Alexandru Catan

(DOC) Apartament de 117 metri pătrați și cinci terenuri agricole. Cine este noul director la „Mileștii Mici”

Întreprinderea de Stat Combinatul de Vinuri de Calitate „Mileștii Mici” are un nou director interimar, după ce fostul șef, Vitalie Boghiu, a demisionat din funcția respectivă. Noul director, Alexandru Catan, a fost prezentat echipei, pe 1 august, de către directorul general al Agenției Proprietății Publice, Roman Cojuhari.

„Vin din domeniul vitivinicol, cunosc bine această ramură și consider că am toate abilitățile pentru a produce schimbările așteptate. Bineînțeles, vom menține accentul pe calitate, pentru că asta înseamnă management eficient, vânzări, venit, dezvoltare și salarii decente. Sunt sigur că, lucrând cot la cot, le vom face pe toate”, a declarat Alexandru Catan.

Potrivit declarației de avere și interese a ex-directorului Vitalie Boghiu, Catan ar putea primi în noua sa funcție un salariu de cel puțin 9 745 de lei.

Alexandru Catan a indicat în documentul publicat pe site-ul Autorității Naționale de Integritate că pentru anul 2022 a primit o  remunerare de 73 218 lei în cadrul companiei ALVISIPA GRUP SRL și 12 996 lei în calitate de președintele Consiliului raional Căușeni.

Familia Catan deține un apartament de 117 metri pătrați, care a fost cumpărat în 2017 cu 84 980 de euro. Totodată, cuplul mai are un garaj de 41 436 lei și două averi imobile de 101 944 lei și 10 359. De asemenea, noul director are cinci terenuri agricole.

Mai mult, soția lui Catan deține două automobile: Skoda Kodiaq din 2022 cumpărat cu 865 920 lei și Wiola W600, cumpărată în 2020 cu 22 800 lei.

În 2022, Alexandru Catan și-a vândut automobilul de model VolksWagen Tiguan cu 500 000 lei.

Î.S. CVC „Mileștii Mici” dispune de o colecție de vinuri impresionantă. În august 2005, „Colecția de Aur” Mileștii Mici a fost înregistrată în Cartea Recordurilor Guinness ca fiind cea mai mare colecție de vinuri din lume. Aici se păstrează vinuri cu o vechime de zeci de ani. Circa 1.5 mln de butelii de vin se păstrează în colecție, vinurile comercializându-se atât în țară, cât și peste hotare. Produsele „Mileștii Mici” sunt exportate în majoritatea statelor din UE, dar și în China, Coreea de Sud, Canada etc.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Moldova va deschide astăzi negocierile cu UE pentru încă două grupuri de capitole. Gherasimov: „Confirmă sprijinul unanim al statelor membre pentru aderare”

Republica Moldova va deschide astăzi, 13 octombrie, negocierile de aderare la Uniunea Europeană pentru încă două grupuri de capitole: „Piața internă” și „Competitivitate și creștere incluzivă”. Anunțul a fost făcut de viceprim-ministra pentru integrare europeană, Cristina Gherasimov. Deschiderea oficială va avea loc la Luxemburg, la cea de-a patra Conferință Interguvernamentală Moldova–UE.

Potrivit Cristinei Gherasimov, cele 27 de state membre ale Uniunii Europene au confirmat pe 12 octombrie convocarea reuniunii.

„Această decizie confirmă sprijinul unanim al statelor membre pentru aderarea Republicii Moldova la UE și recunoașterea progreselor realizate de țara noastră”, a declarat viceprim-ministra.

„Felicitări tuturor care au făcut acest lucru posibil”, a scris, pe rețele, și președintele Comisiei parlamentare pentru integrare europeană, deputatul PAS Adrian Băluțel.

Reuniunea va începe la ora 21:00, ora Moldovei. La ora 22:00 este programată o conferință de presă comună, la care Cristina Gherasimov va participa alături de comisara europeană pentru extindere, Marta Kos, și ministrul irlandez pentru afaceri europene, Thomas Byrne. NM va transmite în direct declarațiile celor trei oficiali.

Amintim, Moldova a primit invitația oficială de a prezenta pozițiile de negociere pentru două grupuri de capitole de aderare la Uniunea Europeană pe 7 octombrie.

***

Reamintim, Republica Moldova a obținut statutul de țară candidată la aderarea la Uniunea Europeană în iunie 2022, alături de Ucraina. Cele două state au lansat oficial negocierile de aderare în iunie 2024.

Pe 15 iunie 2026, cele 27 de state membre ale UE au deschis oficial primul cluster de negocieri de aderare cu Moldova și Ucraina. Clusterul „Valori fundamentale” – primul deschis și ultimul închis – este considerat coloana vertebrală a întregului proces. Acesta acoperă statul de drept, sistemul judiciar, drepturile fundamentale și lupta împotriva corupției și acționează ca o axă centrală a întregului proces de aderare.

Pe 14 iulie, Moldova și Uniunea Europeană au deschis negocierile de aderare pentru clusterul 6 – „Relații externe”, în cadrul celei de-a treia Conferințe interguvernamentale Republica Moldova–Uniunea Europeană, care a avut loc la Bruxelles.

Chișinăul speră să deschidă toate clusterele de negociere cu UE până la sfârșitul anului 2026.

În total, negocierile de aderare la UE se desfășoară pe baza a 33 de capitole ale legislației europene. Acestea sunt împărțite, în linii mari, în șase blocuri tematice (clustere): „Valori fundamentale”; „Piața internă”; „Relații externe”; „Concurență și creștere incluzivă”; „Ecologie, transport și energie”; „Resurse, agricultură și coeziune politică”. 


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: