TVA și accize. Cifra a fost comunicată de șeful posturilor vamale interne de control Criuleni, Vadul lui Vodă și feribotul Molovata ale Serviciului Vamal al Republicii Moldova, Alexandru Sușcov, pentru „MOST”.

„În cele 14 zile, volumul importurilor a fost destul de mic în raport cu volumul total care este introdus în această perioadă. Potrivit cifrelor, din taxe vamale, TVA și accize au fost colectate în bugetul Republicii Moldova circa 850.000 de lei”, a declarat Sușcov.

Potrivit lui Sușcov, în aceste două săptămâni, în statistici au fost incluse, printre altele, bijuterii, mijloace de transport, blănuri și alte categorii de mărfuri pentru care, începând cu 1 septembrie 2026, se aplică TVA și accize.

El a adăugat că, în perioada ianuarie-august 2026, Serviciul Vamal a colectat 110,5 milioane de lei. Această sumă include doar taxele vamale, fără TVA și accize. „Activitatea economică a scăzut într-o anumită măsură. Presupun că acest lucru are legătură cu noile prevederi”, a declarat Sușcov.

Totodată, potrivit acestuia, procedura de vămuire nu s-a schimbat. „Așa cum era, așa a și rămas. Singurul lucru care s-a schimbat este metoda de impozitare”, a comunicat Sușcov. Potrivit acestuia, la vămuirea mărfurilor sunt utilizați aceiași brokeri vamali și este depusă declarația vamală. Diferența este că în declarație nu mai este indicat codul de scutire. „Toate plățile sunt calculate automat. Nu se pierde mai mult timp pentru vămuire, nu există coridoare suplimentare, adică există un tratament absolut egal atât pentru agenții economici de pe malul drept, cât și pentru cei de pe malul stâng”, a declarat Sușcov.

***

Amintim că, de la 1 septembrie 2026, agenții economici din regiunea transnistreană achită TVA și accize pentru mai multe categorii de mărfuri importate în Republica Moldova. Este prima etapă a eliminării treptate a scutirilor fiscale și vizează, printre altele, băuturile alcoolice, produsele din tutun și cu nicotină, parfumurile, articolele pirotehnice, blănurile, bijuteriile și pietrele prețioase, precum și anumite mijloace de transport. De la 1 ianuarie 2027, regimul va fi extins la alte categorii, inclusiv unele materii prime și produse petroliere, iar de la 1 aprilie 2027 – la gaze naturale, energie electrică, aparate telefonice și computere.

Autoritățile susțin că introducerea treptată a taxelor va oferi companiilor din regiunea transnistreană timp pentru a se adapta și va reduce impactul asupra prețurilor și consumatorilor. Obiectivul este ca, până la 1 ianuarie 2030, regimul fiscal general să fie aplicat integral mărfurilor importate de agenții economici din regiunea transnistreană, în aceleași condiții ca pentru companiile din restul țării.

Anterior, se menționa că veniturile suplimentare obținute în urma eliminării scutirilor urmează să fie direcționate către un Fond de convergență, din care vor fi finanțate proiecte și programe destinate locuitorilor din raioanele de est ale Republicii Moldova.

Tiraspolul a criticat decizia Chișinăului și a calificat-o drept „racket politic”. Detalii – AICI. NewsMaker a analizat cum va influența introducerea noilor taxe economia și populația din Transnistria – AICI. Lista totală a mărfurilor pentru care firmele din regiunea transnistreană vor achita taxe poate fi consultată – AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: