CEC a anunțat numărul total de alegători înscriși în Registrul de Stat al Alegătorilor
Full Article 2 minutes read

CEC a anunțat numărul total de alegători înscriși în Registrul de Stat al Alegătorilor

Comisia Electorală Centrală (CEC) anunță că, la momentul de finalizare a procedurii de actualizare a listelor electorale, în Registrul de Stat al Alegătorilor sunt înscriși 3 282 837 cetățeni cu drept de vot.

Din numărul total de alegători:

2 786 446 sunt atribuiți pe unități administrativ-teritoriale de nivelul II din țară;
237 700 – nu au înregistrare la domiciliu sau reședință, inclusiv cei care au emigrat autorizat peste hotarele țării;
258 691- cetățenii cu drept de vot care au domiciliu înregistrat în unităţile administrativ-teritoriale din stânga Nistrului.

De asemenea, CEC anunță că listele electorale au fost tipărite și transmise autorităților administrației publice locale și birourilor electorale ale secțiilor de votare.

În acest context, alegătorii sunt invitați să verifice corectitudinea înscrierii datelor din listele electorale atât la biroul electoral al secției de votare care corespunde domiciliului sau reședinței valabile, cât și pe pagina web oficială a Comisiei, accesând butonul „Verifică-te în Registrul de Stat al Alegătorilor” sau direct pe liste.cec.md, selectând regiunea, localitatea și secția de votare la care sunt arondați.

Atragem atenția că modificări în listele electorale pot fi solicitate cel târziu în ziua precedentă zilei alegerilor, adică până pe 10 iulie, inclusiv.

  •  
  •  
  •  
  •  
  •  
  •  

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: