AP Photo/Ramon Espinosa

Cuba susține că 32 de cubanezi au murit în timpul intervenției SUA din Venezuela. Ce spune Trump?

32 de cetățeni cubanezi și-ar fi pierdut viața în timpul operațiunii militare americane din Venezuela, în urma căreia a fost capturat președintele țării. Informația a fost raportată de Guvernul Cubei într-un comunicat, relatează Reuters.

Autoritățile cubaneze au menționat că persoanele decedate erau militari ai forțelor armate și ai serviciilor de informații. Detalii despre circumstanțele morții acestora nu sunt însă oferite.

Cuba a declarat doliu în zilele de 5 și 6 ianuarie în memoria celor care și-au pierdut viața.

Fideli responsabilităților lor privind securitatea și apărarea, compatrioții noștri și-au îndeplinit datoria cu demnitate și eroism și au căzut după o rezistență acerbă, fie în luptă directă împotriva atacatorilor, fie ca urmare a bombardării obiectivelor”, se arată în comunicat.

Potrivit BBC, președintele Cubei, Miguel Diaz-Canel, a declarat că militarii cubanezi ofereau protecție președintelui Nicolas Maduro și soției sale, la solicitarea Venezuelei.

Președintele SUA, Donald Trump, a confirmat că cetățeni ai Cubei au fost uciși în timpul intervenției militare, însă nu a acordat un număr concret. De asemenea, el a subliniat că niciun american implicat în operațiune nu a decedat.

Știți, mulți cubanezi au fost uciși ieri. A fost multă moarte de cealaltă parte. Nicio moarte de partea noastră”, a spus Trump în timpul unei discuții cu jurnaliști la bordul Air Force One, potrivit AP News.

Amintim că, pe 3 ianuarie, forțe militare americane au atacat capitala Venezuelei, Caracas, capturându-l pe președintele țării, Nicolas Maduro, și soția sa, Cilia Flores. Cei doi au fost duși la New York, unde au fost plasați în arest. Autoritățile SUA intenționează să-l aducă în fața justiției pe Maduro sub acuzații de „narco-terorism”.

În aceiași zi, președintele SUA, Donald Trump, a susținut o conferință de presă dedicată rezultatelor operațiunii militare, în cadrul căreia a declarat că Washingtonul va administra temporar Venezuela — până la o „transferare sigură, corespunzătoare și rezonabilă a puterii”. El a spus că vicepreședinta Venezuelei, Delcy Rodriguez, care îndeplinește atribuțiile președintelui în lipsa sa, și-ar fi exprimat în privat disponibilitatea de a coopera cu Statele Unite ale Americii. Totuși, la scurt timp, Rodriguez a apărut la televiziunea de stat și a condamnat acțiunile SUA, calificându-le drept „agresiune militară”, și la numit pe Nicolas Maduro singurul președinte legitim al țării.

Pe 4 ianuarie, într-un interviu pentru The Atlantic, Trump a declarat că Delcy Rodriguez „va plăti un preț foarte mare” dacă va refuza să coopereze cu SUA. „Dacă nu va proceda corect, va trebui să plătească un preț foarte mare, probabil chiar mai mare decât Maduro”, a spus Trump.

O zi mai târziu, Rodriguez a publicat o adresare către Donald Trump, în care a îndemnat Washingtonul la cooperare și pace.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Inspectoratul General pentru Situații de Urgență al MAI

Incendiul de la depozitul cu produse alimentare din Chișinău – localizat după 5 ore de luptă cu flăcările

Incendiul care a izbucnit la depozitul cu produse alimentare din Chișinău în dimineața de 7 ianuarie a fost localizat. Informația a fost raportată de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) într-un comunicat.

Pompierii au reușit localizarea incendiului de proporții izbucnit în această dimineață într-un depozit cu produse alimentare din municipiul Chișinău. După aproximativ 5 ore de luptă cu flăcările, arderea a fost localizată la ora 09:53, fiind coborât nivelul sporit de intervenție”, a transmis IGSU.

Potrivit instituției, pompierii au reușit să protejeze de flăcări o suprafață de circa 10 000 m2 din suprafața totală a depozitului de 15 000 metri pătrați.

La moment, echipele de intervenție continuă să întreprindă acțiuni pentru lichidarea completă a incendiului și minimalizarea riscurilor. În misiune sunt antrenate 10 autospeciale de intervenție”, a menționat IGSU.

Victime nu au fost raportate.

Amintim că depozitul cu produse alimentare în care s-a produs incendiul se află pe strada Mihai Viteazu nr. 15 A. Angajații IGSU au fost informați despre ardere la ora 05:00.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: