Guvernul Republicii Moldova a anunțat programul evenimentelor de duminică, 27 august – zi în care moldovenii vor sărbători 32 de ani de la proclamarea Independenței Republicii Moldova. Sărbătoarea va începe cu depuneri de flori, fanfară militară și se va încheia cu un concert susținut de artiști emeriți din Moldova și din diasporă chiar în inima capitalei – Chișinău.
Potrivit programului, făcut public de Guvernul Republicii Moldova, în dimineața zilei, începând cu ora 08:30, președinta Maia Sandu, președintele Parlamentului, Igor Grosu și prim-ministrul Dorin Recean vor depune flori la monumentul „Maica Îndurerată”, de la Complexul Memorial „Eternitate”.
Începând cu ora 09:20, conducerea țării, alături șefii instituțiilor de stat și reprezentanții corpului diplomatic acreditat în Republica Moldova vor depune flori la monumentul domnitorului Ștefan cel Mare și Sfânt din centrul capitalei.
La ora 10:00, președinta Maia Sandu va ține un discurs adresat poporului în cadrul ceremoniei de inaugurare a Sărbătorii Naționale „Ziua Independenței”, în PMAN. La eveniment vor lua parte reprezentanții Președinției, Parlamentului și Guvernului, membrii corpului diplomatic, semnatarii Declarației de Independență a Republicii Moldova, precum și alte personalități notorii. Guvernul precizează că cetățenii vor avea acces liber în Piața Marii Adunări Naționale „pentru a sărbători împreună suveranitatea și independența țării”.
De la ora 10:45, vor avea loc concerte de fanfară, susținute de orchestre din cadrul sistemului afacerilor interne. Ulterior, de la ora 12:00 până la ora 16:00, șeful Executivului, alături de alți membri ai Guvernului, va avea o întrevedere cu oamenii în cadrul programului „De vorbă cu cetățenii”. Evenimentul se va desfășura în curtea din spatele clădirii Guvernului. Tot aici, cetățenii vor putea descoperi cu cine se mândrește Moldova acasă și peste hotare, îi vor întâlni pe campioanele și campionii moldoveni la lupte, vor urmări un spectacol de trântă sau vor participa la un atelier de pictură pentru copii.
La ora 16:00, în Piața Marii Adunări Naționale, va începe spectacolul cu genericul „Ca Acasă”, susținut de orchestre de fanfară, colective folclorice și ansambluri de dansuri populare, iar la ora 18:00, Baletul Național „Joc”, alte colective folclorice, orchestre și soliști vor prezenta spectacolul muzical-coregrafic „Moldoveneasca”.
Manifestările cultural-artistice dedicate celor 32 de ani de independență a Republicii Moldova vor continua, la 19:30, cu concertul „Eu – acasă”, susținut de artiști din diasporă. Vor evolua: Valentina Nafornița (Austria), Alexandra Conunova (Elveția), Martina Meola (Italia), Pavel Efremov, (Germania), Lilia Istrati (România), Andrei Jilihovschi (Franța), Cezar Moldovanu (Moldova), pianiștii Stanislav Jar și Laura Balicov (Regatul Țărilor de Jos), țambaliștii Ion Curteanu (Ungaria) și Alexandru Olaru (Moldova).
La ora 21:30, pe scena din Piața Marii Adunări Naționale, va urca Orchestra Națională de Muzică Populară „Lăutarii”. Sărbătoarea va culmina cu marele joc „Moldovenii când se strâng”.
„Sărbătorind Independența și Limba Română, arătăm că suntem mândri de drumul pe care l-am parcurs și încrezători în viitorul european al Republicii Moldova. Pe 27 august, celebrăm împreună Moldova și oamenii țării!”, precizează Guvernul Republicii Moldova.
Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.
Vreți să susțineți ceea ce facem?
Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.
Susțineți NewsMaker!