frontnews.eu

Comisia de la Veneția s-a expus asupra proiectelor de modificare a Constituției. Care este opinia experților

Proiectele de modificare a Constituției cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) ar putea „consolida independența și eficacitatea sistemului judiciar”. Despre acest lucru se anunță într-un comunicat al Comisiei de la Veneția, astăzi, 22 iunie. După operarea modificărilor, experții propun schimbarea parțială a componenței CSM.

Comisia de la Veneția a salutat faptul că numărul membrilor CSM va fi stabilit în Constituție. Astfel, pe lângă ministrul Justiției, procurorul general și președintele Curții Supreme de Justiție, care sunt membri ai CSM, vor fi selectate alte 12 persoane. Șase membri vor fi selectați din rândul judecătorilor la adunarea generală a judecătorilor, iar restul vor fi aleși de deputați din rândul profesorilor de drept.

De asemenea, experții au recomandat să fie indicat în Constituție că membrii CSM pot fi rechemați dacă au comis încălcări disciplinare grave sau au primit o sentință definitivă într-un dosar penal.

Totodată, Comisia de la Veneția propune ca după operarea modificărilor la Constituție să fie realeși membrii CSM din rândul profesorilor de drept conform noii proceduri.

„Comisia și Direcția pentru Drepturile Omului și Statul de Drept al Consiliului Europei nu au niciun motiv să se îndoiască de calificările profesionale ale profesorilor de drept desemnați în martie 2020. Astfel, aceștia ar putea avea posibilitatea de a solicita din nou, iar acest lucru ar trebui indicat în dispoziția tranzitorie”, se anunță în aviz.

Comisia de la Veneția mai notează faptul că ministrul Justiției al Republicii Moldova a solicitat acest aviz la 5 iunie 2020, în urma revizuirii proiectelor de modificări ca urmare a consultărilor cu membrii CSM, reprezentanți ai partidelor politice și ai organizațiilor societății civile.

Proiectele de modificări vor fi înaintate Curții Constituționale pentru aviz până la sfârșitul lunii iunie sau începutul lunii iulie, iar Parlamentului – în luna iulie. Potrivit Ministerului Justiției, modificările vor putea fi adoptate până la începutul anului 2021.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Maia Sandu

Maia Sandu respinge acuzațiile serviciilor secrete rusești: „Minciunile vor curge gârlă doar pentru a pune mâna pe Moldova”

Președinta Maia Sandu a venit cu o reacție publică după ce Serviciul de Informații Externe al Rusiei (SVR) a publicat, pe 14 iulie, un comunicat în care susține că NATO ar încerca să atragă Republica Moldova într-un conflict militar cu Rusia. Șefa statului a respins acuzațiile, pe care le-a calificat drept „aberații inventate în laboratoarele Kremlinului”, menite să răspândească frică și panică în rândul cetățenilor.

„S-au pornit la turații maxime laboratoarele de inventat aberații. În următoarea perioadă, minciunile vor curge gârlă din partea trompetelor Kremlinului doar pentru a pune mâna pe Moldova și a o da în controlul unor interese străine. Mai nou, cei care ucid copiii aruncând intenționat bombe peste blocuri de locuit vor să bage panică în moldoveni precum că eu aș vrea război sau aș încălca neutralitatea țării”, avertizează președinta Maia Sandu.

Șefa statului a precizat că „în Moldova este pace” și a reiterat angajamentul pentru aderarea la Uniunea Europeană, or, spune Maia Sandu – „doar aici țara noastră poate fi la adăpost pe termen lung”.

„Moldovenii mi-au oferit încrederea de a păstra pacea și de a duce, împreună, Moldova în UE. Ne așteaptă o perioadă dificilă, dar nu vom cădea în capcana urii și a divizării, pusă la cale în laboratoare străine. Mergem în direcția corectă”, mai susține președinta Maia Sandu.

Precizăm că, în ultima perioadă, atacurile hibride ruse la adresa Republicii Moldova s-au intensificat. În aprilie a devenit cunoscut public că rețelele rusești „Matrioșka” și „Pravda” desfășoară pe rețelele de socializare campanii de dezinformare împotriva țării noastre, fiind folosită în special imaginea președintei Maia Sandu. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a declarat atunci că Rusia investiseră deja 200 de milioane de euro în aceste campanii de dezinformare. Potrivit lui, scopul lor este influențarea rezultatelor alegerilor parlamentare din 28 septembrie.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: