ipn.md

Diaspora are dreptul să voteze. Avocatul Poporului a depus o notificare la CSJ, privind secțiile din străinătate

Avocatul Poporului a depus o notificare la Curtea Supremă de Justiție în dosarul privind deschiderea secțiilor de votare peste hotare. Într-un comunicat de presă publicat pe 22 iunie, ombudsmanul menționează că și-a reiterat argumentele expuse la Curtea de Apel Chișinău, prin depunerea concluziilor sale, în contextul asigurării realizării dreptului la vot pentru toți cetățenii în cadrul scrutinului electoral prezidențial din 11 iulie.

În notificarea depusă la CSJ, Avocatul Poporului reiterează că rezultatul ultimelor scrutine electorale a demonstrat ineficiența eforturilor statului în asigurarea condițiilor necesare pentru exercitarea dreptului la vot tuturor cetățenilor, în special celor care se află în afara țârii și care și-au manifestat voința de a-și exercita acest drept fundamental.

Cauza principală a încălcărilor admise este lipsa de acces la organele electorale deschise peste hotarele țârii, prin numărul insuficient a secțiilor de votare și a buletinelor de vot. Astfel, în Raportul anual privind situația respectării drepturilor omului în Republica Moldova, Ombudsmanul a recomandat mărirea numărului de secții de votare deschise în afara țârii și a buletinelor de vot pentru asigurarea dreptului la vot a tuturor cetățenilor Republicii Moldova.

„Astfel, cu referire la cauza menționată,  Avocatul Poporului și-a reconfirmat poziția și alegațiile expuse în Concluzia sa nr.07-1/25 din 10.06.2021 depusă în cadrul examinării pricinii de către Curtea de Apel Chișinău privind mărirea numărului secțiilor de votare în afara țârii, pentru satisfacerea în deplin volum al solicitărilor cetățenilor Republicii Moldova, așa cum este specificat în Hotărârea nr.3-74/2021 din 17 iunie 2021 şi solicită să se țină cont de acestea în procesul de examinare a cererii de recurs precitată”, se arată în declarație.

***

Pe data de 8 iunie, CEC a decis majorarea numărului de secții de votare peste hotare de la 139 la 146.

Pe 17 iunie, Curtea de Apel Chișinău a obligat Comisia Electorală Centrală să-și revizuiască decizia cu privire la numărul secțiilor de votare deschise peste hotare, decizia CEC prin care urmau să fie deschise 146 de secții de votare fiind anulată. Judecătorii au admis parțial contestațiile depuse de mai multe de partide în acest sens, care au cerut să fie organizate nu mai puțin de 190 de secții de votare.

CEC a atacat la CSJ hotărârea Curții de Apel, iar cauza este examinată astăzi, 22 iunie.

Alegerile parlamentare anticipate sunt planificate pentru 11 iulie. Conform legislaţiei electorale moldoveneşti, secţiile de vot, inclusiv cele din diaspora, trebuie constituite cu cel puţin 35 de zile înainte de data scrutinului, termen ce s-a scurs deja.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Momentul în care o bucată de beton se desprinde de pe podul de pe Ismail și cade pe carosabil. Reacția primăriei

O bucată de beton s-a desprins din podul de pe strada Ismail din Chișinău și a căzut pe carosabil, fără a provoca victime. Incidentul, surprins de o cameră de bord și devenit viral pe rețelele sociale, a stârnit îngrijorare în rândul șoferilor. Primăria recunoaște starea precară a podului și anunță că proiectul de reabilitare se află în prezent în faza de expertizare.

„Nu o dată conducerea Primăriei a vorbit despre importanța reparației podurilor din oraș, care nu au fost reabilitate niciodată de la construcția acestora”, precizează Primăria Chișinău.

Autoritățile municipale dau asigurări că, între timp, pe podul de pe strada Ismail au fost efectuate lucrări de conservare și mentenanță pentru a securiza structura. Potrivit aceleiași surse, după finalizarea procedurilor de expertiză, va fi lansată achiziția publică pentru lucrările de reparație.

Primăria avertizează, însă, că „aceste proceduri tehnice nu sunt simple”. Drept exemplu, municipalitatea amintește cazul podului de pe strada Mihai Viteazul, care a fost reparat și redeschis circulației în trei ani.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: