Facebook/Nicolae Ionel Ciucă

Ciucă, la adunarea OSCE: Subliniez încă o dată importanța întăririi sprijinului internaţional pentru Moldova

Președintele Senatului României Nicolae Ciucă a vorbit, la Adunarea Parlamentară a OSCE de la București, despre importanța măririi sprijinului internațional pentru Republica Moldova. Declarația a fost făcută de Ciucă în timpul unui discurs despre războiul din Ucraina. 

În perioada 29 iunie-3 iulie 2024, Parlamentul României găzduiește cea de-a 31-a Sesiune anuală a Adunării Parlamentare a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (AP OSCE). Cu ocazia sesiunii, membrii Adunării vor vota o nouă conducere a organizaţiei (preşedintele şi trei vicepreşedinţi) şi noi conduceri la nivelul comisiilor generale.

Ciucă a spus la sesiunea Adunării că autorităţile române au decis să nu permită participarea delegaţiilor Federaţiei Ruse şi Belarusului la această reuniune și a menționat că „cine subminează în mod activ şi deliberat securitatea în Europa, nu poate avea pretenţia să participe la această adunare”.

„Ne aflăm într-un an critic atât pentru soarta războiului din Ucraina, cât şi pentru viitorul democraţiei şi al ordinii internaţionale bazate pe reguli. Acţiunea sau inacţiunea noastră vor cântări semnificativ pentru viitorul regiunii. Orice ezitare poate să însemne prelungirea conflictului din Ucraina, adâncirea ameninţării în regiunea Mării Negre, cu grave consecinţe de securitate, economice şi sociale pentru întreg continentul. De aceea, trebuie să ajutăm Ucraina acum, cu tot ce ne stă în putinţă, nu doar pentru a se apăra, ci pentru a câştiga războiul şi a-şi elibera teritoriul”, a menționat Ciucă, relatează TVR Moldova.

El a subliniat și importanța consolidării sprijinului internațional pentru Republica Moldova.

„În contextul conflictului din Ucraina, vreau să subliniez încă o dată importanţa întăririi sprijinului internaţional pentru Republica Moldova. A doua premisă ţine de relevanţa formatelor multilaterale şi a dialogului pentru rezolvarea conflictelor şi adaptarea la contextul actual. (…) A treia premisă este aceea că ne aflăm la intersecţia unei multitudini de crize şi ameninţări care se potenţează reciproc, pe toate cele trei dimensiuni ale acţiunii OSCE: politico-militară, economică şi de mediu, respectiv umană. Războiul se poartă nu doar pe câmpul de luptă, ci şi pe terenul dezinformării, manipulării şi propagandei, care alimentează discursul de ură, extremismul şi radicalismul”, a mai precizat Ciucă.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

slujba la catedrala
Максим Андреев, NewsMaker

Partidul Liberal cere lege în parlament care să oblige Mitropolia Moldovei să rupă legăturile cu Patriarhia Rusă. Reacții

Partidul Liberal a cerut Parlamentului să adopte o lege prin care Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove să fie obligată să se disocieze de Patriarhia Rusiei. În caz de refuz, a adăugat partidul, aceasta să fie scoasă în afara legii. Deputatul Partidului de guvernare Acțiune și Solidaritate (PAS), Lilian Carp, a declarat că Parlamentul nu intenționează să analizeze solicitarea, motivând că o eventuală decizie ar încălca dreptul persoanelor la asociere. Într-o reacție pentru NewsMaker, episcopul de Orhei și vicar al Mitropoliei Moldovei, Siluan, a îndemnat politicienii „să găsească alte subiecte pentru a face politică”.

Pe 11 iunie, Partidul Liberal a solicitat Parlamentului să adopte o lege prin care Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove să fie obligată să se disocieze de Patriarhia Rusiei. „În caz de refuz, Mitropolia Moldovei să fie scoasă în afara legii”, a adăugat partidul, menționând că aceasta „reprezintă un instrument de influență străină și un pericol direct la adresa securității naționale”.

Partidul și-a motivat solicitarea prin contextul parcursului de integrare europeană al Republicii Moldova. Totodată, a declarat că Republica Moldova se află într-o situație geopolitică extrem de fragilă, confruntată cu agresiunea constantă a Federației Ruse. „Partidul Liberal amintește că Patriarhul Kiril și Patriarhia Rusiei binecuvântează războiul dus de Rusia în Ucraina. (…) Menținerea Mitropoliei „Moldovei” subordonată acestei structuri echivalează cu tolerarea propagandei rusești pe teritoriul nostru”, a adăugat Partidul Liberal.

Întrebat de NewsMaker dacă Parlamentul va analiza solicitarea partidului, deputatul și președintele Comisiei parlamentare pentru securitate națională, apărare și ordine publică, Lilian Carp, a declarat: „Parlamentul nu. (…) S-ar încălca dreptul persoanelor la asociere”.

„Adevărat, Mitropolia Basarabiei a fost cea care a deținut controlul asupra bunurilor, dar și vieții religioase în Republica Moldova până la anexarea Basarabiei, dar acest lucru trebuie să aibă loc pe cale amiabilă, în condițiile în care dreptul la asociere este permis oricui în Republica Moldova. Astfel, în asemenea condiții, trebuie să existe o comunicare între mitropolii pentru a merge la o fuzionare”, a mai spus parlamentarul.

Episcopul de Orhei și vicar al Mitropoliei Moldovei, Siluan, a declarat pentru NewsMaker că „biserica ortodoxă din Moldova, care este o instituție care a stat decenii la straja spirituală a acestei națiuni, nu vrea să comenteze declarațiile politicienilor”. „Dar îi chemăm pe politicieni să găsească alte subiecte pentru a face politică, să lase biserica în pace”, a adăugat reprezentantul Mitropoliei Moldovei. 

***

Amintim că, anterior, același partid a cerut Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove să treacă de sub jurisdicția Patriarhiei Ruse în cea a Mitropoliei Basarabiei. Atunci, reprezentanții Mitropoliei au declarat că Biserica Ortodoxă este una autonomă.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: