Andrei Mardari / NewsMaker

Conducerea magazinului UNIC amenință cu CEDO: „Suntem victime ale unui război politic și al manipulării”

Administraţia Centrului Comercial UNIC intenționează să se adreseze la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). Într-un comunicat de presă publicat pe 23 februarie, reprezentanții magazinului îşi exprimă îngrijorarea faţă de situaţia creată ca urmare a executării de către Consiliul Municipal Chişinău a deciziei definitive a Curţii Supreme de Justiţie (CSJ), privind vânzarea terenului aferent Centrului Comercial.

Reprezentanții centrului comercial susțin că sunt îngrijorați de faptul că ar putea deveni „victime ale unui război dus de diverse tabere politice, dar şi victime ale unei ample campanii de manipulare a opiniei publice”. Aceștia susțin că, în ultimele zile, prin declaraţiile făcute, diverşi politicieni, cu sau fără bună ştiinţă, au denaturat esenţa problemei, inducând în eroare cetăţenii.

Aceștia subliniază că informația, precum că UNIC SA a intrat în posesia în teren de 1,3 ha, amplasat în faţa centrului comercial, nu corespunde realităţii.

„Circa 1 ha din terenul tranzacţionat e sub clădire, iar terenul din faţa Centrului este de doar 0,28 ari. Mai mult ca atât, chiar şi pe acest teren nu avem nici o intenţie de a construi ceva, ci doar de a moderniza şi înfrumuseţa zona. Referitor la preţul la care s-a vândut terenul, menţionăm că acesta s-a calculat după un anumit coeficient, reieşind din decizia instanţei de judecată. Ulterior deciziei instanţei de judecată, prin Legea privind prețul normativ și modul de vânzare-cumpărare a pământului, s-a stabilit că terenurile aferente trebuie privatizate la preț de piață, care se stabileşte de un evaluator independent”, se arată în declarație.

Administrația centrului comercial a explicat că, în cazul respectiv, nu pot fi aplicate aceste modificări la lege, deoarece ea nu poate fi retroactivă. Prin urmare, a fost aplicată legea care era în vigoare la momentul apariției situației juridice din 2016 și mai mult ca atât la emiterea hotărârii legea nu s-a schimbat.

„Constatăm că consilierii municipali au acționat în conformitate cu legea, așa cum în acest sens există și o hotărâre judecătorească. De aceea, în cazul în care, urmare a manipulărilor masive ale opiniei publice ce au loc, nu va intra în vigoare şi nu va fi implementată decizia CMC, ne vom adresa la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Suntem siguri că vom obţine câştig de cauză, iar pentru ca să nu aibă de suferit cetăţenii Republicii Moldova, contribuabili la bugetul de stat, vom cere ca toate compensaţiile să fie achitate de persoanele ce se vor face vinovate de această inevitabilă nouă condamnare a Republicii Moldova”, au conchis reprezentanții „UNIC”.

Săptămâna trecută, consilierii municipali au aprobat privatizarea unui teren din fața centrului comercial „UNIC” în schimbul sumei de 2,6 mln de lei, provocând critici din partea altor politicieni, dar și activiști civici, care au calificat prețul drept mult sub piață. Procuratura a anunțat că va investiga vânzarea terenului.

La rândul său, primarul capitalei Ion Ceban a declarat Primăria va contesta în instanța de judecată decizia CMC cu privire la privatizarea terenului de lângă „UNIC”.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Andrei Mardari | NewsMaker

Găgăuz – primul, Garizan – ultimul: ordinea candidaților la funcția de bașcan în buletinul de vot

Fiodor Găgăuz, desemnat de PSRM, va fi primul în buletinul de vot pentru alegerea bașcanului Găgăuziei, iar candidatul independent Oleg Garizan – ultimul. Consiliul Electoral Central al Găgăuziei a aprobat pe 14 octombrie textul buletinului și ordinea celor opt candidați care vor concura la scrutinul din 15 noiembrie.

Astfel, potrivit Consiliului Electoral Central al Găgăuziei, candidații vor fi înscriși în buletinul de vot în următoarea ordine:

  1. Fiodor Găgăuz – desemnat de Partidul Politic „Partidul Socialiștilor din Republica Moldova”;
  2. Alexandr Stoianoglo – candidat independent;
  3. Corneliu Dudnic – candidat independent;
  4. Ivan Kîlcic – desemnat de Partidul Politic Partidul Popular Găgăuz;
  5. Piotr Vlah – desemnat de Partidul Politic Noua Opțiune Istorică;
  6. Ivanna Koksal – candidat independent;
  7. Serghei Anastasov – candidat independent;
  8. Oleg Garizan – candidat independent.

Amintin că alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei vor avea loc pe 15 noiembrie 2026, în cele 35 de circumscripții electorale uninominale. În total, 135 de candidați au fost înregistrați de Consiliul Electoral Central al Găgăuziei, cei mai mulți fiind independenți. Detalii – AICI.

În aceeași zi, locuitorii din regiune își vor alege și viitorul bașcan. Cine sunt cei opt candidați care vor să lupte pentru fotoliul de guvernator al autonomiei găgăuze aflați – AICI. Cine sunt cei opt candidați care vor să fie bașcani, NewsMaker a explicat – AICI.

Reamintim, campania electorală va începe pe 16 octombrie, simultan pentru toți candidații înregistrați.

În total, pentru alegerile din 15 noiembrie au fost constituite 67 de secții de votare. Cele mai multe dintre acestea, 12 la număr, vor fi deschise în municipiul Comrat. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: