Andrei Mardari / NewsMaker

Cele două spitale care au fuzionat vor avea un director nou. Nemerenco a anunțat unde va fi locația finală

După fuzionare celor două spitale – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă” cu Spitalul de Dermatologie și Maladii Comunicabile – director al noii instituții medicale nu va fi unul din actualii șefi. Ministerul Sănătății nu are o bună conlucrare cu directorii celor două spitale, a precizat Ala Nemerenco pe 28 decembrie. 

Ministra Sănătății Ala Nemerenco a spus, în timpul unor declarații de presă, că „este o fuzionare a două spitale care sunt unite într-un management comun” și că „atunci când două instituții se transformă în una nu mai există doi directori, patru vicedirectori și așa mai departe”.

Concedierile, despre care a vorbit Nemerenco pe rețelele de socializare, „se referă într-adevăr la administrație, administrația care inclusiv a obligat lucrătorii să meargă în marșuri”.

„Ministerul Sănătății își dorește o instituție transformată care să corespundă tuturor rigorilor și standardelor internaționale. (…) În procesul de fuzionare, lucrătorii medicali nu sunt eliberați, doar fiecare din ei semnează un contract adițional deoarece este schimbată denumirea”, a menționat oficialul.

Întrebată de jurnaliști câte persoane vor fi concediate, Nemerenco a spus: „Deci, nu este la moment nimeni concediat. Vor fi disponibilizate persoanele care nu se regăsesc și de obicei aceasta afectează conducerea instituțiilor. Deci, este clar, doi nu este egal cu unul”.

La întrebarea „unde va fi locația finală” a instituției, ministra a declarat: „Acolo unde sunt acum, cu investiții ulterioare. (…) Aceste clădiri necesită investiții extraordinar de mari, sunt clădiri istorice. (…) La momentul de față totul rămâne așa cum este”.

Solicitată să precizeze cine va fi directorul instituției și dacă va fi selectat unul din actualii directori, Nemerenco a răspuns: „Nu, nu va fi selectat unul din actuali. Nu avem o conclucrare bună”.

***

Spitalul Clinic de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă” va fuziona cu Spitalul de Dermatologie și Maladii Comunicabile. Un proiect în acest sens a fost aprobat de Guvern, la inițiativa Ministerului Sănătății, pe 27 decembrie. La ședința cabinetului de miniștri, premierul Dorin Recean a mulțumit ministrei Ala Nemerenco pentru „transformările destul de dificile asumate”. Potrivit lui Recean, fuzionarea celor două spitale este necesară pentru pacienți. „Este important lumea să înceteze să rezolve probleme patrimoniale”, a mai comunicat Recean.

Potrivit Ministerului Sănătății, termenul de exploatare a clădirii Spitalului „Toma Ciorbă” este „depășit” și nu corespunde cerințelor contemporane, iar sediul Spitalului Dermatologic se află într-o stare mai bună și „poate fi ajustat la standardele actuale de prestare a serviciilor medicale acordate de ambele instituții”.

Angajații celor două spitale sunt împotriva inițiativei și au organizat mai multe acțiuni de protest. La cea mai recentă au participat și deputați din opoziție, precum ex-bașcanul Irina Vlah, deputata comunistă Diana Caraman și liderul PDCM Ion Chicu. 

În seara zilei de 27 decembrie, ministra Ala Nemerenco a scris pe rețelele de socializare că urmare a fuzionării celor două spitale vor urma concedieri, în rândul șefilor. Oficialul a spus că domeniul medical se va despărți „de câțiva din capii care nu au nicio grijă” de angajați sau condițiile de muncă ale acestora. Potrivit ministrei, societatea va auzi de ei. „Unii sunt cercetați în dosare penale”, a menționat Nemerenco.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

obozrevatel.com

Fiica lui Putin a deschis un laborator pentru studierea longevității: știința îl va putea „păcăli pe Dumnezeu”

Maria Voronțova, fiica președintelui rus Vladimir Putin, a deschis un laborator pentru studierea longevității la Școala de Management „Skolkovo” din Moscova, scrie The Moscow Times, cu referire la „Vedomosti”. În cadrul unui forum organizat cu această ocazie, Voronțova a vorbit despre posibilitatea de a depăși limitele naturale ale vieții, pe care a descris-o drept o încercare de „a-l păcăli pe Dumnezeu sau natura”.

Laboratorul va studia influența creșterii duratei vieții asupra politicilor de stat, economiei și pieței muncii. Voronțova, care conduce Institutul de Cercetare și Educație Medicală al Universității de Stat din Moscova, consideră că longevitatea trebuie împărțită în două etape.

În prima, omul trebuie să atingă „potențialul de 85–90 de ani stabilit de natură”. Pentru aceasta, spune ea, este necesară formarea obiceiului de a avea grijă de sănătate încă din copilărie, o alimentație corectă și controale medicale regulate.

A doua etapă presupune o încercare de „a-l păcăli pe Dumnezeu sau natura” și de a depăși limitele potențialului natural al omului.

Voronțova a recunoscut că progresele științifice în acest domeniu sunt deocamdată modeste. În opinia sa, unul dintre obstacolele în calea longevității este faptul că îmbătrânirea nu este considerată o boală. Drept urmare, dezvoltarea medicamentelor pentru combaterea acesteia este îngreunată, deoarece procesul necesită un diagnostic clar și studii clinice.

Totodată, Voronțova și-a exprimat convingerea că „frica de moarte comună tuturor oamenilor” va determina sistemul de sănătate să abordeze problema îmbătrânirii în următorii 10–20 de ani.

În Rusia se lucrează deja la un „vaccin împotriva îmbătrânirii” – un preparat care ar urma să blocheze o genă asociată modificărilor celulare provocate de înaintarea în vârstă, potrivit viceministrului Științei și Învățământului Superior, Denis Sekirinski. Preparatul este dezvoltat de Institutul de Biologie a Îmbătrânirii și Medicină.

Vicepremiera Tatiana Golikova a promis că producția unui astfel de medicament va începe în perioada 2028–2030. Cercetările fac parte din proiectul național „Noi tehnologii pentru protejarea sănătății”, lansat în 2025, la cererea lui Putin.

Tot la cererea lui Putin, în 2025 a fost lansat proiectul național „O viață lungă și activă”. Pentru cele două programe sunt prevăzute cheltuieli totale de peste două trilioane de ruble. Liderul de la Kremlin a cerut creșterea speranței medii de viață în Rusia de la nivelul actual de 74,2 ani la 78 de ani până în 2030 și la 81 de ani până în 2036.

Putin are 74 de ani, iar majoritatea înalților oficiali ruși au vârste apropiate. În comparație, speranța medie de viață a bărbaților din Rusia este de 68 de ani.

Potrivit presei, liderul rus este interesat de multă vreme de metodele de întinerire a organismului. În septembrie 2025, în timpul unei vizite la Beijing, a discutat cu președintele chinez Xi Jinping despre posibilitatea de a atinge nemurirea prin tehnologii moderne și transplanturi de organe. Xi l-a asigurat atunci că „șansa de a trăi până la 150 de ani există deja în acest secol”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: