Arizona Republic

Circa 216 000 de copii au fost abuzați sexual de către clericii din cadrul Bisericii Catolice Franceze în ultimii 70 de ani

Circa 216 mii de copii au fost abuzați sexual de către clericii din cadrul Bisericii Catolice Franceze. Datele au fost publicate marți, 5 octombrie, în urma unei investigații care a durat doi ani și jumătate și care a vizat acțiuni comise începând cu anul 1950, informează Euronews.

Documentul conține 2 500 de pagini și a fost întocmit de o comisie independentă. Președintele acesteia, Jean-Marc Sauvé, a declarat că biserica „a manifestat indiferență profundă și crudă față de victimele abuzului”. Până în anii 2000, nu s-au luat niciun fel de măsuri pentru anchetarea acestor fapte.

Raportul arată că, în total, circa 330 de mii de copii au fost victime ale abuzului sexual, fiind luați în calcul și angajații din cadrul bisericii fără statut de clerici. Circa 80% dintre copiii abuzați sunt de sex masculin.

„Consecințele sunt foarte serioase”, a declarat Sauvé. „Circa 60% dintre bărbații și femeile abuzați în copilărie se confruntă ulterior cu probleme majore în viața sentimentală sau sexuală”, a adăugat acesta.

Investigația mai arată că cei 3000 de abuzatori – 2/3 dintre care sunt preoți, lucrau în biserici în perioada în care au fost comise acțiunile respective.

„Este devastator. Practic, raportând datele de 216 000 la 3000, rezultă un agresor la 70 de victime. Este terifiant pentru societatea franceză, pentru Biserica Catolică”, a declarat Olivier Savignac, liderul asociației Parler et Revivre, care oferă sprijin victimelor și care a fost implicată în anchetă.

Comisia a colectat informații timp de 2 ani și jumătate. În acest răstimp, au fost studiate informații din presă, din cadrul bisericii din arhivele poliției și au fost intervievate victime și martori ai infracțiunii. Membrii comisiei au identificat 22 de cazuri care mai pot fi cercetate penal. Alte peste 40 de cazuri sunt prea vechi pentru ca vinovații să fie trași la răspundere.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Poliția Republicii Moldova

Călărași: patru tineri – cercetați penal. O fată de 19 ani ar fi fost victima unor acte sexuale

Patru tineri, cu vârste între 19 și 21 de ani, sunt cercetați penal, după ce, ajunși la domiciliul unei tinere de 19 ani și după ce ar fi consumat împreună băuturi alcoolice, ar fi întreținut acte sexuale cu aceasta. Informațiile au fost comunicate de Inspectoratul General al Poliției (IGP), care a precizat că oamenii legii au fost alertați de prietena victimei.

Cazul a avut loc în dimineața zilei de 19 iulie, în orașul Călărași. Conform IGP, prietena victimei a alertat poliția după ce, revenind la locuința închiriată, a găsit-o pe tânăra de 19 ani împreună cu patru tineri într-o situație care a făcut-o să ceară imediat intervenția oamenilor legii.

Potrivit datelor preliminare ale poliției, tânăra de 19 ani ar fi stabilit o întâlnire la domiciliul său cu cei patru tineri, alături de care ar fi consumat băuturi alcoolice. Ulterior, aceștia ar fi întreținut acte sexuale cu victima, a comunicat poliția. Fata i-ar fi cunoscut pe tineri pe rețelele de socializare, iar unul dintre ei s-ar mai fi întâlnit anterior cu ea.

Inspectoratul a declarat că tânăra urmează să fie supusă unei expertize medico-legale, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor și colectarea probelor necesare. Totodată, pe acest caz a fost inițiată o anchetă, iar cei patru tineri sunt cercetați penal. Potrivit IGP, aceștia s-au prezentat de sine stătător la organul de urmărire penală, fiind efectuate toate acțiunile procesuale necesare pentru elucidarea circumstanțelor cazului.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: