Comisar european: Noi cunoaștem despre preoții și profesorii din Moldova duși în Rusia, despre cărțile școlare în limba rusă

Comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, a declarat că „pentru prima dată în istorie, procesul de extindere se confruntă cu imixtiuni externe”. „Și-ar dori să vadă că am eșuat. (…) Da, noi cunoaștem despre preoții care sunt duși în Rusia, noi știm despre profesorii din Moldova, care sunt duși în Rusia, despre cărțile școlare în limba rusă”, a menționat comisara. Totodată, ea a anunțat că Republica Moldova a îndeplinit toate condițiile necesare pentru deschiderea primelor clustere de negociere cu UE, relatează Jurnal TV.

„Republica Moldova a făcut până acum tot ceea ce trebuie pentru a putea deschide Clusterul 1, nu doar Clusterul 1, ci și Clusterul 2 și Clusterul 6. Așa că sunt sigură că vom finaliza toate rapoartele de evaluare până în septembrie și, în prezent, avem multe discuții cu statele membre pentru a putea merge mai departe. Sunt optimistă în această privință”, a declarat Marta Kos. Potrivit sursei citate, întrebată despre o eventuală decuplare a Republicii Moldova de Ucraina, Marta Kos a evitat un răspuns clar. Oficialul a subliniat doar că ambele țări sunt pregătite să meargă mai departe.

Marta Kos a mai spus că „pentru prima dată în istorie, procesul de extindere se confruntă cu imixtiuni externe, care și-ar dori să vadă că am eșuat”. „Și nu vorbesc doar despre interferențele externe. Noi știm că și în statele candidate există influența rusă. Printre ultimele subiecte discutate a fost cel al preoților din Republica Moldova. Da, noi cunoaștem despre preoții care sunt duși în Rusia, noi știm despre profesorii din Moldova, care sunt duși în Rusia, despre cărțile școlare în limba rusă. Iată de ce am vizitat zonele unde se vorbește limba rusă, dar și unde se află minoritățile bulgare”, a mai spus comisara europeană pentru Extindere.

***

Republica Moldova și Ucraina au obținut statutul de țări-candidate la aderarea la UE în iunie 2022, iar aprobarea Consiliului European pentru deschiderea negocierilor de aderare în decembrie 2023. Primele conferințe interguvernamentale Moldova-UE și Ucraina-UE, care au marcat startul negocierilor de aderare, au avut loc pe 25 iunie 2024.

În mai 2025, Guvernul de la Chișinău a aprobat Programul Național de Aderare la UE pentru perioada 2025–2029, care urmărește pregătirea Republicii Moldova pentru aderarea la Uniunea Europeană. Documentul vizează 33 de capitole de negociere, grupate în șase clustere tematice, și prevede transpunerea a peste 3 000 de acte ale UE prin aproape 1 800 de măsuri legislative și peste 1 000 de acțiuni de implementare.

Pe 4 iunie, premierul Dorin Recean și membri ai Guvernului participă la Bruxelles la cea de-a noua reuniune a Consiliului de Asociere Republica Moldova – UE. Evenimentul vizează evaluarea progreselor înregistrate de Moldova în parcursul său european.

***

În mai 2025, ministrul Educației, Dan Perciun, a anunțat că aproximativ 20 de profesori din Republica Moldova, majoritatea din Găgăuzia, au participat la „instruiri” în Federația Rusă, organizate de „Evrazia”. El a precizat că aceste activități sunt, de fapt, sesiuni de „îndoctrinare” pro-Kremlin, „promovând narative despre războiul din Ucraina” și „decadența Occidentului”. Câteva zile mai târziu, Guvernul a raportat despre identificare a 33 de implicări ale pedagogilor în instruirile „Evrazia” din Rusia.

Anterior, „Evrazia” a sponsorizat plăți lunare pentru pensionarii și bugetarii din Găgăuzia – regiune condusă de exponenți ai lui Ilan Șor, dar și „pelerinaje” în Rusia pentru preoți ai Mitropoliei Moldovei, care ar fi avut drept scop mituirea acestora pentru a-i determina să se implice în deturnarea alegerilor prezidențiale și referendumului din 2024.

Președinta Consiliului de administrație al organizației „Evrazia” este deputata Dumei de stat Aliona Arșinova de la Partidul „Rusia Unită”. „Evrazia” se află pe listele de sancțiuni ale UE și SUA pentru acțiuni de destabilizare ale R. Moldova.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Gheorghe Hajder

Gheorghe Hajder a vizitat zonele inundate din Călărași și Ungheni: anunță verificări la lacuri

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a efectuat marți, 26 mai, o vizită în zonele afectate de inundațiile din raioanele Ungheni și Călărași, produse în urma ploilor torențiale. Oficialul a anunțat controale la lacurile și iazurile din zonele vizate, pentru a verifica respectarea normelor tehnice și a măsurilor de siguranță de către administratori.

Gheorghe Hajder a menționat că, în ultimele zile, nivelul apei din lacuri a atins „cote record”. „Vorbim despre o cantitate excepțională de precipitații, un fenomen care, potrivit estimărilor, poate avea loc o dată la 100 de ani”, a spus oficialul.

Ministrul Mediului a menționat că, datorită intervenției echipelor IGSU și specialiștilor de la „Apele Moldovei”, situația a fost stabilizată, iar comunitățile au fost protejate de „consecințe care puteau fi mult mai grave”.

Însă, dincolo de forța naturii, trebuie să vorbim deschis despre responsabilitate. Proprietarii și arendașii de iazuri au obligații legale stricte: respectarea normelor tehnice de exploatare, deținerea obligatorie a pașaportului lacului și măsuri de siguranță. În perioada imediat următoare, vom verifica dacă administratorii lacurilor și-au respectat toate obligațiile tehnice și de siguranță și după caz, vom veni cu recomandări și modificări ale cadrului normativ, pentru a nu mai permite nimănui să opereze bazine acvatice fără garanții de securitate”, a subliniat Hajder.

Amintim că, pe 22 mai, în Republica Moldova au avut loc ploi torențiale, care au afectat zeci de localități, în special raioanele Ungheni și Călărași.

Intervențiile pentru înlăturarea consecințelor continuă marți, 26 mai. Salvatorii și autoritățile desfășoară lucrări de consolidare a digurilor din localitățile Bularda și Hîrbovăț, raionul Călărași, creează canale suplimentare de deversare și pregătesc saci cu nisip pentru prevenirea cedării barajelor. Totodată, din motive de siguranță, circulația în zona podului de sub calea ferată din Strășeni rămâne temporar restricționată.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: