Regimul bicicletelor și în mod special al trotinetelor va fi reglementat. Guvernul va aproba miercuri un proiect de modificare a Regulamentului circulației rutiere. Potrivit documentului, trotinetele vor fi considerate vehicule, iar dacă vor avea motor electric până la 500 de W nu vor necesita permis de conducere.
Astfel, trotinetele electrice vor putea circula doar pe pistele special amenajate (pistele pentru bicicliști), iar în cazurile în care acestea nu există, circulația lor este permisă numai pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă autovehiculelor este de 50 km/h.
Trotinetele nu vor putea circula pe trotuare. Doar copiii până la 16 ani o pot face. Dacă trotineta are motor de peste 500 W se consideră a fi ciclomotor și conducătorul ei va avea nevoie de permis din categoria AM.
Trotinetele electrice nu vor putea circula pe drumurile naționale unde viteza este de peste 50 km/h. De asemenea, șoferul nu are voie să folosească în timpul deplasării căștile sau telefonul. Potrivit documentului pregătit pentru aprobare, casca devine obligatorie si pentru cicliștii care merg pe drumurile unde este permisa mai mult de 50m/h.
„Un alt element notoriu al prezentului proiect îl constituie faptul promovării politicilor de reducere a vitezei la 30 km/h în zonele cu flux sporit de participanți vulnerabili la trafic. Zonele cu flux sporit de participanți vulnerabili includ: adiacentele instituțiilor de învățământ, spitale, parcuri, centre istorice ale orașelor precum și intersectarea fluxurilor. În acest context gestionarea vitezei reprezintă un set măsuri pentru limitarea efectelor negative ale vitezelor excesive și inadecvate în sistemul de transport”, se arată în proiect.
Scopul principal al modificărilor constă în reducerea procentuală treptată a numărului deceselor și a răniților grav, printr-o îmbinare de măsuri de siguranță rutieră pasivă și activă cu privire la factorul vehicul, precum și în îmbunătățirea infrastructurii rutiere și a comportamentului participanților la trafic prin educație, prin creșterea gradului de conștientizare, acordarea de licențe, precum şi prin respectarea reglementărilor de circulație.