(DOC) Cum ar putea fi modificată Constituția, dacă moldovenii vor susține aderarea la UE la referendum

Prima versiune a proiectului de lege pentru modificarea Constituției Republicii Moldova, în vederea introducerii parcursului european în legea supremă, a fost făcut publică. Mai mult, documentul a fost supus astăzi, 8 aprilie, consultărilor publice, la Parlament. Autorii propun completarea preambulului Constituției cu două aliniate noi, precum și a textului legii supreme.

Proiectul de modificare a Constituției propune completarea preambulului legii supreme a țării cu două alineate, prin care se reconfirmă identitatea europeană a poporului Republicii Moldova și se declară că integrarea în Uniunea Europeană este un obiectiv strategic al țării noastre.

De asemenea, se propune completarea Titlului „Integrarea în Uniunea Europeană” cu un alineat care se referă la aderarea la tratatele constitutive și la actele de revizuire a tratatelor constitutive ale UE.

Legea ar urma să intre în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova a hotărârii Curții Constituționale privind confirmarea rezultatelor referendumului republican.

Între timp, la doar câteva zile de la publicarea proiectului, Comisia juridică, numiri și imunități a organizat consultări publice despre referendumul pentru revizuirea Constituției privind aderarea țării noastre la UE. La discuții au participat membri ai Comisiei Electorale Centrale, precum și reprezentanți ai mediului academic și ai societății civile, anunță Parlamentul.

„Scopul consultărilor de astăzi a fost, în primul rând, să înțelegem dacă textul prezentat corespunde cu rigorile necesare. Curtea Constituțională se va expune printr-un aviz. Conform legislației, Curtea Constituțională are la dispoziție zece zile să se expună. După asta, vom prezenta Parlamentului un proiect de hotărâre. După înregistrarea acestui proiect de hotărâre este necesar de a respecta rigoarea de șase luni. Ulterior, cetățenii, la cabina de vot, se vor expune, prin intima lor convingere, dacă susțin sau sunt împotrivă”, a explicat președinta Comisiei juridice, numiri și imunități, Veronica Roșca.

***

Referendumul constituțional privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană a fost inițiat de președinta țării, Maia Sandu, și se va desfășura în ziua alegerilor prezidențiale. Scopul acestuia și al modificării Constituției este declararea aspirațiilor de integrare europeană, stabilirea direcției de orientare spre spațiul valoric european, precum și stabilirea integrării europene drept obiectiv strategic pentru Republica Moldova.

Pe 21 martie 2024, Parlamentul a adoptat Declarația cu privire la integrarea europeană a Republicii Moldova, care stabilește că integrarea și aderarea europeană este proiect de prioritate națională al Republicii Moldova.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

Șeful SIS, despre amploarea unei eventuale explozii la Cobasna: Comparația cu Hiroshima este falsă

Directorul Serviciului de Informații și Securitate (SIS), Alexandru Musteața, a respins informațiile potrivit cărora o eventuală explozie la Cobasna ar putea avea efecte comparabile cu cele ale bombei atomice de la Hiroshima. Potrivit lui Musteața, comparația, care se regăsește într-un studiu din 2005, este falsă.

„Aș vrea să mă opresc asupra unei afirmații pe care, cu siguranță, am auzit-o mai mulți dintre noi: și anume aceea că o explozie la Cobasna ar putea avea o forță a unei bombe nucleare comparabile cu Hiroshima. Această afirmație provine dintr-un studiu din 2005, citat pe larg de agențiile de presă rusești, care invocă un cutremur de circa 7,5 grade pe scara Richter. Raportul nostru arată clar de ce această comparație este falsă. Ea confundă masa totală a munițiilor depozitate cu cantitatea reală de explozibil activ. O bombă precum cea de la Hiroshima echivalează cu 15 mii de tone de TNT, de circa 1500 de ori mai puternică decât cea mai puternică muniție convențională existentă în Cobasna. Pentru ca acest scenariu să fie real ar fi nevoie ca 1500 de bombe convenționale, de 10 tone fiecare, să detoneze simultan în același loc. Acest lucru este imposibil din punct de vedere tehnic la Cobasna”, a declarat Musteața.

Potrivit directorului SIS, raportul prezentat „spune că depozitul de la Cobasna este un risc, dar limitat și controlabil”. „Nu e o amenințare existențială pentru regiune, așa cum a fost prezentat în mod repetat în scop geopolitic”, a conchis acesta.

Menționăm că studiul la care s-a referit directorul SIS a fost efectuat de un grup de savanți de la Academia de Științe a Moldovei, potrivit Federației Mondiale a Savanților în Republica Moldova. Aceștia menționau în studiu că o eventuală explozie la Cobasna ar putea transforma în ruine un număr foarte mare de localități din Republica Moldova, aflate pe ambele maluri ale Nistrului, dar și o parte din localitățile din Ucraina. Totodată, se declara că efectele ipotetice ale detonării simultane a tuturor munițiilor de la Cobasna pot fi comparate cu cele ale exploziei bombei nucleare aruncate la Hiroshima, în august 1945. Mai mult, se menționa că scenariul ipotetic simulat de cercetători a arătat că o eventuală explozie simultană a tuturor munițiilor de la depozitul din Cobasna ar putea provoca un cutremur devastator de 7,5 grade pe scara Richter. 

***

Potrivit raportului, prezentat pe 21 august curent, din cele aproximativ 20 000 de tone de muniții raportate în anul 2006, la Cobasna se află în prezent circa 14 000 de tone. Din această cantitate, doar aproximativ 2800 de tone reprezintă încărcătură explozivă. Stocurile nu sunt concentrate într-o singură construcție, acestea fiind repartizate în 42 de depozite, la distanță de aproximativ 80-200 metri unul față de altul. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: