parlament.md

Deputații se pregătesc de vacanță. În ultima ședință din această vară vor prelungi starea de urgență

Parlamentul pleacă în vacanță. Pe 31 iulie va avea loc ultima ședință din sesiunea de primăvară 2023. Potrivit Biroului permanent, înainte de vacanță, deputații vor examina inclusiv propunerea Guvernului de prelungire a stării de urgență, dar și proiectul de lege privind Centrul pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării. Precizăm că despre crearea centrului a anunțat șefa statului Maia Sandu iar în proiectul inițial structura se numea Centrul Național de Apărare Informațională și Combatere a Propagandei „Patriot”.

Ultima ședință din sesiunea de primăvară 2023 a Parlamentului va avea loc luni, 31 iulie, la ora 10:00.

Pe ordinea de zi a ultimei ședințe plenare din sesiunea de primăvară 2023 sunt mai multe subiecte, printre care propunerea Guvernului de prelungire a stării de urgență. Menționăm că Guvernul propune Parlamentului prelungirea stării de urgență în Republica Moldova cu încă 60 de zile.

De asemenea, în lectură finală, vor fi examinate inițiativa legislativă care prevede îmbunătățirea mecanismului de selecție, evaluare și răspundere disciplinară a procurorilor, precum și proiectul legii taxei de stat.

Tot în a doua lectură va fi examinată ratificarea mai multor acorduri, precum și denunțarea unor acorduri încheiate pe platforma Comunității Statelor Independente.

Deputații vor mai examina, în prima lectură, inițiativa legislativă care presupune reformarea sistemului de asistență socială („Restart”), proiectul privind performanța energetică a clădirilor, precum și modificarea Legii securității statului.

Va fi examinat și proiectul de lege privind evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor, precum și proiectul de lege privind Centrul pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării. Precizăm că în proiectul inițial, structura se numea Centrul Național de Apărare Informațională și Combatere a Propagandei „Patriot”. Despre intenția autorităților moldovenești de a crea instituția a anunțat, în mai, șefa statului Maia Sandu.

În atenția deputaților va fi și proiectul de lege cu privire la amalgamarea voluntară a unităților administrativ-teritoriale.

La fel, pe ordinea de zi se regăsește și proiectul de lege pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul Republicii Moldova și Cabinetul de Miniștri al Ucrainei privind construcția podului rutier transfrontalier peste râul Nistru la frontiera de stat moldo-ucraineană în zona localităților Cosăuți


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Eric Vryn/Getty Images

Inundații în Texas: cel puțin 24 de persoane au murit; peste 20 de copii sunt dați dispăruți

În partea centrală a statului Texas, SUA, pe 4 iulie, a avut loc o inundație majoră cauzată de o ploaie torențială. Potrivit BBC, cel puțin 24 de persoane au murit, iar alte 25 sunt date dispărute. Conform informațiilor din presă, au dispărut aproximativ 23 de persoane dintr-o tabără creștină de vară pentru fete, Camp Mystic, situată în această zonă. Salvatorii au reușit să evacueze 237 de persoane.

„Râul Guadalupe din Hunt continuă să crească rapid și a atins a doua cea mai mare cotă din întreaga istorie a măsurătorilor, depășind nivelul inundațiilor din 1987”, au anunțat despre inundații reprezentanții Serviciului Național de Meteorologie al SUA.

Guvernatorul statului Texas, Greg Abbott, a numit evenimentul o catastrofă și a semnat o declarație de urgență, oferind salvatorilor acces la toate resursele necesare. Guvernatorul a promis, de asemenea, că căutările persoanelor dispărute vor continua neîntrerupt. Pentru salvarea și evacuarea locuitorilor, în stat au fost implicate elicoptere și vehicule militare tactice. În total, serviciile de urgență au salvat 237 de persoane.

Președintele SUA, Donald Trump, a numit inundațiile „șocante și îngrozitoare”. În tot statul, evenimentele festive dedicate Zilei Independenței de 4 iulie au fost anulate.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: