An image of a silhouette of small hands

„Dacă vă băga vreun deget avea sens de chemat”. O femeie din capitală acuză poliția de indiferență, după ce a fost agresată sexual

O femeie din capitală susține că a fost agresată sexual, iar polițiștii care au venit să documenteze cazul nu au respectat protocolul și au tratat-o cu indiferență, ironizând pe marginea celor întîmplate. De cealaltă parte, reprezentanții forțelor de ordine susțin că polițiștii au reacționat conform legii. Totul s-a întâmplat pe 22 august, în jurul orei 20:30, pe o stradă din orașul Chișinău.

Victima a povestit pe pagina sa de Facebook că un bărbat a început să o urmărească după ce a văzut-o într-o farmacie. Ajunsă în stradă, aceasta a încercat să se grăbească, însă individul a reușit să o prindă. Nu a intervenit niciunul dintre trecători.

„La prima cotitură care dă într-o stradă mai îngustă și mai întunecoasă, tipul m-a prins și m-a strîns la perete. Mi-a pus mîna la gură ”ne crici, ne crici!” și a început să mă atingă peste tot. Treceau oameni pe stradă și n-a intervenit niciunul. Am reușit să scap din strînsoare și am fugit spre locul de muncă. Îmi tremurau picioarele, plîngeam și vomitam. Cînd am ajuns la lucru, s-a apropiat de mine un locuitor care a văzut toată scena de la fereastra care dă spre stradă. M-a îndemnat să chem poliția”, a relatat aceasta.

Potrivit femeii, poliția a fost alertată la ora 22:36.

„La ora 22:56, un echipaj de poliție compus din doi polițiști a venit la chemare. Cel mai probabil polițiștii sunt de la Sectorul de Poliție Nr. 4. Reacția polițiștilor la chemare a fost înjositoare și umilitoare. ”De ce ați sunat la poliție abia după 2 ore?!” mă întrebau acuzator polițiștii. ”Ce, doar pentru asta ne-ați chemat?! Nu aveți ce face!”. ”Dacă vă băga vreun deget avea sens de chemat poliția. Dar așă și? nu s-o întîmplat nică!” Le-am spus că farmacia are înregistrare video cu tipul, mai ales că nu purta mască, deci poate fi ușor identificat. Dar polițiștii nu s-au arătat deloc interesați. Cică ”pentru hărțuire se dă doar amendă””, a mai povestit victima.

Femeia mai spune că oamenii legii nu s-ar fi prezentat, nu au semnat niciun proces verbal, nu s-a luat nicio mărturie și nici măcar nu a fost telefonată ulterior pentru a se prezenta la secția de poliție, așa cum i s-ar fi comunicat inițial.

„Prin acest apel vreau în primul rînd să fie identificați și sancționați polițiștii care umilesc femeile hărțuite și le zic că poliția le va apăra doar după ce vor fi violate și care nu vor să identifice un agresor sexual (chiar dacă cel mai probabil îl știu, adică cel mai probabil tipul a mai agresat femei!). În plus, ei și meseria și-o cunosc foarte prost. (…) În al doilea rînd, vreau să atenționez asupra modului în care instituțiile publice interacționează cu victimele abuzurilor. Cred că e timpul să se schimbe ceva”, a mai relatat femeia și a precizat că a depus o plângere la Inspectoratul General al Poliției și unul adresat ministrului Afacerilor Interne.

Contactați de NM, reprezentanții poliției capitalei au confirmat că acest caz a fost înregistrat pe 22 august.

„La fața locului s-a deplasat un echipaj al poliției și a discutat cu tânăra despre cele întâmplate. Cazul a fost înregistrat de ofițerii de investigații, care au întreprins acțiuni pentru identificarea bărbatului care a agresat tânăra. Angajații poliției au ridicat imaginile, care urmează a fi analizate pentru identificarea individului. În cadrul anchetei, polițiștii întreprind toate măsurile necesare pentru a stabili circumstanțele și a reține bărbatul”, a precizat ofițerul de presă al poliției capitalei Natalia Stati.

NM a încercat să obțină un comentariu din partea ministrului de Interne Ana Revenco, însă, deocamdată, nu am primit un răspuns.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Bacterii coliforme în apa de la o grădiniță și un gimnaziu din Bălți: ANSP investighează cauza

Investigațiile privind calitatea apei din cartierul Bălțiul Nou din municipiul Bălți continuă, după ce analizele au indicat prezența bacteriilor coliforme în probe prelevate la Grădinița nr. 2 și Gimnaziul nr. 10. Autoritățile verifică dacă problema își are originea în rețelele interne ale instituțiilor. Informațiile au fost confirmate de Agenția Națională pentru Sănătate Publică (ANSP), într-un comunicat publicat vineri, 5 iunie.

Potrivit instituției, apa utilizată în zonă provine din sonda subterană nr. 29 și este supusă unui proces de clorinare înainte de a ajunge la consumatori. ANSP precizează că sistemul de alimentare cu apă include atât rețeaua publică de apeduct, cât și rețelele interne ale instituțiilor, pentru care răspund administratorii acestora.

Pe 29 mai, după apariția unor informații privind rezultatele unor analize efectuate într-un laborator din România, specialiștii au prelevat noi probe de apă din mai multe puncte de control: rezervorul sistemului public de apă, două robinete din Grădinița nr. 2 și un robinet din Gimnaziul nr. 10.

Rezultatele, primite pe 31 mai, au arătat prezența bacteriilor coliforme în cantitate redusă în rezervorul sistemului public – 1 unitate formatoare de colonii la 100 ml de apă. În schimb, probele recoltate de la robinetele din cele două instituții au indicat valori mult mai mari, între 26 și 32 UFC/100 ml la grădiniță și 30 UFC/100 ml la gimnaziu.

ANSP susține că diferențele dintre rezultatele obținute la rezervor și cele de la robinete sugerează necesitatea verificării rețelelor interne de distribuție a apei din cadrul instituțiilor. Potrivit agenției, probele prelevate de la robinete reflectă starea instalațiilor interne ale clădirilor.

Instituția mai precizează că bacteriile coliforme nu sunt, în mod automat, bacterii care provoacă boli. Acestea sunt utilizate drept indicatori ai calității microbiologice a apei și pot semnala necesitatea unor investigații suplimentare.

Între timp, autoritățile locale au luat măsuri preventive. La 1 iunie, la Grădinița nr. 2 a fost instalat un filtru pentru apă. De asemenea, începând cu 2 iunie, a fost recomandată utilizarea apei îmbuteliate pentru băut și prepararea hranei, iar apa din rețeaua publică să fie folosită doar în scopuri tehnice până la clarificarea situației.

În cazul Gimnaziului nr. 10, aflat în vacanță, ANSP a recomandat ca personalul să utilizeze apa din apeduct exclusiv pentru necesități tehnice până la finalizarea investigațiilor.

Pe 3 iunie, specialiștii au prelevat noi probe de apă din mai multe puncte ale sistemului de alimentare cu apă din cartierul Bălțiul Nou, inclusiv din sondă, rezervor și din rețeaua Grădiniței nr. 2, atât înainte, cât și după filtrare. Rezultatele acestor analize urmează să stabilească sursa exactă a problemei și măsurile necesare pentru remedierea situației.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: