DOC CC a publicat hotărârea motivată privind controlul constituționalității acordului de împrumut cu Rusia. Care sunt încălcările constatate

Curtea Constituțională a publicat hotărârea motivată privind controlul constituționalității acordului de împrumut în valoare de 200 de milioane de euro dintre guvernul Republicii Moldova și guvernul Federației Ruse. 

Înalta Curte notează că procedura încheierii acordului contestat este afectată de următoarele vicii. Mai exact, „guvernul nu a desemnat şi nu a împuternicit vreo delegație oficială pentru negocierea proiectului acordului, iar negocierea a fost inițiată în lipsa avizului Comisiei politică externă şi integrare europeană a parlamentului și a avizului Ministerului Justiției privind compatibilitatea proiectului acordului cu prevederile Constituţiei Republicii Moldova şi cu legislația naţională”.

De asemenea, „semnarea acordului a fost aprobată în lipsa avizului Comisiei politică externă şi integrare europeană a parlamentului, iar parlamentul a ratificat acordul în lipsa unei hotărâri a Curții Constituționale privind constituționalitatea acestuia, Curtea fiind sesizată în acest sens”.

Totodată, Înalta Curte remarcă faptul că „clauza inserată în teza I a articolului 7 alin. (2) din acord este formulată incert și nu permite a determina clar întinderea răspunderii statului Republica Moldova în caz de restituire tardivă a împrumutului și dobânzilor datorate”.

Sursa citată notează că „în formula complexă a acestei clauze se regăsesc o serie de expresii și noțiuni care pot fi interpretate în mod divers și contradictoriu, fără a putea determina cu precizie ce au intenționat semnatarii să prevadă”. În special, autorii sesizărilor, autoritățile și organizațiile care și-au prezentat opiniile scrise asupra sesizărilor, precum și participanții la dezbaterile publice în fața Curții Constituționale au evidențiat neclaritatea textelor „datoria restantă și/sau dobânzile la datoria restantă pentru oricare din obligațiile Părții Moldovei”, „debitori moldoveni”, „cu acordul Părții Moldovei”.

Curtea constată că textul „datoria restantă și/sau dobânzile la datoria restantă pentru oricare din obligațiile Părții Moldovei” este „neclar sub aspectul sumei totale a datoriei care trebuie restituită de către Partea Moldovei și al modului de formare a acesteia. În lipsa unei limitări exprese, Curtea conchide că prin acest acord Partea Moldovei ar putea să fie obligată să ramburseze atât suma împrumutului acordat de către Partea Rusă, cât și datoriile și dobânzile la datoriile restante ale debitorilor moldoveni care au contractat credite, cu acordul Părții Moldovei, de la băncile rusești care au fost asigurate cu garanții de stat ale Federației Ruse sau asigurate de către Agenția rusă menționată mai sus”. Mai mult, „din textul acordului nu este clar dacă această obligație este limitată în timp, pentru că acordul nu distinge dacă ea se referă la datoriile născute până la încheierea acordului sau la cele care vor apărea după încheierea acestuia”.

Amintim că pe 7 mai, Curtea Constituțională a declarat neconstituțional acordul de împrumut cu Federația Rusă în valoare de 200 de milioane de euro. Ulterior, Igor Dodon a spus că autoritățile vor relua negocierile cu partea rusă pentru acordarea unui nou credit.

 

Acordului între Guvernul Re… by Maxim Stratan on Scribd

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

D. Umbraso / LRT nuotr/imagine simbol

Banii care ar fi colectați de la părinți la Liceul „Academia Copiilor”: ministerul și direcția educație Chișinău anunță verificări

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) și Direcția Generală Educație, Tineret și Sport (DGETS) din Chișinău au inițiat verificări la Liceul Teoretic „Academia Copiilor”, după ce în spațiul public au apărut informații potrivit cărora diriginta unei clase a X-a ar fi condiționat distribuirea manualelor școlare de achitarea unor datorii către asociația de părinți. Autoritățile au precizat că accesul elevilor la manuale nu poate fi condiționat de plăți și că, dacă informațiile se confirmă, vor fi luate măsurile prevăzute de legislație.

Într-o postare publicată pe Facebook, MEC a condamnat colectarea plăților informale în instituțiile de învățământ și orice tentativă de a condiționa accesul elevilor la manuale sau la alte resurse educaționale.

Fiecare elev trebuie să primească manualele necondiționat și să fie tratat în mod egal. Împărtășim indignarea părinților care au primit asemenea mesaje și îi asigurăm că interesul și demnitatea copiilor sunt prioritare. Cazul semnalat la Liceul „Academia Copiilor” va fi examinat de Consiliul de etică al Ministerului Educației și Cercetării”, a menționat instituția.

Totodată, MEC a solicitat DGETS să verifice de urgență circumstanțele cazului și să asigure distribuirea manualelor aprobate de minister către fiecare elev, fără condiționări financiare.

La rândul său, DGETS a anunțat că a constituit un grup de lucru pentru a analiza situația, inclusiv aspectele referitoare la solicitarea plăților către asociația de părinți și eventuala legătură dintre aceste plăți și eliberarea manualelor.

Accesul elevilor la educație și la manualele școlare nu poate fi condiționat de achitarea unor plăți sau contribuții”, a subliniat DGETS.

Direcția a precizat că va solicita explicațiile și documentele necesare, iar dacă vor fi constatate abateri, vor fi întreprinse măsurile prevăzute de legislație, în limitele competențelor sale.

MEC a afirmat, la rândul său, că, în cazul în care faptele semnalate se confirmă, vor fi aplicate măsurile prevăzute de legislație.

Amintim că Asociația „Părinți Solidari” a publicat, pe 17 septembrie, mai multe capturi de ecran din care reiese că mai multor părinți ai căror copii învață la Liceul Teoretic „Academia Copiilor” li s-ar fi cerut să achite câte 9 000 de lei pentru anul de studii 2026–2027. Mai mult, potrivit organizației, diriginta unei clase a X-a ar fi condiționat distribuirea manualelor de achitarea datoriilor către asociația de părinți.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: