REUTERS

Putin aduce „pacificatorii” în Donbas. Consiliul de Securitate al ONU s-a întrunit în ședință de urgență

Consiliul de Securitate al Organizației Națiunilor Unite (ONU) s-a întrunit în ședință de urgență pe 21 februarie, după ce președintele rus Vladimir Putin a semnat decretul prin care este recunoscută independența „Republicii Populare Donețk” și a „Republicii Populare Lugansk”. În cadrul întrunirii, mai multe țări au criticat dur decizia liderului de la Kremlin.

Ședința ONU a început la ora 4:00, ora Moldovei, iar transmisiunea a fost live pe YouTube.

Reprezentantul permanent al SUA la ONU Linda Thomas-Greenfield a declarat că președintele Vladimir Putin „a făcut praf acordul de la Minsk” cu privire la regiunea Donbas.

Principalele declarații din timpul ședinței Consiliului ONU cu privire la Ucraina

Ce a spus ambasadorul SUA la ONU

REUTERS

„Astăzi Putin a făcut praf acordul de la Minsk și credem că nu se va opri aici”, a declarat ambasadorul SUA.

Aceasta s-a referit și la trupele „de pacificatori” ai Rusiei din regiunea Donbas.

„Putin a declarat că va mobiliza trupele rusești în aceste regiuni. Le-a denumit „pacificatoare”. Este un nonsens. Știm ce înseamnă în realitate”, a spus diplomatul.

„Rusia s-a apropiat de o limită periculoasă, îl îndemnăm să se îndepărteze de aceasta”, a declarat diplomatul britanic Barbara Woodward și a adăugat că acțiunile Rusiei reprezintă o încălcare a dreptului internațional și vor acea „consecințe foarte serioase”, în special de natură economică.

Ce a spus ambasadorul Franței la ONU

REUTERS

„Suntem îngrijorați de decizia președintelui rus de a trimite armata în regiunile separatiste, sub pretextul unor acțiuni de supraveghere a păcii”, a declarat diplomatul francez Nicolas de Rivière.

Reprezentantul Franței a subliniat că Parisul pregătește sancțiuni pentru cei implicați în recunoașterea teritoriilor separatiste drept republici independente

Ce a spus ambasadorul Ucrainei la ONU

REUTERS

„Ce se va întâmpla mai departe? Noi ne dorim pace și suntem consecvenți în acțiunile noastre. Consiliul de Securitate trebuie să decidă ce măsuri trebuie adoptate pentru restabilirea păcii și a securității”, a declarat Serghei Chislița.

Acesta a adăugat că virusul răspândit de Kremlin nu are vaccin. Reprezentantul Kievului a îndemnat Rusia să anuleze decizia privind recunoașterea pseudorepublicilor și să continue procesul de negocieri.

Ce a spus ambasadorul Rusiei la ONU

REUTERS

„Donbasul se află în pragul unei noi aventuri militare ucrainene. Moscova nu poate permite acest lucru, de a aceea s-a luat decizia privind recunoașterea independenței”, a declarat Vasilii Nebenzea.

Diplomatul rus a mai spus că Kievul a făcut totul pentru a distruge acordul de la Minsk și a reiterat poziția Moscovei, cu privire la presupuse atacuri a militarilor ucraineni în Donbas.

„Este important să ne concentrăm asupra subiectului cum să evităm războiul și să obligăm Ucraina să înceteze focul asupra „RPD” și „RPL”… Rusia este deschisă către soluții diplomatice cu privire la situația din Ucraina, însă nu va permite vărsare de sânge în Donbas”, a mai spus Nebenzea.

***

Amintim că, în seara de 21 februarie, după un discurs de aproape o oră pe tema legăturii istorice dintre ucraineni și ruși, președintele rus Vladimir Putin a semnat decretul prin care sunt recunoscute în mod oficial, de către Rusia, „Republicile Populare Donețk și Lugansk”. De asemenea, au fost semnate acorduri bilaterale, cu o valabilitate de 10 ani, care permit Federației Ruse să aducă trupe militare pe teritoriul celor două regiuni.

Ulterior, președintele Ucrainei Vladimir Zelenski a publicat o adresare către popor și a declarat că frontierele Ucrainei rămân cele recunoscute pe plan internațional, în pofida oricăror declarații din partea Federației Ruse.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

NewsMaker

Tofan confirmă: „Foarte probabil” vom avea creșteri ale tarifelor la energia electrică

Premierul Vasile Tofan confirmă că „foarte probabil” vor exista creșteri ale tarifelor la energia electrică. Precizările au fost făcute în cadrul unui interviu acordat jurnalistului Nicolae Chicu și publicat pe 25 octombrie, după ce directorul general al ANRE, Alexei Taran, a estimat că energia electrică s-ar putea scumpi cu până la 15%. Potrivit lui Tofan, majorarea nu va fi cu 30%, așa cum s-a vehiculat în spațiul public.

În timpul interviului, premierul a fost solicitat să explice declarațiile directorul general al ANRE, care a spus că energia electrică s-ar putea scumpi cu până la 15%, precum și solicitarea Energocom de aprobare a unui preț de 3,51 lei/kWh pentru energia electrică furnizată în calitate de furnizor central, față de 2.01 lei/kWh, fără TVA, cât este în prezent. 

„Uitați-vă, noi cumpărăm energia în Moldova de la doi furnizori. Dacă ești în centru, Chișinău și sudul, cumperi de la Premier Energy. Dacă trăiești la nord, o cumperi de la FEE Nord. Energocom este unul din furnizori către acești doi. Creșterea tarifului a fost cerută de Energocom pentru calitatea sa de furnizor central. Ponderea Energocom, ca furnizor central, în mixul Premier Energy sau FEE Nord depinde de lună: vara – 15%, plus-minus; iarna – 35%. În mare măsură, asta ține de energia furnizată de CET-uri: CET Nord, Termoelectrica, CET-1. Ceea ce a cerut Energocom acum este pentru porțiunea asta din tarif, care, vă spun, variază pe parcursul anului de la 15 la 35%, plus-minus, care este generată în mare măsură de gaz și gazul s-a scumpit”, a comunicat Tofan.

Potrivit lui Tofan, directorul general al ANRE „s-a referit la tariful la energie finală, pe care îl plătește consumatorul”. „Dumnealui a folosit marja asta de 10-15%. Acum, eu nu voi sări înainte să spun care va fi creșterea. Probabil vom avea careva creșteri la energie, foarte probabil”, a declarat premierul.

„Dar nu 30%. Pentru că, încă o dată, ponderea asta de furnizor central este o pondere mică din mixul Premier Energy și FEE Nord”, a precizat Tofan, în contextul unor informații din spațiul public.

***

Amintim că, pe 21 octombrie, directorul general al ANRE, Alexei Taran, a estimat că energia electrică s-ar putea scumpi cu până la 15% în Republica Moldova. El explica că furnizorii „Premier Energy” și „Furnizarea Energiei Electrice (FEE) Nord” nu pot solicita deocamdată ajustarea tarifelor și că pasul următor ar fi aprobarea prețului reglementat al furnizorului central, Energocom. Detalii AICI.

Între timp, Energocom a solicitat ANRE aprobarea unui preț de 3,51 lei/kWh pentru energia electrică furnizată pentru anul 2026 în calitate de furnizor central, față de 2.01 lei/kWh, fără TVA, cât este în prezent. Pe 23 octombrie, ANRE a precizat că prețul solicitat vizează energia livrată de Energocom furnizorilor cu obligații de serviciu universal și nu reprezintă prețul achitat de consumatorii casnici. Aceasta este unul dintre elementele care intră în calculul costurilor de procurare a energiei electrice, luate în considerare la stabilirea prețurilor reglementate pentru consumatorii finali. Agenția a adăugat că depunerea și publicarea solicitării nu modifică automat tarifele pentru populație. O eventuală ajustare poate fi examinată doar printr‐o procedură distinctă, în urma solicitărilor depuse de furnizorii cu obligații de serviciu public – Premier Energy și FEE Nord.

***

În prezent, consumatorii casnici deserviți de Premier Energy în centrul și sudul țării achită 3,56 lei/kWh, iar cei din nord, deserviți de FEE Nord, plătesc 3,95 lei/kWh. Ultima ajustare a tarifelor a avut loc la 31 martie, când ANRE a aprobat o reducere a prețurilor la energia electrică.

Amintim că, pe 28 septembrie curent, ANRE a aprobat tarife mai mari la gazele naturale și energia termică. Pentru consumatorii casnici, gazul costă 26,14 lei/m³, cu TVA inclus, față de 20,30 lei/m³ în prezent. Creșterea este de 5,84 lei/m³. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: