Codul serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova, modificat
Full Article 50 second read

Codul serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova, modificat

Proiectul de lege cu privire la modificarea și completarea Codului serviciilor media audiovizuale al Republicii Moldova a fost votat, astăzi, în cadrul ședinței plenare a Parlamentului, în lectura a doua, finală.

”Adoptarea modificărilor și completărilor propuse va permite o activitate transparentă și echilibrată a furnizorilor de servicii audiovizuale și a autorității de reglementare. Acestea intervin, inclusiv, ca urmare a  propunerilor parvenite din partea radiodifuzorilor și a distribuitorilor de servicii media  audiovizuale”, se arată în nota informativă la proiect.

Guvernul, în termen de 3 luni de la data intrării în vigoare a legii, va aduce actele sale normative în concordanță cu aceasta, iar Consiliul Audiovizualului, furnizorii și distribuitorii de servicii media – vor efectua modificările prevăzute în documentația lor internă.

Inițiativa legislativă aparține deputaților din cadrul Fracțiunii parlamentare PSRM Bogdan Ţîrdea, Vasile Bolea și Adrian Lebedinschi.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: