De ce Ala Nemerenco nu mai lucrează în instituțiile de stat? Maia Sandu: „Fiecare a decis pentru el ce vrea să facă mai departe”

Ala Nemerenco este cea care ar fi ales să nu „își mai continue activitatea în instituțiile statului”, după expirarea mandatului său din funcția de ministru al Sănătății. Declarația a fost făcută de către președinta țării, Maia Sandu, în cadrul ediției din 5 februarie a emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.  Anterior, fosta șefă de la Sănătate, Ala Nemerenco, a declarat că au existat asemenea discuții, pe care le-a calificat drept „nespuse până la urmă” și fără propuneri clare.

„Bine, a fost alegerea dumneaei, deci fiecare a decis pentru el ce vrea să facă mai departe. Unii oameni au vrut să rămână în sectorul de stat, alți oameni au zis că a fost suficient pentru ei. Am avut o discuție cu dumneaei, dar nu vreau să intru în detalii. Dumneaei a decis că instituțiile statului nu mai sunt, pentru moment cel puțin”, a menționat președinta.

În decembrie 2025, fosta ministră a Sănătății, Ala Nemerenco, a declarat într-un podcast la Europa Liberă că, încă din momentul în care a aflat despre acordarea „Ordinului Republicii”, a perceput acest gest ca pe „un semn al plecării”. Ea a menționat că nu i s-a propus să își continue activitatea în noul guvern, subliniind totodată: „vreau să fie foarte clar: categoric nu mă țin de aceste fotolii”.

În cadrul aceleiași discuții, Nemerenco a fost întrebată de ce nu a rămas în componența noului Executiv. Aceasta a precizat că decizia nu ține de ea, întrucât guvernul este format de politicieni, de parlamentari și, într-o anumită măsură, de prim-ministru. În context, fosta ministră a spus că nu crede că șeful Guvernului a avut un punct de vedere mai ferm, din cauza absențelor frecvente din țară, menționând totodată că i-au fost apreciate rezultatele și că i s-a mulțumit pentru realizările obținute.

Întrebată dacă și-a dorit să își continue mandatul, fosta ministră a afirmat că nu vrea să creeze impresia că a urmărit cu orice preț menținerea în funcție. Ea a amintit că a activat aproape cinci ani ca ministru în trei guverne – Sandu, Gavrilița și Recean – și a subliniat că nu consideră normal ca cineva să rămână într-o funcție pe termen nelimitat. Totodată, Nemerenco a precizat că nu i s-a făcut o propunere clară de a rămâne și că au existat doar discuții nefinalizate: „Cumva nici nu mi-au spus că „pleacă, vină”. (…) Au fost niște discuții nespuse până la urmă, dar vreau să fie foarte clar: categoric nu mă țin de aceste fotolii”.

Totodată, Nemerenco a explicat momentul în care a înțeles că nu va face parte din noul guvern. Aceasta a spus că, odată cu acordarea distincției „Ordinul Republicii”,  a perceput gestul ca pe un semnal al plecării, menționând că unele lucruri nu sunt comunicate direct, ci pot fi înțelese „printre rânduri”. În opinia sa, decizia arată că președinta, partidul și alte persoane implicate au avut un rol în includerea sa pe lista celor decorați, ca o formă de recunoaștere deplină a muncii și a meritelor echipei pe care a condus-o la minister în anii respectivi.

***

Ala Nemerenco și-a încheiat mandatul de ministră a Sănătății pe 31 octombrie, când noul Guvern, condus de Alexandru Munteanu, a primit vot de încredere din partea Parlamentului. Funcția de ministru al Sănătății în noua garnitură guvernamentală a fost preluată de fostul rector al Universității de Stat de Farmacie și Medicină Emil Ceban.

Premierul Alexandru Munteanu și Cabinetul său de miniștri au depus jurământul de învestire pe 1 noiembrie la Președinție.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Moldova AI Hub a fost lansat oficial: de la angajamente de cooperare la dezvoltarea capacităților naționale în domeniul inteligenței artificiale

Chișinău, 16 octombrie 2026 – Moldova AI Hub a fost lansat oficial la Tekwill, în cadrul unui eveniment organizat în parteneriat cu Conferința „Inteligența Artificială & Big Data”, ediția 2026. Noua platformă reunește instituții publice, universități, mediul de afaceri și parteneri internaționali în jurul unei agende comune pentru dezvoltarea și adoptarea responsabilă a inteligenței artificiale în Republica Moldova.

Evenimentul a fost deschis de Prim-ministrul Vasile Tofan, care a evidențiat oportunitatea Republicii Moldova de a valorifica inteligența artificială pentru accelerarea dezvoltării economice, modernizarea serviciilor publice și eficientizarea activității instituțiilor statului.

„Nu putem concura cu țările mari în ceea ce privește bugetele pentru infrastructură tehnologică, dar putem concura prin agilitate, viteză și adaptabilitate. Ar fi o greșeală să nu valorificăm această oportunitate”, a declarat Prim-ministrul Vasile Tofan.

Premierul a exprimat deschiderea Guvernului pentru testarea soluțiilor AI în administrația publică, inclusiv prin proiecte-pilot menite să simplifice procedurile, să reducă timpii de procesare și să sporească transparența. „Avem nevoie de curaj, de viziune și de capacități pentru a profita de acest moment. Prin lansarea Moldova AI Hub, facem un pas important în această direcție”, a afirmat Prim-ministrul.

O agendă comună pentru dezvoltarea inteligenței artificiale

Moldova AI Hub are la bază Memorandumul de Înțelegere semnat la Chișinău în septembrie 2025 de un consorțiu public-privat-academic. Lansarea oficială marchează trecerea de la angajamentele asumate de parteneri la un cadru structurat de cooperare, orientat spre dezvoltarea capacităților naționale în domeniul AI.

Platforma va conecta politicile publice, cercetarea aplicată, competențele, datele, infrastructura și investițiile pentru a transforma oportunitățile oferite de inteligența artificială în proiecte concrete. Cooperarea va urmări identificarea priorităților naționale, mobilizarea expertizei și resurselor disponibile și crearea condițiilor pentru implementarea soluțiilor AI în economie, administrația publică și societate.

„Activitatea Moldova AI Hub se va concentra pe trei direcții prioritare: identificarea și dezvoltarea cazurilor de utilizare a inteligenței artificiale, inclusiv prin proiecte-pilot în sectorul public și privat; dezvoltarea competențelor practice AI pentru instituțiile publice și întreprinderile mici și mijlocii; și fundamentarea oportunităților de investiții private în infrastructura de procesare și stocare a datelor din Republica Moldova”, a declarat Alexandru Gozun, Președintele Camerei de Comerț Americane din Moldova (AmCham Moldova).

O componentă importantă a acestei agende este stabilirea capacităților pe care Moldova trebuie să le dezvolte la nivel național, a resurselor care pot fi accesate prin infrastructuri europene comune și a domeniilor în care sunt necesare parteneriate internaționale.

Din perspectiva industriei TIC, participarea mediului de afaceri este esențială pentru conectarea priorităților naționale la expertiza tehnologică și experiența practică a companiilor.

„Dezvoltarea capacităților naționale în domeniul inteligenței artificiale necesită implicarea directă a companiilor care dezvoltă tehnologii și au experiență în implementarea soluțiilor digitale. Pentru ATIC, ca organizație reprezentativă a industriei TIC, Moldova AI Hub oferă cadrul prin care expertiza companiilor poate fi conectată la prioritățile naționale, pentru a genera proiecte concrete, oportunități de dezvoltare pentru industria locală și un ecosistem AI competitiv, integrat în spațiul european”, a declarat Ana Chirița, Directoare de Proiecte Strategice, ATIC.

Parteneriat public-privat-academic pentru Moldova AI Hub

Moldova AI Hub reunește organizații cu expertiză și resurse complementare, care vor contribui la dezvoltarea ecosistemului național de inteligență artificială.

Din sectorul public, cooperarea implică Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Agenția de Guvernare Electronică, Agenția de Investiții din Moldova, Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului și Moldova Innovation Technology Park.

Mediul de afaceri este reprezentat de Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC (ATIC), Camera de Comerț Americană din Moldova (AmCham Moldova), alături de companiile Orange Moldova, Moldcell, AC Tech, DAAC digital, Fortinet, Tilde, NetSafe și ZIPPER. Componenta academică este asigurată prin participarea Universității Tehnice a Moldovei și a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, iar dimensiunea internațională este susținută de Fondul ONU pentru Populație (UNFPA Moldova) și Ukraine-Moldova American Enterprise Fund (UMAEF).

Priorități de investiții și soluții AI pentru economie și administrația publică

Lansarea oficială a reunit reprezentanți ai instituțiilor publice, companiilor, universităților și partenerilor internaționali pentru a discuta modelele de guvernanță, dezvoltarea infrastructurii și a competențelor AI, gestionarea datelor, riscurile asociate noilor tehnologii și mecanismele de implementare a proiectelor la scară largă.

Agenda evenimentului din 15–16 octombrie a inclus atât discuții strategice privind dezvoltarea ecosistemului AI, cât și exerciții aplicate de prioritizare a investițiilor și gestionare a riscurilor tehnologice și instituționale.

A doua zi a conferinței este dedicată sesiunilor practice și masterclass-urilor pentru sectorul public, mediul de afaceri și sectorul financiar. Participanții explorează modalități de integrare a AI în serviciile publice, automatizarea proceselor organizaționale, conformitatea cu reglementările europene și dezvoltarea unor soluții aplicabile în sectorul financiar.

Rezultatele acestor discuții și sesiuni practice vor contribui la identificarea unor direcții de acțiune și oportunități de colaborare care pot fi dezvoltate prin Moldova AI Hub.

Obiectivul comun este valorificarea potențialului inteligenței artificiale pentru modernizarea administrației publice, creșterea competitivității economice și dezvoltarea unor soluții tehnologice adaptate nevoilor Republicii Moldova.

Lansarea oficială a Moldova AI Hub se desfășoară în perioada 15–16 octombrie 2026, la Tekwill, Chișinău, în parteneriat cu Conferința „Inteligența Artificială & Big Data”, ediția 2026.

Evenimentul este organizat de Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC (ATIC), Camera Americană de Comerț Moldova (AmCham Moldova) și compania AC Tech, în parteneriat cu AI & Big Data Conference 2026.

Parteneri strategici: Guvernul Republicii Moldova, Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Agenția de Guvernare Electronică, Moldova Innovation Technology Park, Agenția de Investiții din Moldova, Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, Universitatea Tehnică a Moldovei, USMF „Nicolae Testemițanu” și UNFPA Moldova.

Parteneri Platinum: DAAC digital și Vertiv.
Partener Gold: Orange Moldova.
Parteneri Silver: Fortinet și Tilde.
Parteneri internaționali: Ukraine-Moldova American Enterprise Fund (UMAEF), NetSafe, Moldcell și ZIPPER.

Contact presă:
Viorica Bordei
Manager Comunicare, Asociația Națională a Companiilor din Domeniul TIC (ATIC)
Email: [email protected]

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: