CNESP a stabilit condițiile în care va avea loc învestirea președintelui ales
Full Article 2 minutes read

CNESP a stabilit condițiile în care va avea loc învestirea președintelui ales

Ceremonia de învestitură a președintelui ales, planificată pentru data de 24 decembrie, în incinta Palatului Republicii, va dura cel mult două ore, iar numărul participanților nu trebuie să depășească 250 de persoane. Accesul participanților va fi asigurat strict cu măști de protecție, aceștia trebuind să respecte distanța fizică de 1,5 metri. Prevederile se conțin într-o hotărâre emisă astăzi, 16 decembrie, de Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică, transmite IPN.

Potrivit hotărârii, organizatorii ceremoniei urmează să întocmească lista de evidență epidemiologică a participanților la eveniment după modelul stabilit și să o prezinte organelor abilitate. De asemenea, vor asigura termometria fiecărui participant la ceremonie la intrarea în clădire. Persoanele cu temperatura corpului mai mare de 37,5 grade Celsius nu vor fi admise la ceremonie.

Participanții vor trebui să poarte masca corect pe toată durata ceremoniei. Scaunele sau fotoliile vor fi amplasate în sala festivă la o distanță de 1,5 metri în față, spate și lateral. Totodată, în locurile vizibile la intrare, pe holuri, în grupurile sanitare, la vestiare și în sala festivă a Palatului Republicii urmează să fie puse la dispoziție substanțe dezinfectante pe bază de alcool.

CNESP a mai dispus să fie verificate sistemele de ventilație, aparatele de aer condiționat în Palatul Republicii, dezinfecția și exploatarea lor în regimul și parametrii tehnici stabiliți.

Guvernul precizează că hotărârea CNESP vine în contextul demersului reprezentanților Partidului Acțiune și Solidaritate, fiind invocate prevederile legale privind procedura de învestire în funcție a președintelui Republicii Moldova.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: