Nomad Life/Facebook

Deputatul PAS Oazu Nantoi a suferit un accident de parașutism în Bulgaria

Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate, politologul Oazu Nantoi, în vârstă de 73 de ani, a suferit un accident în Bulgaria și va fi transportat la Chișinău.

Informația a fost confirmată pentru tv8.md de surse din cadrul PAS, care au spus că nu cunosc deocamdată detalii despre starea de sănătate a lui Oazu Nantoi și nici în ce circumstanțe s-a produs accidentul cu pricina.

Potrivit purtătoarei de cuvânt a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Liliana Pușcașu, un echipaj SMURD terestru a pornit spre Bulgaria, de unde îl va prelua pe pacient.

Despre acest incident a scris pe Facebook și jurnalistul român Petru Clej. Potrivit acestuia, starea lui Nantoi este „destul de gravă”.

 

Potrivit datelor publicate de RISE Moldova, Oazu Nantoi s-a născut pe 3 februarie 1948, în satul Vancicăuţi, regiunea Cernăuți. Face politică de 30 de ani. Și-a început cariera în calitate de vicepreşedinte al Sfatului Frontului Popular din Moldova, mișcare politică apărută pe fundalul destrămării URSS. În 1990 devine unul dintre cei trei co-președinți ai Partidului Social Democrat din Moldova.

În 2007 intră în echipa Partidului Democrat din Moldova (PDM), condusă pe atunci de Dumitru Diacov, iar în 2008 devine vicepreședintele formațiunii. În perioada 2007-2009 a fost consilier municipal din partea PDM, iar din 2009 până în 2010 – deputat. După ce Vladimir Plahotniuc a fost inclus pe locul doi în lista democraților pentru alegerile parlamentare din noiembrie 2010, Nantoi a declarat că se retrage din politică. Oficial a plecat din PDM în vara anului 2011.

În 2012, nefiind afiliat niciunei formațiuni politice, Nantoi își înaintează candidatura la funcția de președinte al țării, dar până la procedura de vot nu s-a mai ajuns, pentru că partidele de guvernare nu au reușit să ajungă la un comprimis privind candidatura lui.

În 2015 îl regăsim pe Nantoi deja în echipa Partidului Popular European din Moldova (PPEM), formațiune creată de Iurie Leancă după ce a părăsit rândurile Partidului Liberal Democrat din Moldova. În același an a fost candidatul formațiunii la funcția de primar general al municipiului Chișinău, clasându-se pe locul trei în primul tur de scrutin. Ajunge în schimb șeful fracțiunii PPEM în Consiliul Municipal Chișinău, funcție pe care o deține până în 2018.

Tot în 2015 participă și la fondarea Platformei Civice Demnitate și Adevăr, fiind membru constituant. Platforma devine ulterior partid politic.

La alegerile parlamentare din 24 februarie 2019 este ales deputat pe circumscripția națională din partea Blocului electoral ACUM, din care fac parte formațiunile politice Partidului Acțiune și Solidaritate și Platforma Demnitate și Adevăr. După accedere în parlament, acesta va face parte din fracțiunea PAS. Oazu Nantoi a candidat și pe Circumscripția uninominală nr. 12 – Sîngerei, unde a pierdut în fața candidatului democraților.

La alegerile parlamentare din 2021, Oazu Nantoi a candidat pe lista PAS, al 23-lea pe lista formațiunii și a devenit deputat în Parlamentul de legislatura a XI-a.

Până să ajungă deputat, Nantoi a fost director de programe la Institutul de Politici Publice – o organizație neguvernamentală care desfășoară studii și sondaje de opinii. Nantoi este și expert pe problema transnistreană.

Deputatul Oazu Nantoi este vicepreședintele Federației de Parașutism din Republica Moldova, fiind pasionat de această activitate încă din anul 1966.

***

Amintim că, luni, 26 iulie, urmează să se desfășoare prima ședință a noului Legislativ. Deputații noi aleși se vor întruni începând cu ora 10:00.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Un grup de consilieri PAS a organizat o cursă de alergare pe un drum deteriorat din Chișinău: Necesită reparații capitale

Un grup de consilieri PAS din Chișinău au organizat astăzi, 23 mai, o cursă de alergare pe la ieșirea din oraș, spre Tohatin. Consiliera municipală Oxana Bordian, una dintre organizatoare, a declarat că evenimentul a fost menit să atragă atenția autorităților capitalei asupra stării precare a drumului dintre Chișinău și Vadul lui Vodă. Circa 100 de persoane au participat eveniment.

Este un drum care, timp de peste 50 de ani, nu a fost reparat capital. În ultimul timp, intensitatea traficului a crescut semnificativ și ajunge până la 16 000 de mașini pe zi. Totuși, observăm că Primăria Chișinău nu prioritizează acest drum, care a devenit un pericol pentru cetățeni”, a declarat deputatul PAS Sergiu Lazarencu, care a luat parte la eveniment.

Organizatorii au subliniat că mii de locuitori din suburbii folosesc zilnic traseul și că acesta necesită urgent de reparații capitale.

PAS

Aceștia au făcut apel la primarul Chișinăului, Ion Ceban, să includă acest drum printre prioritățile de investiții ale municipiului și au anunțat că au demarat o campanie de colectare de semnături în sprijinul inițiativei. „În această perioadă am fost prezenți în Colonița, Budești și Vadul lui Vodă și am colectat aproximativ 1 200 de semnături. Vom continua colectarea semnăturilor și voi depune la Primărie un proiect de decizie prin care voi solicita realizarea unui studiu de fezabilitate și alocarea resurselor financiare pentru reconstrucția capitală a acestui drum”, a spus Bordian.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: