businessinsider.com

Cine vrea să zboare spre Lună? Un miliardar japonez pune la bătaie 8 bilete

Miliardarul japonez Yusaku Maezawa, cel care va deveni primul turist care va zbura spre pe Lună, la bordul unei aeronave SpaceX, a anunțat că este gata să ia cu el încă opt persoane, scrie Meduza.io pe 3 martie.

Yusaku Maezawa urmează să ajungă pe lună în 2023, la bordul unei aeronave a companiei SpaceX, fondată de Elon Musk. În 2018, acesta spunea că va lua cu el oameni de artă, care să-și găsească inspirația pentru noi opere. Ulterior, acesta a declarat că își caută o parteneră cu care să meargă în călătorie. Aceasta urma să fie selectată în cadrul unui reality show, la care s-au înscris 27 722 de femei. Peste câteva săptămâni, omul de afaceri s-a răzgândit și și-a cerut scuze pentru că a anulat inițiativa.

Pe 3 martie 2021, miliardarul a anunțat că este gata să ofere 8 locuri la bordul aparatului de zbor pentru oameni din diferite părți ale lumii.

„În total, la bord, vor fi între 10 și 12 persoane, dar eu voi lua cu mine 8. Am cumpărat toate locurile, așa că va fi un zbor privat”, a declarat Maezawa.

Potențialul candidat trebuie să corespundă următoarelor criterii: să desfășoare o activitate care este în folosul altor oameni și să fie pregătit să susțină alți membri ai echipajului. Maezdawa a declarat că a decis „să le dea oamenilor din toată lumea șansa de a se alătura călătoriei”.

Doritorii de a participa la zbor trebuie să trimită o cerere până pe 14 martie. Câștigătorii vor fi selectați în termen de o săptămână. Ulterior, vor avea loc și alte etape de selecție. Decizia finală și examinarea medicală se vor desfășura la sfârșitul lui mai.

Persoanele care vor fi selectate (dacă Maezawa nu se va răzgândi din nou) vor participa la misiunea dearMoon. Aceștia se vor apropia de Lună până la o distanță de circa 200 de kilometri, după care se vor întoarce pe Pământ. În afară de turiști, la bordul aeronavei, se vor afla piloții SpaceX. Zborul va dura circa 6 zile și 6 nopți. Misiunea va fi prima de acest fel din 1972, când Neil Armstrong pășit pe Lună.

Prețul pe care îl va plăti miliardarul japonez nu a fost făcut public, însă Elon Musk a declarat că este vorba despre „bani mari”.

Maezawa este fondatorul magazinului online Zozotown. Acesta are o avere estimată la 2 miliarde de dolari și ocupă locul 23 în ratingul Forbes al celor mai bogați japonezi.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Recean, în dialog cu activiști, antreprenori și tineri din Găgăuzia și Taraclia: „Unitatea e puterea noastră”

Prim-ministrul Dorin Recean a avut o întrevedere cu mai mulți activiști civici, antreprenori, tineri, dar și reprezentanți ai sectoarelor de educație, cultură și mass-media din UTA Găgăuzia și raionul Taraclia. Potrivit unui comunicat al Executivului, discuțiile s-au concentrat pe importanța implicării minorităților naționale în procesele de luare a deciziilor.

Dorin Recean a evidențiat faptul că în sudul țării se investește activ, în special, în infrastructură. Printre cele mai mari proiecte se numără construcția drumului de ocolire Vulcănești, un proiect de 28 de milioane de euro, susținut din fonduri europene. Totodată, în UTA Găgăuzia, sunt în desfășurare 15 proiecte finanțate prin programul guvernamental „Satul European”, în valoare totală de 73 de milioane de lei.

De asemenea, premierul a menționat lansarea programului de formare profesională pentru cadrele didactice care predau limba găgăuză în grădinițele din autonomie. Programul este organizat de Universitatea de Stat din Comrat, sub egida Ministerului Educației, și este destinat pentru 74 de cadre didactice din 56 de grădinițe din autonomie. 

Tinerii prezenți la întrevedere au abordat subiecte privind integrarea europeană și măsurile de combatere a dezinformării.

„Unitatea e puterea noastră și doar împreună vom reuși să dezvoltăm comunitățile locale și să asigurăm un nivel de trai mai bun”, a precizat șeful Guvernului. 

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: