privesc.eu

Dau vina pe fostul guvern pentru scumpirea carburanților? PSRM promite să revizuiască anumite prevederi cu FMI-ul, cu care „nu sunt de acord”

Creșterea prețurilor la carburanți este o consercință logică care reiese din memorandumul semnat cu Fondul Monetar Internațional (FMI), privind majorarea accizelor, care a fost semnat de Republica Moldova și FMI în 2019. Precizările au fost făcute de președinta Partidului Socialiștilor din Moldova (PSRM), Zinaida Grecianîi, în cadrul unei conferințe de presă care a avut loc astăzi, 22 ianuarie. 

„Prețurile la carburanți se măresc la începutul anului, iar accizele cresc cu fiecare an. Majorarea accizelor constituie o prevedere a FMI, este o condiție pe care s-a însărcinat să o îndeplinească încă fosta guvernare. Am spus că suntem responsabili, de aceea, toate responsabilitățile pe care și le-a asumat Moldova, le vom îndeplini”, a precizat Grecianîi.

Potrivit liderilor PSRM, în martie, Moldova va trebui să semneze un nou acord cu FMI și atunci guvernul va avea posibilitatea să insiste asupra revizuirii anumitor condiții „cu care PSRM nu este de acord”.

Vicepreședintele parlamentului, Vlad Bătrîncea, a amintit că încă în luna septembrie socialiștii s-au pronunțat împotriva includerii în memorandumul cu FMI prevederea privind creșterea accizelor, dar a susținut acțiunile guvernului de atunci.

„Noi am spus atunci că guvernul s-a pomenit într-o situație dificilă. Trebuia să semneze memorandumul cu FMI. Atunci am declarat că suntem îngrijorați din cauza faptului că s-a inclus prevederea privind creșterea impozitelor și a accizelor. Am spus că asta nu va îmbunătăți situația din Moldova. Am susținut guvernul pentru care am votat, dar am spus că la următoarele negocieri cu FMI-ul vom insista și vom încerca să îi convingem să nu includă în memorandum creșterea impozitelor”, a mai spus Bătrîncea.

Amintim că, în data de 11 ianuarie, unele stații PECO au afișat prețuri mai mari pentru benzină, gaz lichefiat  și motorină. Astfel, benzina s-a scumpit cu 30 de bani, iar gazul lichefiat cu 70 de bani. Premierul Ion Chicu a anunțat că, sub controlul vicepremierului Sergiu Pușcuța, va fi creat un grup de lucru care va monitoriza creșterea prețurilor, inclusiv la carburanți și vor analiza dacă acestea sunt justificate.

/

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

VIDEO Două elicoptere s-au ciocnit în timpul stingerii unui incendiu în Grecia

Două elicoptere s-au prăbușit în timpul operațiunilor de stingere a incendiilor de vegetație în Grecia, la vest de Atena, scrie BBC cu referire la Serviciul de Pompieri al Greciei.

Incidentul a avut loc în zona Psatha, Attica.

Elicopterele erau închiriate de Serviciul de Pompieri. Fiecare dintre acestea avea la bord un echipaj format din două persoane. Acestea au decolat de pe aerodromul militar Elefsina.

Deocamdată nu se cunoaște situația echipajelor. Potrivit news.israelinfo.co.il, inițial salvatorii au reușit să ia legătura cu un rănit. Ulterior s-a aflat că pilotul unuia dintre elicoptere nu a fost rănit și a sunat singur la centrul de coordonare, iar colegul său a fost rănit. Medicii au ajuns deja la amândoi.

Al doilea elicopter a fost căutat într-o defileu, iar presa elenă transmite că acolo s-ar putea afla două persoane decedate, însă informația nu a fost confirmată oficial. La fața locului au fost trimise șase ambulanțe, o autospecială de terapie intensivă, medici și echipe de salvare.

Confruntată în plin sezon turistic cu mai multe incendii violente, Grecia trece printr-o situaţie „extrem de dificilă” cu condiţii meteorologice „extreme” şi vânturi care ating frecvent 100 km pe oră, a notat pe 2 august pe Facebook prim-ministrul Kyriakos Mitsotakis, relatează Digi24. Într-o săptămână, peste 12.000 de hectare de pădure şi terenuri agricole au fost distruse de flăcări.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: