flickr.com/Photobank MD

CSE Bălți urmează exemplul Chișinăului. Aflarea în spațiile verzi a fost permisă, prin derogare (DOC)

Comisia pentru Situații Excepționale (CSE) a municipiului Bălți a publicat pe 3 aprilie o Dispoziție prin care se permite aflarea persoanelor în spațiile verzi. Documentul este semnat de viceprimarul mun. Bălți, membrul CSE, Nicolai Grigorișin pe 3 martie.

„Se permite circulația și aflarea persoanelor în spațiile publice, aflate în intravilanul localităților: parcuri, păduri, terenuri de joacă, terenuri sportive, stadioane, zone de agrement în grupuri nu mai mari de 3 persoane, cu excepția membrilor unei familii (rudele de gradul I și II), cu purtarea obligatorie a măștilor care trebuie să acopere atât gura, cât și nasul și cu respectarea obligatorie a distanței fizice între persoane de minimum 1 m”, se arată în hotărâre.

 

Amintim că o decizie similară a fost luată pe 3 aprilie de CSE Chișinău, iar anunțul a fost făcut de către primarul capitalei Ion Ceban. Decizia a provocat critici, dar și laude în adresa edilului.

Anterior, CSE Bălți a adoptat restricții mai dure față de cele luate la nivel național: activitatea magazinelor alimentare, inclusiv a celor din cadrul stațiilor PECO din mun. Bălți, va fi limitată între orele 6:00 și 22:00.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

mediu.gov.md

Pe malul râului Tigheci prinde viață o nouă pădure: au fost plantați puieți pe 9 hectare

Pe malul râului Tigheci, în comuna Cania, au fost plantate 9 hectare de puieți în această primăvară. Anunțul a fost făcut într-un comunicat de Ministerul Mediului.

Potrivit instituției, puieții cresc sănătoși și au atins o rată de prindere de peste 80%.

Noua pădure aduce beneficii atât pentru mediu cât și pentru comunitate: aer mai curat, sol protejat și consolidarea malurilor râului Tigheci, reducând riscul de eroziune și contribuind la protejarea resurselor de apă”, a menționat Ministerul Mediului.

Pentru a proteja noua pădure de eventuale incendii de vegetație, în jurul terenului împădurit, silvicultorii au amenajat fâșii mineralizate – zone de sol curățate complet de vegetație și bine prelucrate. „Aceste zone vor servi ca o barieră de protecție, împiedicând focul să se extindă spre puieți în cazul izbucnirii unui incendiu în apropiere”, a precizat ministerul.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: