Curtea Constituțională a respins cererea prin care Stoianoglo solicită suspendarea acțiunii modificărilor la Legea cu privire la Procuratură

Președintele ad-interim Curții Constituționale Liuba Șova a respins cererea de suspendare a acțiunii a noilor articole adoptate la legea cu privire la Procuratură, depusă de procurorul general Alexandr Stoianoglo. Decizia a fost publicată de 6 septembrie.

Prevederile contestate se referă, între altele, la componența Consiliului Superior al Procurorilor, introducerea unui mecanism de evaluare a performanțelor procurorului general și la posibilitatea eliberării din funcție a acestuia în cazul obținerii unui calificativ nesatisfăcător. Prevederile contestate au modificat și unele aspecte referitoare la răspunderea disciplinară a procurorului general și la încetarea mandatelor adjuncților procurorului general.

Liuba Șova a remarcat că, în cazul în care autorul unei sesizări invocă riscul afectării unui domeniu prevăzut în Legea cu privire la Curtea Constituţională şi de Codul jurisdicţiei constituționale, trebuie aduse argumente privind intensitatea şi posibilele prejudicii şi consecințe negative iminente şi ireparabile ale riscului, ceea ce nu ar fi făcut procurorul general Alexandr Stoianoglo.

Prin urmare, cererea de suspendare a modificărilor la Legea cu privire la Procuratură, în redactarea Legii nr. 102 din 24 august 2021, a fost respinsă.

Decizia este definitivă, nu poate fi supusă niciunei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării și se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

mediu.gov.md

Pe malul râului Tigheci prinde viață o nouă pădure: au fost plantați puieți pe 9 hectare

Pe malul râului Tigheci, în comuna Cania, au fost plantate 9 hectare de puieți în această primăvară. Anunțul a fost făcut într-un comunicat de Ministerul Mediului.

Potrivit instituției, puieții cresc sănătoși și au atins o rată de prindere de peste 80%.

Noua pădure aduce beneficii atât pentru mediu cât și pentru comunitate: aer mai curat, sol protejat și consolidarea malurilor râului Tigheci, reducând riscul de eroziune și contribuind la protejarea resurselor de apă”, a menționat Ministerul Mediului.

Pentru a proteja noua pădure de eventuale incendii de vegetație, în jurul terenului împădurit, silvicultorii au amenajat fâșii mineralizate – zone de sol curățate complet de vegetație și bine prelucrate. „Aceste zone vor servi ca o barieră de protecție, împiedicând focul să se extindă spre puieți în cazul izbucnirii unui incendiu în apropiere”, a precizat ministerul.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: