Андрей Мардарь / NewsMaker

DOC Amenințările de pe internet la adresa președintei ar putea fi echivalate cu amenințările la adresa securității statului. PAS propune modificarea legii

Amenințările publice, inclusiv pe internet și pe rețelele sociale, împotriva conducerii țării, ar putea fi incluse în lista amenințărilor la adresa securității statului. Se întâmplă după ce deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Lilian Carp a înregistrat în Parlament, pe 26 februarie, un proiect de modificare a Legii securității statului.

Potrivit proiectului de lege, amenințările publice și hibride, inclusiv prin intermediul rețelelor de socializare, precum și acțiunile care amenință viața, integritatea fizică, libertatea de acțiune, sănătatea și siguranța persoanelor aflate sub protecția statului, pot fi incluse în lista acțiunilor care reprezintă o amenințare specială pentru securitatea statului.

De securitatea statului în Republica Moldova pot beneficia președintele țării, președintele Parlamentului și prim-ministrul, precum și membrii familiei acestora (soție, copii). În plus, președintele țării poate oferi protecție de stat altor persoane. Securitatea din partea statului este asigurată, de asemenea, oficialilor de rang înalt din țări străine pe durata șederii lor în Moldova.

În nota explicativă a proiectului de lege se precizează că amenințările la adresa persoanelor de rang înalt care beneficiază de protecția statului pot lua diferite forme (pot fi publice, hibride, prin intermediul rețelelor de socializare), de aceea este necesar să se ia toate măsurile pentru prevenirea și contracararea unor astfel de acțiuni.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei/NewsMaker

Un nou împrumut pentru Moldova din partea UE: €244 mln pentru termoficarea din Chișinău și un spital la Cahul

Republica Moldova va beneficia de două împrumuturi în valoare totală de peste 244 milioane de euro din partea Băncii Europene de Investiții (BEI Global), pentru modernizarea sistemului de termoficare din Chișinău și pentru construirea unui nou spital regional la Cahul.

Potrivit unui comunicat al Băncii Europene de Investiții, un împrumut de 143,5 milioane de euro va finanța modernizarea rețelei de termoficare din capitală. Termoelectrica va implementa proiectul prin înlocuirea sistemelor verticale învechite din blocurile de apartamente cu conducte orizontale, instalarea de puncte termice individuale și îmbunătățirea rețelelor de distribuție din clădiri. Se preconizează că aceste măsuri vor reduce consumul de energie cu 25%, vor micșora facturile la încălzire și vor diminua emisiile de gaze cu efect de seră cu 7% în următoarele două decenii.

Alte 101 milioane de euro vor fi alocate pentru construcția spitalului din Cahul, care va deservi circa 300.000 de persoane din sudul țării. Ministerul Sănătății al Republicii Moldova este responsabil pentru construcția spitalului, planificată până în 2030.

Finanțarea BEI este completată de contribuții din partea Uniunii Europene, BERD și altor parteneri internaționali. Proiectele vor contribui la îmbunătățirea calității vieții cetățenilor, reducerea facturilor la energie și asigurarea accesului la servicii medicale moderne.

„Este momentul potrivit pentru a reduce consumul ineficient de energie în Moldova prin proiecte precum
acestea – nu doar din motive economice, ci și pentru calitatea vieții și viitorul dumneavoastră. În spatele fiecărui euro investit se află o familie din Moldova a cărei viață devine mai bună – cu locuințe mai calde, servicii medicale fiabile și speranță reală pentru viitor. Aceste investiții nu sunt doar despre infrastructură;
acestea oferă demnitate, siguranță și oportunități în viața de zi cu zi a oamenilor”, a declarat ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, Jānis Mažeiks.

Menționăm că Banca Europeană de Investiții (BEI) este instituția de creditare pe termen lung a Uniunii Europene, deținută de statele membre. Aceasta oferă finanțare pe termen lung pentru investiții solide, care contribuie la realizarea obiectivelor de politici ale Uniunii Europene.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: