mitropolia.md

Partidul Liberal cere Mitropoliei Moldovei să se dezică de patriarhia rusă: „Creștinii nu susțin războiul”

Partidul Liberal (PL) cere Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove să treacă de sub jurisdicția patriarhiei ruse în cea a Mitropoliei Basarabiei. Solicitarea vine în contextul în care patriarhul Kirill al Rusiei susține războiul din Ucraina și chiar i-a încurajat pe ruși să meargă la război, după mobilizarea militară anunțată de Kremlin. 

„Pace vouă tuturor se spune în fiecare biserică creștină. Pacea este valoarea supremă a universului și valoarea națională. Unde nu e pace, nu e creație, nu e evoluție și oamenii mor nu la vrerea Domnului, dar la vrerea armei. De aceea în toate bisericele noastre se spune foarte calm și cald „Pace tuturor”. Dar, capul bissericii ortodoxe, Kiril, susține războiul Rusiei împotriva Ucrainei. Iar Mitropolia Chișinăului și a întregii Moldove, în frunte cu mitropolitul Vladimir, face parte din patriarhia rusă. Asta înseamnă că indirect, noi ca cetățeni ai Republicii Moldova fiind creștini, susținem acest război întrucât Kirill este capul bisericii ruse și a noastre”, a declarat Mihai Ghimpu.

Totodată, Ghimpu susține că la 30 septebrie, Partidul Liberal a venit cu propunerea ca Mitropolia Chișinăului și a întregii Moldove să părăsească patriarhia rusă întrucât creștinii din Republica Moldova nu susțin acest război. În lipsa unui răspuns din partea mitropoliei, PL lansează astăzi un nou apel în acest sens.

„Apelul Partidului Liberal către preoți și creștinii bisericilor mitropoliei Chișinăului și a întregei Moldovei de a trece bisericile subordonate patriarhiei lui Kirill sub jurisdicția Mitropoliei Basarabiei. Cunoaștem că nu toți preoții acestei mitropolii împărtășesc politica imperialistă promovată de Kirill și susținută prin  tăcere de Vladimir. Credem că reprezentanții mitropoliei moldovenești, care au capacitatea de a gândi critic, ar trebui în această situație să cântărească lucrurile bine și să se decidă dacă e bine sau e rău să fie părtași cu Vladimir la fărădelegile anticreștine a lui Putin și Kirill. Partidul Liberal crede că e mult mai bine ca creștenii să fie de partea bună a instoriei”, a punctat vicepreședintele Partidului Liberal, Ion Ceban.

NM a solicitat o reacție din partea reprezentanților Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove, care au subliniat că biserica ortodoxă este una autonomă, iar cu referire la declarațiile Partidului Liberal se vor informa și vor reveni. Ulterior, aceștia nu au mai răspuns la apeluri.

Amintim că pe 14 octombrie Mitropolitul Moldovei Vladimir a fost decorat de patriarhul Kirill al Rusiei cu una dintre cele mai înalte distincții ale Patriarhiei Moscovei – ordinul patriarhal „Cuviosului Serafim de la Sarov”, gr. I.

Biserica Ortodoxă din Moldova (BOM) este o biserică ortodoxă autonomă, aflată sub jurisdicția Patriarhiei Moscovei. Din anul 1989 întâistătător al acestei biserici este mitropolitul Vladimir Cantarean, care poartă titlul de Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove. Scaunul mitropolitan al Bisericii Ortodoxe din Moldova se află la Chișinău, iar catedrala mitropolitană este Catedrala Nașterea Domnului din Chișinău.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Screenshot

„Un p***eț total” versus „Ați vrut la Dubai”. Replici pipărate în parlament, după ce inițiativa de a comemora victimele violenței nu a trecut de votul PAS

Deputații au respins propunerea de a include pe ordinea de zi proiectul privind instituirea, pe 3 martie, a Zilei memoriei victimelor violenței domestice. Inițiativa „Partidului Nostru” a provocat un schimb de replici între liderul fracțiunii, Renato Usatîi, și deputați ai PAS. Usatîi a criticat votul majorității parlamentare, în timp ce reprezentanții partidului de guvernare au calificat propunerea drept un gest simbolic, care nu oferă soluții reale.

Propunerea de a institui o zi dedicată comemorării victimelor violenței domestice a fost înregistrată în Parlament în aprilie, curent, la scurt timp de la cazul Ludmilei Vartic intens discutat în societate. Comisia securitate națională, apărare și ordine publică a susținut, atunci, în unanimitate, inițiativa „Partidului Nostru”, condus de Usatîi. Detalii – AICI.

Pe 10 septembrie, deputata Elena Grițco a propus includerea proiectului pe ordinea de zi a ședinței Parlamentului. Parlamentara a argumentat că Republica Moldova are zile dedicate prevenirii și combaterii violenței, dar nu și una pentru comemorarea persoanelor care și-au pierdut viața în urma acesteia. Ea a amintit cazurile Ludmilei Vartic și recenta tragedie de la Măgdăcești.

„În spatele fiecărui caz de violență domestică este un om, ar uneori în spatele unui astfel de caz este o viață pierdută. (…) Avem zilei dedicate prevenirii și combaterii violenței, însă nu avem o zi dedicată celor care și-au pierdut viața”, a declarat Elena Grițco.

Propunerea nu a trecut, însă, de votul deputaților. Pentru includerea proiectului pe ordinea de zi au votat 38 dintre cei 93 de deputați prezenți. Alți 46 de parlamentari – toți din fracțiunea PAS – au votat împotrivă, iar nouă nu au participat la vot.

Potrivit rezultatelor afișate de sistemul electronic, inițiativa a fost susținută de șase deputați din fracțiunea „Democrația Acasă”, șapte din „Alternativa”, șapte comuniști, cinci din „Partidul Nostru”, 11 socialiști și doi deputați neafiliați. Doi deputați PSRM și șapte reprezentanți ai PAS nu au votat.

Screenshot

Usatîi: „Este un p***eț total”

Votul parlamentarilor a dus la un schimb de replici, în plen. Liderul partidului și fracțiunii „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, a criticat dur votul majorității parlamentare, în special pe cel al deputaților bărbați din PAS.

„În Moldova ne-am obișnuit că trebuie să avem 20-30 de femei ucise, apoi toate partidele se duc la mort cu flori și coroane și după aceea inițiativa se susține. Chiar în așa hal… Dacă sincer nu m-am așteptat la așa o reacție. Vreau să mulțumesc deputaților din PAS care măcar s-au abținut și nu au votat contra. Nu vă supărați, dar asta e un p***eț total”, a declarat Usatîi.

Deputatul PAS Marcel Adam a îndemnat parlamentarii, în replică, să nu politizeze tragediile. Potrivit acesteia, violența domestică nu poate fi combătută prin instituirea unei zile comemorative.

„Nimeni din această sală nu poate nega gravitatea violenței domestice și e obligația noastră de a preveni violența și a proteja victimele. Este o responsabilitate pe care trebuie să o tratăm cu maximă responsabilitate, fără superficialitate sau gesturi de fațadă. Inițiativa despre care vorbiți nu oferă soluții reale, ea propune doar gesturi simbolice. Violența domestică nu se combate printr-o singură zi bifată în calendar”, a declarat parlamentara.

Grosu, către Usatîi: „Ați vrut la Dubai, despre inițiativă nu ați menționat nimic”

În discuție a intervenit și președintele Parlamentului și liderul PAS, Igor Grosu. Acesta i-a reproșat lui Usatîi că nu a propus includerea inițiativei pe ordinea de zi la ședința Biroului permanent și că proiectul nu are raportul comisiei parlamentare de profil și nici susținerea Guvernului.

„Ieri am avut ședința Biroului permanent în care am discutat proiectul pe două săptămâni. Și eu logic mă gândeam că puteți să veniți cu propuneri la ordinea de zi. Dumneavoastră v-ați apropiat la final și unica propunere era deplasarea dvs. la Dubai. Despre inițiativa cu instituirea zilei comemorării victimelor violenței nu ați menționat. (…) Oleacă nu se leagă prioritățile, nu știu cum”, a declarat Igor Grosu.

Usatîi i-a răspuns că inițiativele opoziției ar fi respinse constant și a comparat intervenția șefului legislativului cu emisiunea rusească „Davai pojenimsea”, prezentată de Larisa Guzeeva.

„Noi trebuie să lucrăm la prevenirea problemei, nu să umblăm apoi cu bocitul. Aici sunt de acord. Numai că inițiativele opoziției tot timpul au fost respinse”, a declarat, în replică, liderul „Partidului Nostru”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: