Anna Sneghiri, jurnalistă din Bender, s-a pomenit împreună cu părinții săi printre locuitorii din Transnistria care la 1 noiembrie au fost agresați în drum spre secțiile de votare. Drumul spre Varnița i-a fost blocat de câțiva bărbați în civil: unul dintre ei înjura și agita o piatră lângă geamurile automobilul jurnalistei. Ea ne-a povestit într-un interviu pentru NM despre impresiile, dar și despre concluziile sale.
Este o continuare a proiectului special NM „Eu/noi nu suntem separatiști” despre locuitorii din Transnistria, despre participarea lor la alegerile din Moldova și despre viitorul regiunii.
Familia ta participă, de obicei, la alegerile din Moldova?
Anul acesta, am participat împreună cu familia. Am plecat anume la Varnița – eu, mama și tata. Nu am participat până acum, pentru că părinții au reușit să-și primească pașapoartele abia cu trei ani în urmă, iar eu – anul acesta. Înainte de aceasta, nu am reușit din cauza fleacurilor birocratice.
De ce este atât de important pentru tine să votezi? Și de ce familia ta s-a alăturat?
Eu am primit cetățenia Moldovei. Din luna aprilie, am contract de muncă întocmit în Moldova. Deci, eu plătesc impozite cu regularitate. Mă plimb permanent în Moldova cu chestii de serviciu sau pentru programe de studii. Am mulți prieteni acolo. Eu trăiesc cu aceasta. Este ceva al meu. De aceea și votez.
Am și pașaport rusesc, dar nu particip la alegerile din Rusia. Pentru că nu sunt acolo, nu este ceva al meu. Nu este țara mea, nu este lucrul meu sau politica mea. Eu trăiesc aici, pe teritoriul oficial al Moldovei. Nu cunosc motivele părinților.
Nu există un conflict intern din cauza că alegi un președinte care nu are împuterniciri pe teritoriul Transnistriei?
Nu, pentru că eu oricum înțeleg că mai devreme sau mai târziu, această situație va trebui să fie soluționată cumva. Cel pe care îl aleg, dacă va deveni președinte, oricum se va implica în aceste soluții. Nu va sta într-o parte și se va uita cum cineva rezolvă aceste probleme. El va fi nevoit să se implice.
Apropo, noi avem un mic conflict în familie. Împreună cu părinții, votăm pentru candidați diferiți. În timp ce mergeam cu automobilul, din neatenție, am întrebat, cu cine sunt ei. Am avut timp chiar și pentru polemici.
La Varnița, ați nimerit în acea situație provocată de blocarea intrării. Ce s-a întâmplat acolo și cum ați reacționat?
În acest sens, este important de spus că există două ieșiri din Bender – una direct spre Varnița, iar alta – spre Chișinău. Și noi am mers pe drumul de sus, în mod intenționat, pentru că în mesageriile din Transnistria scriau deja că dimineața, au fost provocări din partea Varniței.
Noi am ocolit, special, ca să nu ne confruntăm cu situații provocatoare. Imediat ce am părăsit drumul principal, ne-am oprit lângă calea ferată. Acolo era multă lume. Ardea culoarea roșie, pentru că se deplasa un tren. Și în acest moment, un bărbat se apropia de automobile și întreba ceva. S-a apropiat de unul, de altul. S-a aprins culoarea verde și ei au plecat. S-a apropiat și de noi ca să ne întrebe: „Încotro?”. În mod automat, tata a răspuns: „La alegeri”. Și s-a început: „Întoarceți-vă și plecați”. Am întrebat, de ce. Răspunde: „Întoarceți-vă și plecați, trebuia să mergeți la alegeri pe la vama de jos”. Ne interesăm, ce nu e în regulă cu această vamă.
El – iarăși: „Nu se poate, trebuia pe la vama de jos, întoarceți-vă”. Noi îi explicăm că fără ștampila precum că am votat nu ne vor permite să revenim. Pentru că aceasta a fost condiția. El ne spune: „Sunt problemele voastre, întoarceți-vă”. Și se îndepărtează. Ne uităm unii la alții, nu înțelegem ce se întâmplă. El revine și iarăși ne întreabă: „De ce nu plecați?”.
Tot drumul, cât am mers, mama spunea că dacă se va întâmpla ceva, trebuie să fim amabili, să nu ne lăsăm pradă provocărilor. Și ea a întrebat, foarte atent: „Dar puteți să ne sugerați, iată dvs. ne interziceți să trecem, pentru că sunteți polițist sau cine sunteți?”. Bărbatul a început: „Cine sunt, cine sunt, dar voi…”. Mai departe, au urmat vorbi agresive, neadecvate. S-a îndepărtat de automobil. Tatălui meu nu-i prea place să i se spună ce să facă. A blocat ușa, a închis geamul și a oprit motorul. A decis pur și simplu să aștepte până aceștia vor înțelege că noi oricum trebuie să trecem și că ne vor permite. Noi înțelegeam deja că acești oameni nu reprezintă forțele de ordine și că ei acționează ilegal.
Peste o vreme oarecare, s-a apropiat deja un alt bărbat. Tata a deschis geamul. Acela ne-a spus: „La noi, la Varnița, e COVID, vreți să vă infectați? Plecați de aici”. Ne gândim, o, iată alt argument, e interesant. Spunem: „Bine, am înțeles. Noi avem mănuși, măști și dezinfectanți, totul va fi bine. Vom vota și venim înapoi”. El iarăși ne spune: „Plecați” și să îndepărtează.
Noi continuăm să stăm. La un moment dat, are loc scena pe care am plasat-o într-o înregistrare video pe Facebook. Un bărbat a început să agite o piatră lângă automobilul nostru și să strige necenzurat, să plecăm de aici. Firește, nu ne-am lăsat provocați.
Nu am putut merge mai departe, pentru că ei erau mulți. Și mai era clar că dacă vom ieși din mașină pentru explicații, cel mai degrabă, toate acestea se vor termina rău.
Am așteptat câteva minute. Și ne-a mers. Au venit polițiaști din Moldova. Aceștia au spus ceva băieților respectivi, s-au apropiat de automobil, ne-au spus să trecem și noi am trecut.
Cu ce impresii și concluzii ați rămas?
După aceasta, am încercat să-mi pun mănușile, dar mâinile nu nimereau în acestea. Cu o piatră în mână, el urla lângă automobil, lângă geam. Aici e fața mamei, iar la câțiva centimetri – el. Emoțiile sunt de nedescris, doar că în sens rău. Corpul meu a fost blocat și tensionat încă timp de câteva ore.
Când am venit deja și am mers la secție să votăm, am început să râd după o frază oarecare. Și mama îmi spune: „O, râs isteric”. După aceasta, am înțeles și eu că într-adevăr, el a fost.
Triste impresii. Dar ceea ce nicicum nu înțeleg. Eu am pașaport moldovenesc. Și acest bărbat – la fel. El trăiește pe teritoriul oficial al Moldovei. Eu – la fel. El plătește impozite. Și eu. De ce el poate să voteze, iar eu – nu?
După cele întâmplate, veți dori să participați și la următoarele alegeri?
Acum va fi turul doi și eu cred că mulți vor refuza să voteze, pentru că sunt niște bătăi de cap în plus. În celași timp, cred că din cauza că au fost mai multe provocări, organele de drept din Moldova știu acum despre aceasta și vor fi pregătite. Și eu voi vota. Dacă mama și tata nu vor merge cu automobilul, voi merge cu transportul public. Dar pentru mine, aceasta contează.
În blocarea drumurilor a participat activ deputatul moldovean Igor Grosu. În discuțiile cu jurnaliștii, el i-a numit „separatiști” pe transnistreni. Cât de supărător este acest cuvânt?
Pentru mine, nu este prea supărător. Este un fapt. La un moment dat, noi ne-am despărțit și de aceea au început să ne numească separatiști. Dar pentru mine, acest cuvânt sună aiurea din gura celor care spun că noi suntem parte a aceleiași țări și că noi ne-am despărțit ilegal. Dar atunci când se ajunge la votare, ei spun: „Nu, voi nu sunteți parte a noastră”.
Băieți, hotărâți-vă. Ori ne dați pașapoarte ale Moldovei și posibilitatea de a vota, ori noi nu suntem cu voi și dați-ne o oarecare autonomie. Pentru mine, aceasta este ca o contradicție internă pe care ei nu o conștientizează. Și acest lucru e straniu.
Dar părinții nu sunt supărați din cauza acestor cuvinte?
Mama a fost foarte emoționată. E posibil chiar că data viitoare, tata va merge să voteze, iar mama nu, pentru că ea suportă cu greu stresurile.
Tata spune doar că noi am acționat corect, că am așteptat forțele de ordine care într-adevăr trebuie să decidă ceva. Noi am votat și am făcut totul bine.
Cum vezi viitorul Transnistriei în acest context?
Dacă e să fiu sinceră, nu știu cum alții văd aceste lucruri. Multe persoane, chiar și de vârsta mea și din anturajul meu, au viziuni absolut diferite în acest sens.
Mie mi-ar conveni, de exemplu, starea de lucruri din Găgăuzia. Adică ei sunt parte a Moldovei, dar au autonomie, limba lor, autorități de administrare proprii, reprezentanță în parlament. Cred că ceva similar ar fi firesc și realizabil. Și nu ar fi afectate sentimentele celor care i-au pierdut pe cei apropiați și au luptat, dar totodată vor ajunge la un anumit compromis. Noi și suntem ai lor, și nu suntem ai lor, și suntem toți împreună.
***
Puteți vedea și primul interviu din seria „Eu/noi nu suntem separatiști”, cu Alexandra Telpis, coordonator de programe din Tiraspol: «Мы такие же граждане, просто живем в Приднестровье» („Noi suntem aceiași cetățeni, pur și simplu trăim în Transnistria”).
