Copil de 6 ani, diagnosticat cu o infecție care poate fi fatală, salvat de medicii din Chișinău. A fost externat fără sechele

Un copil în vârstă de 6 ani, diagnosticat cu infecție meningococică și meningo-encefalită meningococică în formă gravă, a fost salvat de medicii din cadrul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase „Toma Ciorbă”. Potrivit unui comunicat emis de instituția medicală, băiatul a fost internat pe data de 15 februarie. Pe lângă diagnosticul pus de medici, acesta suferea de o serie de boli, între ele edem cerebral, bronșită acută, anemie de gradul I și infecție a căilor urinare.

Potrivit sursei citate, diagnosticul de infecție meningococică a fost confirmat prin teste de biologie moleculară, teste biochimice și date clinice.

„Datorită internării precoce a pacientului și administrării țintite a tratamentului antimicrobian, copilul a prezentat o evoluție pozitivă pe parcursul spitalizării”, anunță Spitalul de Boli Infecțioase.

Minorul a fost externat „fără sechele” și „în stare satisfăcătoare”, pe 28 februarie.

Toma Ciorbă – SCBI/Facebook

De ce infecția meningococică este periculoasă

Potrivit specialiștilor, infecția meningococică continuă să fie o problemă actuală care afectează copiii atât din Republica Moldova, cât și din alte țări. Este una dintre cele mai grave boli infecțioase, evoluând sub diferite forme clinice: localizate, generalizate, cu afectarea sistemului nervos central. Copiii dezvoltă adesea meningită meningococică cu evoluție fulminantă și diverse complicații. La copii, infecția meningococică are adesea o evoluție gravă sau chiar letală, cu risc de sechele semnificative, în cazul în care nu este inițiat tratamentul antibacterian corespunzător.

Cei mai predispuși bolii sunt copiii, în special cei cu vârsta de până la 6 ani (70-80%). Probabilitatea de a te infecta scade odată cu vârsta, susțin specialiștii. Cel mai des, boala apare în perioada de iarnă și primăvară.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Newsmaker

Tânărul care ar fi bătut și încercat să violeze o pensionară din Căușeni este militar în termen? Nosatîi: „Poartă răspundere” (VIDEO)

Ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a confirmat că bărbatul de 19 ani, reținut după ce ar fi bătut o pensionară și ar fi încercat să o violeze, apoi ar fi pătruns ilegal în mai multe case în aceiași noapte, este militar în termen. Afirmația a fost făcută în cadrul unui briefing de presă, după ședința Guvernului din 15 octombrie.

„Militar în termen sau pe contract, sau angajat civil, toți sunt cetățeni ai Republicii Moldova și pentru faptele comise poartă răspundere în conformitate cu legislația în vigoare. Despre cazul la care vă referiți, persoana a fost reținută pe fapta bănuită pe care a comis-o. (…) Se desfășoară măsuri de investigație și în baza constatărilor va fi luată o decizie”, a declarat Anatolie Nosatîi.

Totodată, ministrul a precizat că militarii în termen pot părăsi unitățile militare în baza permisiunilor sau a concediilor acordate.

„Militarii în termen nu sunt la închisoare. Ei au permisiuni, au concedii când merg în afara unității. În afara unității ei poartă răspundere de faptele comise”, a spus el.

Amintim că, în noaptea de 11 octombrie, tânărul ar fi intrat în locuința unei femei de 75 de ani din raionul Căușeni și ar fi agresat-o fizic. Potrivit poliției, femeia a reușit să iasă în stradă, însă acesta ar fi ajuns-o din urmă și ar fi continuat să o lovească. Tânărul ar fi fugit după intervenția unui vecin.

Ulterior, în cadrul audierilor, femeia a declarat că bărbatul ar fi încercat să o dezbrace, fapt care a determinat investigarea unei posibile infracțiuni cu caracter sexual.

În aceeași noapte, au fost semnalate alte două cazuri de pătrundere ilegală în locuințe și agresiune.

Poliția suspectează că toate cele trei cazuri ar fi fost comise de același tânăr, care a fost reținut.

Pe aceste cazuri au fost pornite trei cauze penale.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: