Telegram/Илан Шор

Dansatorii Ansamblului „Joc” care s-au încins „în horă cu Șor” nu vor fi sancționați. Precizările ministrului Culturii

Dansatorii Instituției Publice Ansamblului Național Academic de Dansuri Populare „Joc” care s-au prins în horă cu oligarhul fugar Ilan Șor la Sankt-Petersburg, Rusia, nu vor fi sancționați în niciun fel. Informația a fost raportată pe 24 iulie de Moldova 1, care face trimitere la declarațiile ministrului Culturii, Sergiu Prodan. Ministrul a argumentat că pentru acest caz se face vinovat managementul defectuos din cadrul instituției. 

În niciun caz nu voi accepta în asemenea situații culpabilizarea artiștilor. Managerii sunt vinovați în cazul în care artiștii sunt nevoiți să-și câștige existența paralel cu activitatea de bază. Sarcina unui manager de instituție este să angajeze munca în colectiv în așa fel, încât fiecare membru, fiecare artist să fie interesat de a-și câștiga bunăstarea în cadrul acestei instituții”, a spus Sergiu Prodan.

Potrivit ministrului, statul alocă lunar două milioane de lei pentru activitatea Ansamblului „Joc”, astfel că membrii acestuia nu ar trebui să fie nevoiți să activeze în paralel pentru a-și câștiga existența.

***

Precizăm că, la începutul lunii iunie, patru dansatori ai Ansamblului „Joc” au participat la un eveniment organizat de Ilan Șor, care este condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul „Frauda bancară” și se justiție în Rusia, în marja unui forum economic de la Sankt-Petersburg. Artiștii au dansat hora cu oligarhul fugar și alți politicieni moldoveni afiliți acestuia. Cazul a scandalizat opinia publică din țara noastră.

Ministerul Culturii a suspendat-o din funcție pe directoarea interimară a Ansamblului „Joc”, Aliona Strîmbeanu, și a demarat o anchetă de serviciu în privința acesteia. Ulterior, 68 de membri ai ansamblului au protestat față de suspendarea Alionei Strîmbeanu din funcție: aceștia au cerut ministrului Culturii, Sergiu Prodan, să fie anulat ordinul, precum și o întâlnire cu el.

Ancheta de serviciu a constat mai multe încălcări în activitatea lui Strîmbeanu, printre care și admiterea utilizării ilegale a costumelor ansamblului, inclusiv pentru evenimentul din Federația Rusă. Astfel, Ministerul Culturii a concediat-o pe Aliona Strîmbeanu, contractul său individual de muncă încetând din data de 22 iulie.

În locul lui Strîmbeanu, director interimar al Ansamblului „Joc” a fost numit naistul Marin Gheras.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Marcel Spatari ar urma să preia conducerea Comisiei economie, buget și finanțe. Cine îl va înlocui la integrare europeană

Deputatul PAS Marcel Spatari ar urma să preia conducerea Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, iar Adrian Băluțel – șefia Comisiei pentru integrare europeană. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost înregistrat pe 9 septembrie de Biroul permanent al Parlamentului.

Marcel Spatari, care conduce în prezent Comisia pentru integrare europeană, ar urma să preia funcția rămasă vacantă după ce deputatul PAS Radu Marian a demisionat de la șefia Comisiei economie, buget și finanțe, în contextul scandalului legat de MoldATSA.

Conducerea Comisiei pentru integrare europeană ar urma să fie preluată de deputatul Adrian Băluțel.

Totodată, Iurie Levinschi este propus pentru funcția de vicepreședinte al Comisiei agricultură și industrie alimentară, iar Ion Groza – pentru cea de vicepreședinte al Comisiei politică externă.

Vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman, a anunțat că modificările, propuse de fracțiunea PAS, urmează să fie aprobate în plen pe 10 septembrie.

„Colegii noștri sunt profesioniști, au experiența și pregătirea necesare și sunt gata să le pună în slujba cetățenilor. Spor și izbândă”, a scris Gherman pe rețele.

Marcel Spatari a confirmat că a acceptat propunerea fracțiunii PAS. Deputatul a declarat că își va concentra activitatea asupra valorificării Planului de creștere al Uniunii Europene, simplificării sistemului fiscal și alinierii mediului de afaceri la noile standarde economice.

„Este o funcție de mare responsabilitate, pe care o voi exercita cu același obiectiv – regătirea țării noastre să profite pe deplin de Planul de Creștere al UE, un sistem fiscal simplu și echitabil, un mediu de afaceri aliniat noilor standarde economice. Mulțumesc pentru încredere!”, a scris Marcel Spatari pe rețele.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: