delfi.ee

Directorul muzeului național al Estoniei a fost ales în funcția de președinte al țării

Noul președinte al Estoniei va deveni Alar Karis, directorul Muzeului Național, fost rector al Universității din Tartu, informează Meduza.io. Karis a fost singurul candidat la funcția de șef al statului. În Estonia, președintele țării este ales de către parlament și îndeplinește funcții simbolice.

În cadrul primei runde de vot, Alar Karsi a fost susținut de 63 de deputați, număr insuficient pentru a fi ales în funcția de președinte (era nevoie de minimum 68 de voturi). În cadrul celei de-a doua runde, pentru candidatura directorului Muzeului Național din Talinn au votat 72 de parlamentari din cei 80 prezenți în sala de ședințe.

Karis va prelua funcția de șef al statului pe 11 octombrie. Estonia este republică parlamentară, iar președintele țării îndeplinește funcții mai mult simbolice.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Procedurile de înfrățire dintre Focșani și Chișinău, suspendate după ce Ceban a primit interdicție de intrare în România

Municipiul Focșani a suspendat procedurile de înfrățire cu municipiul Chișinău, după reacțiile care odată cu aplicarea interdicției de intrare pe teritoriul României în privința primarului capitalei Republicii Moldova, Ion Ceban. Anunțul a fost făcut de primarul Focșaniului, Cristi Valentin Misăilă, pe pagina sa de Facebook.

Cristi Valentin Misăilă a menționat că, în ultima vreme, a fost ținta unor „atacuri” din partea reprezentanților locali ai USR în legătură cu inițiativa privind înfrățirea dintre Focșani și Chișinău, după ce Ion Ceban a primit interdicție de intrare în România. Edilul a precizat că, pentru că acest demers „risca să fie compromis de interpretări politice”, procedurile de înfrățire cu Chișinău au fost suspendate, „până la clarificarea tuturor aspectelor diplomatice”. Decizia a fost luată pe 11 iulie.

Din păcate, prea des asistăm la o politică alimentată de atacuri ieftine și reflexe populiste. În loc să se înțeleagă rostul profund al colaborării dintre comunități, unii aleg să transforme orice pas înainte într-o oportunitate de scandal. Le transmit că dezvoltarea reală nu se face cu lozinci și acuzații ci cu muncă și parteneriate solide. În ciuda unor astfel de atacuri, Primăria Focșani va continua să aleagă calea valorilor sale tradiționale, a deschiderii și a respectului față de oameni, dincolo de zgomotul de fundal al unei politici fără substanță”, a spus primarul.

Amintim că, pe 9 iulie, Ministerul de Externe de la București a confirmat că autoritățile naționale au decis impunerea unei interdicții de intrare pe teritoriul României pentru Ion Ceban. Aceasta este valabilă și în întregul spațiu Schengen. Instituția a menționat că măsura a fost luată din „motive de securitate”. Alături de edilul Chișinăului, încă doi cetățeni ai Republicii Moldova au primit interdicții.

Atât Ion Ceban, cât și Blocul Alternativa, din care face parte inclusiv partidul MAN, condus de edilul capitalei, au declarat că în spatele deciziei s-ar afla președinta Maia Sandu și formațiunea de guvernământ PAS. La rândul său, ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, a respins învinuirile, declarând că interdicția are legătură cu acțiunile lui Ion Ceban. Oficialul a evidențiat pozițiile pro-ruse pe care le-a avut primarul de-a lungul timpului.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: