BBC

Decizie istorică în Polonia. Legea care afirmă că dreptul polonez primează asupra dreptului european a intrat în vigoare

O decizie istorică a Curţii Constituţionale poloneze, care afirmă primatul dreptului polonez asupra dreptului european, a intrat în vigoare marţi după publicarea sa în Monitorul Oficial, relatează AFP, citat de Digi24.

Această decizie, emisă joi într-un caz introdus de guvernul populist naţionalist polonez, ar putea ameninţa finanţarea Poloniei de către UE şi este considerată ca o primă etapă posibilă către ieşirea sa din Uniunea Europeană.

Decizia pune în discuţie primatul dreptului comunitar – un principiu cheie al apartenenţei la UE – prin declararea anumitor articole importante ale tratatelor Uniunii Europene „incompatibile” cu Constituţia poloneză. Hotărârea a fost criticată de către Bruxelles, precum şi de majoritatea liderilor europeni.

Premierul ungar Viktor Orban şi-a exprimat sprijinul, solicitând UE să „respecte limitele suveranităţii statelor membre”.

Curtea Constituţională, sub influenţa partidului de guvernământ, a cerut, de asemenea, instituţiilor europene să nu „acţioneze dincolo de sfera competenţelor lor”, intervenind în funcţionarea sistemului judiciar polonez, potrivit Agerpres. Reformele sistemului de justiţie introduse de populişti constituie un subiect de dispută major cu Bruxelles-ul, notează AFP.

Proteste de amploare s-au produs în Polonia, în semn de opunere față de eventuala ieșire a țării din componența UE. Circa 100 de mii de oameni au protestat la Varșovia, scrie BBC. Premierul țării a dat asigurări că Guvernul nu are astfel de intenții, denumite în presă „Polexit”.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

„Nota 6-7″. Cum apreciază unul dintre donatorii PAS activitatea guvernării în domeniul economic

Vasile Tofan, partener senior al fondului de investiții private „Horizon Capital” și unul dintre donatorii Partidului  Acțiune și Solidaritate (PAS), se declarată dezamăgit de partidul de guvernare „în anumite privințe”. În cadrul emisiunii NM „Есть вопросы”, omul de afaceri a apreciat politicile în domeniul economic cu notele 6-7. De asemenea, Tofan a recunoscut că, de-a lungul timpului, i s-a propus de mai multe ori să ocupe funcții publice.

„Nu ascund că am simpatie pentru această generație de lideri și politicieni care încearcă să schimbe ceva. În același timp, sunt critic la adresa lor și, ca mulți alții, sunt dezamăgit în anumite privințe. Dar apreciez faptul că, în general, ei sunt oameni cinstiți. Spre deosebire de mulți care finanțează opoziția cu saci întregi de bani, ei abordează acest lucru transparent”, a declarat Tofan.

Întrebat cum apreciază politica economică a guvernării din ultimii patru ani, investitorul a fost rezervat în nota acordată.

„Le-aș da un 6–7 din 10. Au intenții bune, sincere, dar, ca mulți politicieni, le lipsește curajul pentru a implementa reforme cu adevărat eficiente”, a spus el.

În contextul stagnării economice, Tofan consideră că situația este cauzată de o combinație de factori interni și externi.

„E o prostie să negi influența războiului, secetei sau crizei din industria auto europeană. Hai să trecem rapid prin factorii principali. În primul rând, războiul — un factor evident pentru toată lumea, investițiile nu vin. În al doilea rând, seceta: sectorul agricol reprezenta înainte cam 12% din PIB, acum este în jur de 5%, deci o pierdere de circa 7%.

Al treilea — componentele auto, care de mulți ani sunt cel mai mare articol de export al Moldovei: aproape 20% din exporturi. Industria auto germană este acum într-o criză profundă.

Al patrulea factor — demografic. Creșterea economică este numărul de persoane care muncesc, înmulțit cu productivitatea lor. Dacă populația scade, asta afectează economia direct”, a menționat el.

Omul de afaceri a atras atenția că multe dintre problemele cu care se confruntă țara nu pot fi puse exclusiv în cârca PAS.

„Am enumerat patru factori principali, dar provocările sunt mult mai multe. Acestea sunt dificultăți reale, externe și interne, pentru care PAS nu poate fi considerat responsabil. Deși mulți afirmă că exodul populației a fost cauzat de guvernarea PAS, realitatea este că demografia urmează un trend global, care nu se schimbă pe termen scurt”, a punctat Tofan.

De asemenea, Tofan a recunoscut că, de-a lungul timpului, i s-a propus de mai multe ori să ocupe funcții publice.

„Nu sunt politician. Sunt prea rațional și, în același timp, prea emoțional pentru asta. Resimt o repulsie față de politicieni. Când aud ce spun unii dintre ei, mă întreb: chiar cred în ceea ce spun sau doar mint pentru a obține puterea? Nu știu ce e mai grav”, a subliniat acesta.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: