De ce Moldova pierde la CEDO
Opt istorii reprezentative
Moldova este unul dintre țările lider la numărul de plângeri depuse de către cetățeni la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO).
Numai anul trecut, CEDO a obligat Moldova să plătească cetățenilor statului 230 mii de euro (aproximativ 4,5 milioane de lei) pentru încălcarea drepturilor lor. Iar suma totală a compensațiilor în 21 de ani de la aderarea Moldovei la Convenția Europeană pentru Drepturile Omului a ajuns până la 16,6 milioane de euro (326 milioane de lei). În cele mai multe cazuri, Moldova este declarată vinovată de justiție inechitabilă, tortură și încălcarea dreptului la libertate și securitate personală. NM a decis să relateze despre cele mai relevante cauze la CEDO împotriva Moldovei.
1
Moldova a aderat la Convenția Europeană pentru Drepturile Omului în anul 1997.
2
De atunci, cetățenii au depus la CEDO 14 214 plângeri.
3
Până la 31 ianuarie curent, CEDO a emis 387 de decizii în cazul plângerilor depuse de cetățenii moldoveni. În 346 din acestea, Moldova a fost declarată vinovată, în 15 – nevinovată, iar în alte 26, autoritățile moldovenești au acceptat să soluționeze problema pe cale amiabilă și au achitat benevol compensații.
Alte 1204 plângeri ale cetățenilor Republicii Moldova au fost acceptate spre examinare de către CEDO.
Cel mai adesea, cetățenii Moldovei se plâng de încălcarea
dreptului la un proces echitabil
29% din deciziile CEDO în care Moldova a fost declarată vinovată țin de acest articol (art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului).
tortură și tratament inuman sau degradant
Alte 27% din deciziile emise de Curte se referă la articolul despre tortură și tratament inuman sau degradant (art. 3 al Convenției).
încălcarea dreptului la libertate și securitate personală
15% țin de articolul despre încălcarea dreptului la libertate și securitate personală (art. 5 al Convenției).
După numărul de plângeri depuse la CEDO pe cap de locuitor, Moldova ocupă

locul cinci din cele 47 de state ale Consiliului Europei
Anul trecut, moldovenii s-au plâns la CEDO

de două ori și jumătate mai des decât cetățenii altor sate
„Dragi guvernanți, vă felicităm cu un nou eșec"
Amnesty international a apreciat cum sunt repsectate drepturile omului în Moldova
Dreptul la un proces echitabil
Dreptul la un proces echitabil
Potrivit afirmațiilor avocatului Victor Munteanu, numărul mare al plângerilor depuse la CEDO, care țin de acest articol, este cauzat de faptul că judecătorii din Moldova neglijează procedurile stipulate în Codul de procedură penală. O altă parte a plângerilor ce se încadrează în acest articol se referă la anularea sentințelor definitive și neexecutarea deciziilor judecătorești.
Cazul „Oferta Plus contra Moldovei"
Unul dintre cele mai cunoscute cazuri din articolul despre procesul inechitabil este cel al „Oferta Plus". În anul 1998, compania a cerut prin judecată ca statul să-i plătească pentru energia electrică pe care a livrat-o instituțiilor bugetare. Trei ani mai târziu, Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a emis o decizie definitivă în favoarea „Oferta Plus", prin care a stabilit să i se plătească 20 milioane de lei. Ministerul Finanțelor trebuia să achite această sumă pe parcursul a 10 luni, plătindu-i în fiecare lună câte 2 milioane de lei. Ministerul Finanțelor a început să plătească această sumă în anul 2003, însă peste 2,5 luni, a încetat, obținând anularea de către CSJ a deciziei în acest caz.
În anul 2004, „Oferta Plus" s-a adresat la CEDO. Iar în anul 2006, pe numele directorului companiei a fost intentat un dosar penal. El a fost acuzat de faptul că a prejudiciat statul cu 5 milioane de lei (anume acele 5 milioane, pe care Ministerul Finanțelor a reușit să le plătească companiei „Oferta Plus") și că intenționează să prejudicieze cu încă 15 milioane. El a fost ținut în arest timp de trei luni.

În luna decembrie 2006, CEDO a declarat ilegală anularea deciziei CSJ în cazul „Oferta Plus" și a obligat Moldova să plătească firmei respective întreaga datorie pentru energia electrică – 2,5 milioane de euro (aproximativ 42,5 milioane de lei), precum și compensarea prejudiciului moral în sumă de 25 mii de euro (425 mii de lei). Guvernul a încercat să conteste decizia CEDO, însă instanța a respins această cerere, considerând-o neîntemeiată.
Cazul „Olaru și alții contra Moldovei"
Începând cu anii 1990, în Moldova, au fost adoptate câteva legi prin care statul a promis unor categorii de cetățeni că le va oferi locuințe gratuite. Era vorba despre cei ale căror case cădeau sub incidența legii cu privire la restituirea proprietăților expropriate în anii puterii sovietice, refugiații din Transnistria, polițiști, judecători etc. Legile au fost adoptate, dar executarea lor era sub semnul întrebării din cauza că nu erau bani pentru aceasta.

Și cei care trebuiau să primească locuințe gratuite, dar nu le-au obținut, au început să depună plângeri în judecată. Instanța decidea în favoarea lor, însă statul nu executa deciziile judecătorești. Atunci, cetățenii au început să depună plângeri la CEDO. Astfel, la CEDO s-au acumulat peste 300 de dosare de acest gen.

Unul dintre cele mai cunoscute cazuri din această categorie este „Olaru și alții contra Moldovei". Acesta a unit patru plângeri care au ajuns la CEDO în anul 2009.
Plângerile au fost depuse de polițistul Vasile Olaru (trebuia să primească apartament în Chișinău, în baza deciziei instanței moldovenești din anul 2004), familia judecătorului Lungu (Edineț, 2001), Vera Gușan, al cărei apartament a fost restituit foștilor proprietari (Chișinău, 1998) și refugiatul Semion Racu, din regiunea transnistreană (Chișinău, 1998).

CEDO a declarat Moldova vinovată de neexecutarea deciizilor judecătorești în aceste dosare și a obligat statul să ofere locuințe reclamanților. De asemenea, CEDO a obligat Moldova să-i plătească lui Olaru suma de 2850 de euro, compensarea prejudiciului moral și a cheltuielilor de judecată, familiei Lungu – 7,2 mii de euro, Verei Gușan – 3,5 mii de euro. Iar cu Semion Racu guvernul a încheiat un acord amiabil.

Examinând acest caz, CEDO a mai recomandat guvernului Moldovei să elaboreze un mecanism care va permite cetățenilor să conteste neexecutarea deciziilor instanței și tărăgănarea acestei proceduri.


În anul 2011, la recomandarea CEDO, în Moldova a fost adoptată o lege conform căreia cetățenii au obținut dreptul de a depune plângeri în judecată pentru neexecutarea deciziilor judecătorești (în calitate de pârât este Ministerul Justiției), iar pe lângă aceasta, în țară au apărut executorii judecătorești particulari. Însă, potrivit afirmațiilor lui Victor Munteanu, această lege funcționează foarte prost, de aceea cetățenii continuă să depună plângeri la CEDO.
Torturile și tratamentul inuman sau degradant
Torturile și tratamentul inuman sau degradant
Avocatul Promo-LEX Vadim Vieru susține că foarte multe plângeri depuse la CEDO în acest articol sunt cauzate de condițiile proaste din penitenciarele din Moldova. „Cea mai mare problemă este în penitenciarul nr. 13 din Chișinău. Acesta a fost construit în secolul XIX, iar ultima reparație capitală a fost efectuată în anul 1946. Închisoarea este prevăzută pentru 500-700 de deținuți, dar adesea, acolo sunt întreținute câte 1,2-1,3 mii de persoane", susține avocatul, adăugând că s-a ajuns până la aceea că, practic, orice deținut al penitenciarului nr. 13 poate câștiga reclamațiile la CEDO, chiar și fără ajutorul avocaților, scriind de mână o plângere și fără a respecta standardele CEDO.

„Astfel de plângeri sunt acceptate chiar și dacă ele nu au trecut mai întâi toate instanțele din țară", menționează Vieru.

O problemă deosebită este asistența medicală în închisori. Din cauza salariilor mici, medicii nu doresc să lucreze acolo. Iar unica închisoare din Moldova în care funcționează un spital este penitenciarul nr. 16 „Pruncul", însă acesta nu are acreditarea Ministerului Sănătății, mai spune avocatul.
Cazul „Corsacov contra Moldovei"
Unul dintre primele dosare pierdute de Moldova la CEDO în articolul despre tortură a fost cazul lui Mihail Corsacov, un tânăr de 17 ani, care a fost bătut de polițiști în anul 1998.

Corsacov a fost reținut fiind suspectat de furt. În drum spre secția de poliție, polițiștii au început să-l bată, continuând și în timpul interogatoriului.
Atunci când el a refuzat să recunoască vina, polițiștii l-au dus în pădure și i-au promis că-l vor împușca dacă nu va recunoaște. În consecință, el a semnat mărturisirea.

După ce a fost bătut, Corsacov și-a pierdut auzul și a devenit invalid de gradul doi. Cei de la procuratură însă au refuzat să acepte plângerea pătimitului și să examineze acest caz.

În anul 2006, CEDO a declarat Moldova vinovată de aplicarea torturii și de refuzul de a examina acest caz.

CEDO a stabilit să i se plătească lui Corsacov 20 mii de euro (390 mii de lei) prejudiciu moral și 1 mie de euro (aproximativ 20 mii de lei) prejudiciu material.
Cazul „Grecu contra Moldovei"
Tatiana Grecu, locuitoare a municipiului Chișinău, a câștigat de două ori la CEDO împotriva Moldovei, în articolul despre tortură și tratament inuman. Prima dată, ea s-a plâms că a fost bătută în timp ce a fost reținută, iar a doua oară – că atunci când s-a aflat în penitenciarul nr. 13, a contractat 19 boli. În total, prin decizia CEDO, Moldova i-a plătit Tatianei Grecu 23,1 mii de euro (450 mii de lei).

Ea a fost reținută în anul 2002, pentru o zi. Polițiștii au bătut-o și au încercat s-o asfixieze. După aceasta, medicii au diagnosticat-o cu contuzie și au înregistrat urme de bătăi pe cap și pe gât. În același an, 2002, Tatiana Grecu a fost condamnată la 11 ani de detenție, pentru proxenetism. În materialele CEDO nu este indicată cauza reținerii ei pentru o zi, însă, după toate aparențele, aceasta nu avea nicio legătură cu dosarul despre proxenetism.
Ea și-a ispășit pedeapsa în penitenciarul nr. 13. Pe lângă condițiile inumane din închisoare, ei nu i-a fost acordată asistența medicală necesară. Pentru a obține consultația medicului, Grecu a fost nevoită să declare greva foamei. Ea era impusă să coase încălțăminte chiar în camera în care se afla, iar din această cauză, acolo se menținea un miros puternic de chimicate.

În anul 2008, ea s-a plâns la CEDO pe condiții inumane de întreținere. În anul 2014, guvernul a acceptat să rezolve problema pe cale amiabilă și i-a plătit 10,5 mii de euro (204 mii de lei) compensații.

Mai devreme, Grecu s-a plâns în judecată pe reținere ilegală, în timpul căreia a fost bătută. Cazul a ajuns până la CSJ, care a stabilit ca Tatianei Grecu să i se plătească compensații în sumă de 3,2 mii de euro (62 mii de lei). Cu toate acestea, Grecu s-a adresat la CEDO, care a considerat că această compensație nu acoperă totalmente dauna pricinuită lui Grecu, de asemenea, nu o lipsește de statutul de victimă și nu exclude obligațiunea autorităților de a investiga cazul despre tortură. În baza deciziei CEDO, Moldova i-a plătit Tatianei Grecu 11,8 mii de euro compensarea daunelor morale.
Cazul „Frații Repeșcu contra Moldovei"
Frații Andrian și Constantin Repeșcu, locuitori ai satului Pârlița, raionul Fălești, au fost reținuți în anul 2007, la Chișinău, fiind suspectați de omor și jaf și au fost duși la comisariatul de poliție Botanica. Ei au fost plasați în birouri vecine și torturați, fiecare dintre ei auzind cum fratele țipă de durere. Chiar și atunci când unul dintre ei și-a pierdut cunoștința, nu i-a fost acordată asistență medicală.

Pentru că nu au mai suportat violența, frații au semnat declarația pe care le-o cereau polițiștii.
Fratele mai mare a fost condamnat la 20 de ani privațiune de libertate, iar cel mai mic, Constantin – la 11 luni (mai târziu, el a fost achitat).

Autoritățile nu au examinat nicio plângere despre tortură din cele depuse de cei doi frați și rudele lor. Mama tinerilor s-a adresat la 18 avocați diferiți, până a ajuns la juriștii Promo-LEX, care au decis să ducă dosarul până la CEDO. Instanța a acceptat să examineze plângerea și a avertizat autoritățile moldovenești despre aceasta. Mai târziu, guvernul a decis să rezolve cazul pe cale amiabilă, a recunoscut vina și a plătit fiecărui frate câte 15 mii de euro (câte 292 mii de lei).

Vadim Vieru
Avocat
În ultimii zece ani, potrivit avocatului Vadim Vieru, formele și modalitățile de tortură s-au schimbat. „Dacă până în anii 2008-2009, la noi erau aplicate formele deschise de tortură, când oamenii erau bătuți în comisariate, după 7 aprilie 2009, așa ceva nu se mai întâmplă, cel puțin în masă. În prezent, torturile au luat o formă mult mai sofisticată – oamenii sunt intimidați prin diferite metode, inclusiv prin alți deținuți. Aceasta este situația lui Andrei Brăguță (a decedat după ce a fost bătut de colegii de cameră, practic, sub privirile gardinerilor. – NM). Totul s-a făcut cu acordul oamenilor legii, dar acționau alte persoane", a menționat Vadim Vieru.
Dreptul la libertate și securitate personală
Dreptul la libertate și securitate personală
Problema principală ce ține de încălcările acestui articol al Convenției Europene a Drepturilor Omului o constituie arestările nemotivate. „În practica internațională, arestul este o măsură excepțională la care se apelează în cazul în care persoana poate influența investigarea cauzei penale. Iar la noi, acesta este aplicat ca ceva firesc", a precizat Vieru.

Ba mai mult, deși legea interzice ca cineva să fie ținut în arest mai mult de 12 luni, oamenii legii s-au obișnuit să evite acest lucru, a menționat avocatul: „Pur și simplu pe numele persoanei este intentat un dosar în baza altui articol și este lăsat în arest".
Cazul „Buzadji contra Moldovei"
La începutul anilor 2000, Piotr Buzadji administra o întreprindere de stat, care livra gaze lichefiate în sudul Moldovei. Pe numele lui a fost intentat un dosar penal, fiind acuzat că el a cumpărat gaze de la intermediari și nu direct de la producători, ceea ce însemna mult mai scump. El a explicat atunci că nu putea colabora direct cu producătorii, pentru că volumul minim al livrărilor depășea necesitățile de cinci ani ale companiei de stat pe care el o conducea.

De asemenea, în luna martie 2006, s-a constatat că întreprinderea a datorat furnizorilor peste 0,5 milioane de dolari, plus dobândă pentru întârzierea plăților. În consecință, pe numele lui Buzadji au fost intentate 14 cauze penale.
Buzadji a fost plasat în arest preventiv. În luna iulie 2007, el a fost transferat în arest la domiciliu, iar în luna martie 2008, a fost eliberat pe cauțiune. În anul 2011, Buzadji a fost achitat în 13 dosare. Pentru comercializarea ilegală a gazelor lichefiate, el a plătit o amendă de 20 mii de lei. Nici el, nici procurorii nu au contestat decizia instanței.

După aceasta, Buzadji s-a adresat la CEDO. Curtea a decis că drepturile lui Buzadji au fost încălcate și a stabilit să i se plătească aproximativ 8 mii de euro compensareaprejudiciului moral și material. CEDO a mai stabilit că fără o motivare suficientă, lui Buzadji i-a fost prelungit arestul preventiv timp de 10 luni.

Examinând cazul lui Buzadji, CEDO a recomandat Moldovei să justifice necesitatea arestului preventiv prin argumente convingătoare, subliniind că pentru arest sunt insuficiente doar suspectarea săvârșirii infracțiunii.
Cazul „Dogotari contra Moldovei"
În luna mai 2014, pensionarul Mihail Dogotari, revoltat că lucrătorii sociali i-au calculat, în opinia sa, incorect pensia, precum și de răspunsul ironic al ministrului muncii și protecției sociale de atunci, Valentina Buliga, a lovit-o pe dna ministru. Incidentul s-a produs la Glodeni, la întâlnirea lui Buliga cu localnicii. În plângerea depusă la poliție, Buliga a scris că bătrânul a lovit-o peste față.
Dogotari a fost acuzat de huliganism și i s-a intentat un dosar penal. La cererea procurorilor, instanța i-a stabilit o expertiză psihiatrică, după care pensionarul a fost dus la spitatul de psihiatrie, unde a fost ținut timp de o săptămână.

Pensionarul a fost eliberat din spital doar după ce au intervenit avocații. În luna februarie 2015, Dogotari s-a adresat la CEDO. În anul 2018, Curtea Europeană a obligat Moldova să-i plătească pensionarului 7680 de euro (aproximativ 150 mii de lei) compensare pentru plasarea forțată în clinica de psihiatrie.
Încălcările altor articole
Celelalte cauze, pe care Moldova le pierde la CEDO, se referă la cele mai diferite încălcări ale drepturilor omului: dreptul la respectarea vieții private și familiale, dreptul la metode eficiente de apărare, dreptul libertatea de exprimare etc.

Sunt cazuri în care CEDO nu schimbă situația și reclamantul este nevoit să se adreseze repetat la Curtea Europeană. Așa s-a întâmplat, de exemplu, cu dosarul fostului purtător de cuvânt al Procuraturii Generale, Iacob Guja: CEDO a recunoscut de două ori Moldova ca fiind vinovată de concedierea ilegală a acestuia.
Cazul „Guja contra Moldovei"
În anul 2002, polițiștii au reținut și maltratat 10 persoane, suspectate de pregătirea provocărilor la alegerile care urmau să aibă loc. Ei s-au plâns de maltratare la Procuratura Generală. Acolo a fost intentat un dosar pe numele polițiștilor care, la rândul lor, s-au plâns de cele întâmplate vicepreședintelui Parlamentului, Vadim Mișin. Acesta a expediat o scrisoare la procuratură, anexând un bilet în care a rugat ca acest caz să fie soluționat conform legii. La fel, el a menționat că polițiștii activează în una dintre cele mai bune subdiviziuni ale MAI, iar munca lor „este blocată de eforturile colaboratorilor procuraturii".

Purtătorul de cuvânt al Procuraturii Generale, Iacob Guja, a transmis această scrisoare ziarului „Jurnal de Chișinău", care a publicat articolul „Vadim Mișin intimidează procurorii". După aceasta, procurorul care a fost bănuit de faptul că ar fi transmis scrisoarea purtătorului de cuvânt a fost concediat. Atunci, Guja a luat vina asupra sa, iar după aceasta, a fost concediat, pentru că a divulgat informații confidențiale fără a se consulta cu șefii".
Guja a contestat concedierea în instanță, insistând asupra faptului că informația nu era secretă. Însă instanțele de toate nivelurile au soluționat cazul în defavoarea sa. Atunci el s-a adresat la CEDO. În anul 2008, Curtea Europeană a decis că în unele cazuri, dezvăluirea informației interne nu este o încălcare a legii și a declarat Moldova vinovată de încălcarea dreptului la libera exprimare. Moldova a fost obligată să plătească 18,4 mii de euro compensarea daunelor morale și materiale.

Iacob Guja a fost restabilit în funcție, însă în ziua următoare, procurorul general i-a propus să se concedieze din proprie inițiativă, subliniind că „are suficiente pârghii pentru a-l impune". Guja a refuzat. Lui nu i s-a dat o cheie magnetică fără de care nu avea acces în clădire. În fiecare dimineață, el stătea la ușă, așteptând pe cineva dintre colegi, ca să ajungă la locul de muncă. La fel, el a fost lipsit și de birou. Peste câteva săptămâni, el a fost concediat, explicându-i-se că procurorul general, care l-a angajat în anul 2003, a demisionat.

Guja a mai trecut o dată prin toate instanțele din țară și s-a adresat repetat la CEDO. Curtea a luat în considerație faptul că în dosar au apărut noi circumstanțe și a emis o nouă decizie în acest caz. CEDO a declarat cazul lui Guja „continuare a măsurilor represive" și a stabilit să i se plătească 10 mii de euro compensarea prejudiciului material și moral.
De ce așa și nu altfel
Despre încredere
Un studiu recent al Centrului de Resurse Juridice a demonstrat că în ultimii 16 ani, nivelul de încredere în justiție a cetățenilor Moldovei s-a micșorat de două ori.
31-34%

din cetățeni aveau încredere în justiție în anul 2002
16-17%

din cetățeni aveau încredere în justiție în anul 2018
Experții susțin că o cauză a acestei situații este criza politică din anul 2015, reflectarea activă de către presă a cauzelor de judecată de amploare, experiența personală a cetățenilor care s-au confruntat cu justiția. Însă cauza principală a reducerii încrederii rămâne a fi corupția.
Cum se respectă dreptul la un proces echitabil, libertate și demnitatea umană în Moldova
Despre executarea deciziilor
Pe lângă faptul că Moldova este una dintre țările lider după numărul de plângeri depuse la CEDO, țara noastră mai este printre primii și la capitolul deciziilor Curții Europene care nu au fost executate.
Până în anul 2018, din 387 de decizii emise de Înalta Curte timp de 21 de ani,

Moldova a executat aproape 50%
O situație mai rea este doar în Ucraina – 37,8%, în Rusia – 29,82% și în Azerbaidjan – 1,46%.

Vladislav Gribincea
Directorul Centrului de Resurse Juridice
Directorul Centrului de Resurse Juridice, Vladislav Gribincea, explică acest lucru prin problemele de sistem pe care autoritățile moldovenești nu le soluționează. De asemenea, responsabilitatea pentru executarea deciziilor CEDO o poartă agentul guvernamental (reprezentantul guvernului la CEDO), iar în ultimii trei ani, acești agenți s-au schimbat în fiecare an.

„Au fost perioade în care Consiliul de Miniștri al Consiliului Europei, care se ocupă de aceasta, nu deținea nicio informație cu privire la executarea deciziilor CEDO pentru Moldova. De aceea multe declarații au fost blocate pentru doi ani", a menționat Gribincea.
Despre dependența politică
Avocatul Vadim Vieru explică numărul mare al deciziilor judecătorești ilegale din Moldova prin presiunea politică asupra judecătorilor și a procurorilor. „Unui judecător îi este mai simplu să emită ilegal un mandat pentru arestarea cuiva decât să aibă mai târziu probleme cu politicienii. Judecătorii înțeleg perfect că dacă o persoană se va adresa la CEDO, va câștiga. Însă pe ei nu-i deranjează acest lucru, pentru că ei nu vor plăti din buzunarele proprii. Și nici politicienii nu-și fac griji – de toate este responsabil bugetul de stat, format din impozitele noastre", a menționat avocatul.
Totodată, el a reamintit că guvernul a încercat să reducă numărul de plângeri depuse la CEDO, lăsând răspunderea financiară pentru cauzele pierdute pe seama judecătorilor care au luat decizii ilegale. „Acest mecanism însă nu a fost lansat. Magistrații s-au adresat la Curtea Constituțională, care a declarat această că inițiativă a guvernului contravine Constituției", a concluzionat Vadim Vieru.
ACTUALIZARE

În seara de 28 martie, după publicarea acestui articol al NM, CEDO a publicat o decizie cu privire la neacceptarea a 24 de plângeri ale cetățenilor Moldovei despre condiții proaste de întreținere în penitenciare.

Curtea a explicat acest lucru prin faptul că de la 1 ianuarie 2019, în Moldova, au intrat în vigoare amendamentele la Codul de procedură penală. Actualmente, deținuții care sunt nemulțumiți de condițiile din penitenciare pot să se adreseze în instanța locală și să ceară micșorarea termenului de detenție din cauza condițiilor proaste de întreținere, compensarea prejudiciului moral și material sau îmbunătățirea condițiilor. CEDO consideră acest mecanism „în principiu, eficient" și indică asupra faptului că înainte de a se adresa în instituțiile europene, reclamanții trebuie să profite de acesta.

În același timp, cetățenii cărora acest mecanism nu i-a ajutat vor putea să se adreseze la CEDO peste o jumătate de an din momentul intrării în vigoare a deciziilor instanțelor locale.


Detalii despre aceasta veți afla dintr-un nou articol al NM.
Text: Nadejda Coptu
Prezentare: Tatiana Bulgac
Imaginea principală: flickr.com/elsa_org
x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: