Cine și de unde a luat bani? Diacov și Voronin au făcut schimb de acuzații
Full Article 3 minutes read

Cine și de unde a luat bani? Diacov și Voronin au făcut schimb de acuzații

Președintele de onoare al Partidului Democrat (PDM), Dumitru Diacov, susține că însuși Vladimir Voronin ar fi luat banii pentru plecarea din Partidul Comuniștilor (PCRM) a opt dintre deputați. Democratul a scris pe pagina sa de Facebook că liderul comuniștilor este supărat pentru că Diacov a refuzat, în 2009, să-l voteze în funcția de președinte al parlamentului. La rândul său, fostul președinte al Repulicii Moldova a calificat declarațiile democratului drept minciuni.

„Despre cei 14 deputați care l-au părăsit, alte cuvinte decât „trădători” el nici nu a căutat. Măcar că pentru plecarea a cel puțin 8 dintre ei, banii, din câte știu eu, i-a luat însuși Voronin. De la cine, toată lumea știe! Dar de ce Voronin e supărat pe mine? Pentru că în toamna lui 2009 nu am dorit să intru în cârdășie cu el și nu am dorit să-l votez speaker al parlamentului. Țineți minte declarațiile lui Voronin că el mi-a propus funcția de presședinte? Daca aș fi dat acordul, trebuia să-l votez mai întâi pe Voronin președinte al parlamentului. Dar eu am refuzat. De aici toată supărarea!”, a scris Dumitru Diacov.

La rândul său, președintele PCRM a venit cu o reacție pe site-ul formațiunii pe care o reprezintă. El i-a adresat un mesaj direct lui Dumitru Diacov.

„După alegerile din 5 aprilie 2009, PCRM a obţinut 60 de mandate, de aceea, pe 12 mai 2009, parlamentul m-a ales preşedinte. Fără ajutorul tău şi al complicilor tăi. Adevărul constă în faptul că tu personal şi lingăii tăi mă convingeau pe mine şi pe colegii noştri să te alegem pe tine preşedinte. Şi dacă tu, Diacov, ai pierderi de memorie, trebuie să ţii minte reacţia mea şi unde te-am trimis”, notează Vladimir Voronin.

Mai mult, liderul comunist subliniază că Diacov ar fi primit lunar, în plic, câte 10.000 de euro pentru titlul de președinte de onoare al PDM și 8000 de euro pentru chiria sediului PDM, „înregistrat pe numelel fiicei”.

„E doar un exemplu nesemnificativ, sunt și alte cifre, mai solide”, a adăugat Voronin.

Amintim că, recent, liderul PCRM, Vladimir Voronin, a recunoscut că a depus un denunț la Procuratura Anticorupție pe numele lui Serghei Sîrbu, în urma căruia acesta este cercetat pentru corupere activă. Mai exact, Sîrbu este acuzat că a încercat să o corupă pe ex-deputata PCRM, Elena Bodnarenco, contra unei sume de 300 de mii de euro, ca aceasta să adere la PDM.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: