zdg.md

Coaliția de guvernare pierde majoritatea în parlament. Încă un deputat PDM a aderat la Pro Moldova

Deputata în Parlamentul Republicii Moldova, aleasă de cetățenii din c.u. 41 Leova, Efrosinia Grețu, a anunțat că părăsește Partidul Democrat din Moldova și aderă la grupul parlamentar Pro Moldova. Informația a fost publicată pe pagina de Facebook a grupului parlamentar, în seara de 17 iunie.

„Efrosinia Grețu, nu trădează interesele oamenilor și a ales să fie PRO MOLDOVA. Decizia a luat-o inclusiv după consultări cu echipa locală. Îi urăm bun venit și ne bucurăm să ne revedem în aceeași echipă cu oameni de treabă, interesați în continuarea faptelor bune pentru țară, nu pentru mandatul unui președinte trădător de țară și trai fără lipsuri al unei grupări aciuate la conducerea Republicii Moldova”, se arată în mesajul publicat.

Coaliția de guvernare pierde, astfel, majoritatea în parlament și rămîne cu 50 de parlamentari. Din 29 de deputați, PDM a rămas cu 13. PSRM are 37 parlamentari.

Precizăm că pe 8 mai, patru deputați au părăsit rândurile Partidului Democrat. Este vorba despre Oleg Sîrbu, Violeta Ivanov, Vladimir Vitiuc și Elena Bacalu. În aceeași zi, Elena Bacalu a anunțat că va adera la grupul parlamentar Pro Moldova, iar peste câteva zile, Violeta Ivanov și Vladimir Vitiuc au anunțat că se vor alătura Partidului Șor.

Pe 12 mai, fostul democrat Oleg Sîrbu a anunțat că va adera la grupul parlamentar Pro Moldova.

Pe 18 mai, deputații Vasile Bîtca și Ghenadie Verdeș au părăsit fracțiunea Partidului Democrat și au anunțat că vor adera la grupul parlamentar Pro Moldova.

Pe 9 iunie, fracțiunea PDM a fost părăsită de deputatul Angel Agache.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Imagine simbol/army.md

Moldova cumpără rachete antiaeriene? Ministerul Apărării: „Toate eforturile sunt pentru creșterea nivelului de siguranță”

Ministerul Apărării al Republicii Moldova anunță că a luat măsuri pentru consolidarea capacităților de apărare antiaeriană ale țării, în contextul încălcărilor repetate ale spațiului aerian național de către rachete și drone din Federația Rusă. Potrivit instituției, astfel de incidente au fost înregistrate în ultimii trei ani și au reprezentat o amenințare directă la adresa securității cetățenilor.

„Aceste situații au pus în pericol direct siguranța cetățenilor noștri. Protejarea vieții și securității oamenilor rămâne o prioritate esențială pentru Ministerul Apărării. În acest context, instituția a întreprins măsurile necesare pentru consolidarea capacităților de apărare aeriană ale țării, inclusiv cu sprijinul partenerilor externi”, anunță Ministerul Apărării.

Instituția precizează că, din considerente de securitate și confidențialitate, nu poate anunța public mai multe detalii: „Vă asigurăm, însă, că toate aceste eforturi sunt pentru creșterea nivelului de siguranță a populației și protecția spațiului aerian național”.

Potrivit portalului Agora.md, care citează date din Registrul armamentului convențional al ONU, Republica Moldova a achiziționat din Polonia 44 de sisteme antiaeriene portabile de tip Piorun. Nu este clar dacă livrarea include doar lansatoarele, doar rachetele sau ambele.

Sistemele Piorun, produse de compania poloneză MESKO, sunt concepute pentru a combate elicoptere, avioane, drone și rachete de croazieră. Acestea sunt echipate cu focoase dotate cu senzori de proximitate, ceea ce le permite să neutralizeze ținta chiar și în cazul unei treceri foarte apropiate.

Amintim că, în aprilie, ministrul Apărării Anatolie Nosatîi declara că Uniunea Europeană pregătește un nou pachet de asistență militară pentru Republica Moldova, care va include și sisteme de apărare antiaeriană. Potrivit acestuia, noile sistem vor fi capabile să intercepteze și să distrugă aparate de zbor, avioane, elicoptere și unele tipuri de rachete. Ajutorul urmează să fie acordat sub formă de grant.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: