mfa.gov.md

Chișinăul cere Moscovei să execute hotărârile CtEDO privind drepturile omului din Transnistria. Declarație la ședința Consiliului ONU

Chișinăul îi cere Moscovei să execute hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului (CtEDO) în cauzele care vizează regiunea transnistreană a Republicii Moldova. Apelul a fost făcut de secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe, Vladimir Cuc, în cadrul celei de-a 55-a sesiuni a Consiliului ONU pentru Drepturile Omului.

Potrivit MFA, în intervenția sa, secretarul de stat a reiterat îngrijorările în legătură cu situația drepturilor omului în regiunea transnistreană, în mod special restricționarea libertății de exprimare. Diplomatul moldovean a subliniat că autoritățile monitorizează atent situația școlilor cu predare în grafie latină. În context, Vladimir Cucu a fost făcut apel către autoritățile ruse să execute hotărârile CtEDO în cauzele provenite din regiunea transnistreană.

Conform comunicatului citat, Cuc a menționat că Chișinăul va continua să implementeze angajamentele în domeniul drepturilor omului, care ar fi „un pilon important al procesului de aderare la UE”. Ministerul precizează că politicile Guvernului în acest sens vor fi prezentate „în următoarea ediție a Planului Național de Acțiuni în domeniul Drepturilor Omului, aflat la etapa finală de coordonare”.

Segmentul de nivel înalt al sesiunii a 55-a a Consiliului ONU pentru Drepturile Omului se desfășoară  în perioada 26-28 februarie, la Geneva. Evenimentul întrunește oficiali din întreaga lume, printre care secretarul general ONU António Guterres, Înaltul Comisar pentru Drepturile Omului Volker Turk, miniștri de externe, precum și înalți demnitari de stat.

Curtea Europeană a Drepturile Omului (CtEDO) a obligat Rusia să achite despăgubiri pentru doi bărbați din regiunea transnistreană. Unul a invocat violarea drepturilor sale – dreptul de a nu fi supus torturii, dreptul la libertate, inclusiv dreptul de a sesiza Curtea. CtEDO a recunoscut violarea și a dispus ca Rusia să-i plătească 26 000 euro drept prejudiciu moral și 4 000 euro, drept costuri și cheltuieli legate de reprezentare și asistență juridică. Al doilea bărbat s-a plâns de violarea dreptului la libertate, inclusiv la o justiție echitabilă. Rusia a fost obligată să achite reclamantului 6 500 euro, în calitate de prejudiciu moral. Precizările au fost făcute de reprezentanții Asociației Promo-LEX, pe 21 februarie. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Concertul din PMAN, care a atras critici, încheiat de Usatîi: a cântat despre Moldova pe o melodie rusească VIDEO

Liderul formațiunii „Partidul Nostru”, Renato Usatîi, a decis să încheie chiar el concertul din 2 iulie, care s-a desfășurat în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, concert ce a avut în program artiști ruși și a atras critici.

Politicianul a interpretat o piesă pe melodia trupei Bi-2 „Полковнику никто не пишет” (în traducere: „Colonelului nimeni nu-i scrie”) și a adaptat versurile în română, despre situația din Republica Moldova. 

Menționăm că, în cadrul concertului, cap de afiș au fost interpreții ruși Macan și Basta și a atras multe critici pe rețelele de socializare, întrucât artiștii au evoluat anterior la concertele organizate de Kremlin, inclusiv în Crimeea ocupată de Rusia.

Precizăm că rapperul Basta (Vasilii Vakulenko) este sancționat de Ucraina pentru concertele susținute în Crimeea ocupată, iar interpretul Macan (Andrei Kosolapov) ar fi cântat recent în Lugansk. Pe 14 iulie, în PMAN, urmează să ajungă și trupa „Ruki Vverh” (Serghei Jukov), cunoscută pentru aparițiile la mitinguri pro-Kremlin și concerte pe teritoriile ocupate. Evenimentul la care artiștii au fost invitați de Usatîi a fost intitulat Festivalul Absolvenților 2025.

Liderul Partidului Nostru nu a comentat, deocamdată, criticile apărute în spațiul public.

În contextul criticilor, ministrul Sergiu Prodan a spus că Ministerul Culturii „nu cere preventiv” lista artiștilor care participă la concerte private. Totuși, el a precizat că instituția pe care o conduce „examinează” evenimentele culturale care se desfășoară în capitală sau pe teritoriul țării „și trage concluzii”.

Anterior, organizația „Stop Russian Aggression” a cerut autorităților Republicii Moldova să interzică intrarea în țară artiștilor ruși invitați la concertul organizat de Usatîi. Iar pe 2 iulie, când interpreții ruși Macan și Basta au ajuns la Chișinău, au declarat că această zi este „o zi a rușinii pentru Moldova”.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: