IGSU

Cum arată Centrul de Dirijare în Situații Excepționale, activat la IGSU din cauza crizei de gaze (FOTO)

Centrul de Dirijare în Situații Excepționale și-a început activitatea în dimineața de 23 octombrie 2021, de la ora 08:00. Acesta va funcționa în regim de „cod portocaliu”, fapt ce presupune încadrarea atât cu personalul IGSU cu activitate 24/24, cât și participarea reprezentanților din alte ministere. Centrul este condus de Secretarul de Stat al MAI, Alexandru Oprea.

Centrul de Dirijare își va desfășura activitatea în sediul din incinta Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. Acesta este  securizat din punct de vedere energetic și permite funcționarea în regim de 24/24.

Centrul vine să completeze activitatea ministerelor care sunt implicate într-un exercițiu de elaborare a planurilor de funcționare a domeniilor gestionate în condițiile situației excepționale – situație de alertă pe piața gazelor naturale și va asista Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova (CSE) în gestionarea situației.

Pentru asigurarea unui lanț complet de comunicare, în baza Deciziei Comisiei, începând cu data de 23 octombrie 2021, la nivelul raioanelor, municipiilor și UTA Gagauzia, au fost activate Punctele Teritoriale de Dirijare în Situații Excepționale.

„În acest fel este asigurată o monitorizare continuă și calitativă a situației din teritoriu și asigurat un flux informațional neîntrerupt”, au precizat reprezentanții IGSU.

În activitatea Centrului au fost antrenate următoarele instituții:

Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale,
Ministerul Economiei,
Ministerul Sănătății,
Ministerul Muncii și Protecției Sociale,
Ministerul Apărării,
Ministerul Educației și Cercetării,
Ministerul Mediului,
Serviciul de Informații și Securitate,
Subdiviziunile MAI:
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență,
Inspectoratul General al Poliției,
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră,
Inspectoratul Management Operațional.

IGSU
IGSU
IGSU
IGSU
IGSU
IGSU

Amintim că, pe 22 octombrie, Parlamentul a declarat stare de urgență în Republica Moldova, din cauza deficitului de gaz. Premierul Natalia Gavrilița a prezentat în plenul legislativului 8 măsuri pe care urmează să le adopte Comisia pentru Situații Excepționale în următoarele 30 de zile.

A doua zi, vicepremierul Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, a oferit detalii despre negocierile părții moldovenești, care s-au desfășurat timp de două zile, la Moscova. Oficialul a precizat că oferta companiei Gazprom nu este în avantajul cetățenilor moldoveni și a menționat că este inacceptabil ca „Moldova să plătească un preț la gaz mai mare decât toate celelalte state din regiune”. În cadrul discuțiilor, partea rusă a dat asigurări că Gazprom va livra imediat volumele suplimentare pentru luna octombrie, câte +5 mln m3 de gaze zilnic.

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

(VIDEO) „Să înflorească și să strălucească“. Urările locuitorilor capitalei de Hramul Orașului

Chișinăul a îmbrăcat haine de sărbătoare. Locuitorii și oaspeții veniți din diferite colțuri ale țării au marcat Hramul Chișinăului. Cu această ocazie, corespondenta NewsMaker, Nicoleta Găină, a decis să-i întrebe pe chișinăuieni ce urări au pentru oraș și ce schimbări și-ar dori să vadă. Unii visează la drumuri mai bune, mai multe locuri de parcare sau zone verzi amenajate, iar alții — să devină o capitală europeană în adevăratul sens al cuvântului.
Un lucru este clar: toți, fără excepție, vor să vadă un oraș mai curat, mai viu și mai aproape de oameni.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: