Tudor Mardei/NewsMaker

Asociația Judecătorilor denunță „atacuri la adresa independenței justiției” din partea premierului Recean

Asociația Judecătorilor din Republica Moldova (AJRM) a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) „să ia măsuri” pentru protejarea independenței justiției și să abordeze subiectul la întâlnirile cu partenerii de dezvoltare ai țării noastre. Se întâmplă după ce, în ajun, prim-ministrul Dorin Recean a declarat, din nou, că va continua să informeze opinia publică despre judecătorii care pronunță decizii care, în opinia sa, „afectează statul”.

Pe 16 februarie, Asociația Judecătorilor din Republica Moldova a anunțat că s-a adresat către CSM cu solicitarea să întreprindă un șir de acțiuni îndreptate spre protejarea independenței justiției.

Printr-un demers oficial, Asociația Judecătorilor din Republica Moldova a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii să constate oficial atacurile la adresa independenței justiției și să ia măsuri pentru a apăra principiile statului de drept și independența sistemului judiciar. De asemenea, s-a solicitat CSM-ului să pună în discuție aceste probleme la întâlnirile cu partenerii de dezvoltare și să solicite sprijin în promovarea și protejarea independenței justiției în Republica Moldova. În aceeași ordine de idei, s-a cerut CSM-ului să faciliteze un cadru de dialog între puterile statului pentru a asigura respectarea principiilor separației puterilor și independenței judiciare, în vederea consolidării statului de drept”, se arată în comunicatul publicat de asociație.

AJRM a precizat că demersul a fost depus în contextul celor mai recente declarații ale prim-ministrului Recean, care au vizat judecătorii.

Asociația Judecătorilor din Republica Moldova a depus acest demers în urma recentelor declarații ale prim-ministrului Republicii Moldova, Dorin Recean, care pot fi interpretate ca atacuri la adresa independenței judiciare. Aceste comentarii, exprimate public în cadrul discursurilor sale, inclusiv în cel mai recent din 14 februarie 2024, subminează principiul separației puterilor în stat și afectează grav principiul independenței judiciare”, se mai arată în comunicat.

Reprezentanții asociației au subliniat că o justiție independentă este necesară pentru încrederea oamenilor în instituțiile de stat.

AJRM reiterează necesitatea ca toți actorii statului, inclusiv Executivul, să respecte aceste principii fundamentale, să asigure un dialog constructiv și să evite orice formă de presiune sau interferență care ar putea afecta imparțialitatea și eficacitatea justiției. (…) Asigurarea unei justiții imparțiale și eficiente este fundamentală pentru încrederea cetățenilor în instituțiile statului și pentru protecția drepturilor și libertăților fundamentale”, au comunicat reprezentanții AJRM.

Precizăm că, de la sfârșitul anului trecut, premierul se află în centrul unui scandal după ce a nominalizat și criticat, în ședință de Guvern, magistrați care au pronunțat hotărâri judecătorești controversate. În decembrie 2023 a dat numele celor trei judecătoare de la Curtea de Apel Chișinău care au anulat decizia Comisiei pentru Situații Excepționale privind excluderea Partidului „Șansă” – afiliat oligarhului fugar Ilan Șor – din alegerile locale, iar în ianuarie 2024 – numele a două judecătoare care au pronunțat deciziii în dosarul „Frauda bancară”. În ciuda criticilor pe care le-au atras de fiecare dată declarațiile sale, inclusiv din partea AJRM, CSM și deputatei PAS Olesea Stamate, Dorin Recean a spus, în cadrul unei conferințe de presă din 14 februarie, că va continua să nominalizeze judecători. „Eu, personal, voi continua să îmi îndeplinesc datoria mea de prim-ministru, să informez cetățenii Republicii Moldova despre deciziile care afectează statul Republica Moldova, deciziile care afectează fiecare cetățean din această țară”, a declarat șeful Guvernului.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

index.hu

Ungaria: premierul cere demisia președintelui. Se ia în calcul modificarea Constituției pentru a-l destitui

Prim-ministrul ungar Peter Magyar a declarat că, dacă președintele Ungariei Tamás Sulyok nu își va da demisia, guvernul va iniția proceduri legale pentru a-l demite, scrie HotNews, citând Reuters. Precizarea a fost făcută în urma unei întâlniri dintre Magyar și Sulyok.

Magyar a spus că va folosi majoritatea parlamentară de două treimi a partidului său pentru a modifica Constituția și alte acte legislative, în scopul de a-l forța pe Sulyok să părăsească funcția.

Partidul de centru-dreapta al lui Magyar, Tisza, l-a înlăturat pe prim-ministrul Viktor Orban în urma unei victorii electorale în aprilie și s-a angajat să înlăture mai multe personalități numite de Orban în funcții publice cheie în ultimii 16 ani. Magyar i-a cerut lui Sulyok – ales la începutul anului 2024 de parlamentarii din partidul Fidesz al lui Orban – să demisioneze, acuzându-l că nu a reușit să reprezinte unitatea națională în chestiuni majore și că a servit interesele lui Orban și ale guvernului său. Sulyok a refuzat să demisioneze.

„I-am spus președintelui că, dacă își menține poziția și nu demisionează, voi informa astăzi parlamentarii din Tisza cu privire la propunerile noastre legislative și vom începe imediat procedurile necesare”, a declarat Magyar. El a afirmat că procesul legislativ va dura aproximativ o lună și va implica „înlăturarea tuturor marionetelor” care au participat la „demontarea statului de drept și a democrației”.

Partidul Fidesz al lui Orban l-a acuzat pe Magyar că a emis un „ultimatum ilegal” și a afirmat că Sulyok își îndeplinește mandatul legal, valabil până în 2029, și nu poate fi demis din funcție.

Sulyok a ocupat anterior funcția de președinte al Curții Supreme a Ungariei, post pentru care a fost ales tot de Fidesz în 2016.

Președinția în Ungaria are un caracter în mare parte ceremonial, dar Sulyok poate retrimite legile în parlament pentru reexaminare sau le poate trimite Curții Constituționale, ceea ce ar putea încetini sau bloca agenda de reforme a lui Magyar, notează sursa citată.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: