wikimapia.org

Dodon: Rețeaua de licee „Orizont” ar fi fost vândută unor investitori din România

Rețeaua de licee private „Orizont” ar fi fost vândută unei companii din România. Declarația a fost făcută astăzi, 14 ianuarie, de către președintele Igor Dodon, care a precizat că statul nu se va implica în „soarta” instituțiilor. Mai mult, șeful statului susține că nu are nicio implicare în procesul de expulzare al profesorilor turci, iar declarația de mulțumire a preșdintelui Erdogan ar fi fost adresată guvernului din momentul respectiv. 

„Din câte cunosc eu, aceste instituții de învățământ din Republica Moldova ar fi fost vândute de către foștii proprietari unei companii din România. Statul nu are nicio implicare, guvernul nu poate să se implice în acest proces și nu se va implica”, a declarat Dodon.

Cu referire la mesajul președintelui Turciei, care a mulțumit, în cadrul întâlnirii cu Igor Dodon, pentru extrădarea profesorilor turci, în toamna anului 2018, Igor Dodon susține că declarația nu îi era adresată lui.

„Președintele Erdogan a mulțumit guvernării de la Chișinău. Guvernarea de la Chișinău este cea care a asigurat acest proces și noi știm cine e. Și știm că sunt anumite cauze în judecată ce se ocupă de acest proces, au constatat că nu a fost tocmai calea cea mai legală. Eu confirm încă o dată că nu am avut nicio implicare”, a mai spus șeful statului.

Amintim că, în septembrie 2018, șapte cetățeni străini, profesori și administratori ai rețelei de licee „Orizont”, au fost declarați indezirabili și expulzați de pe teritoriul Republicii Moldova, pe motiv că ar fi avut legături cu o grupare extremistă.

În data de 11 iunie 2019, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CtEDO) a stabilit că celor șapte persoane li s-a încălcat dreptul la libertate, siguranță și la viața privată. Totodată, Republica Moldova  a fost obligată să plătească reclamanților daune în valoare de 25 de mii de euro.

În luna decembrie, în cadrul unei vizite a delegației Republicii Moldova, în frunte cu președintele Igor Dodon, în Turcia, liderul de la Ankara a mulțumit autorităților din țara noastră pentru „colaborare în lupta împotriva organizației teroriste FETO”.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

IPN

Furtună va contesta sancțiunile UE: „Grupările de la Bruxelles au decis să aleagă ei înșiși cine trebuie să conducă țara noastră”

Președinta Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, afiliată oligarhului fugar Ilan Șor, consideră că în spatele deciziei prin care a fost inclusă pe listele de sancțiuni ale Uniunii Europene ar sta Partidul de guvernământ Acțiune și Solidaritate (PAS). Politiciana a sugerat că măsurile restrictive ar fi o formă de presiune asupra opoziției și a acuzat UE că „a ales cine trebuie să conducă țara noastră”. Precizările au fost făcute într-un comunicat publicat pe 15 iulie.

Astăzi vedem cum are loc, în mod deliberat, distrugerea a tot ceea ce am iubit la Uniunea Europeană. Grupările de la Bruxelles au decis, fără rușine și la vedere, după tradițiile colonialiste, să aleagă ei înșiși cine trebuie să conducă țara noastră — suverană. (…) Regimul PAS aplică sancțiuni prin intermediul acoliților lor străini, doar în privința politicienilor care au susținere și de care PAS se teme. Niciodată nu am fost și nu vom fi o opoziție comodă pentru junta galbenă!”, a declarat Victoria Furtună.

Politiciana a menționat că va contesta la Curtea de Justiție a Uniunii Europene decizia prin care i-au fost impuse sancțiuni.

PAS nu a comentat, deocamdată, învinuirile lansate în adresa sa de Victoria Furtună.

Amintim că, pe 15 iulie, Uniunea Europeană a inclus încă 7 politicieni și 3 entități în lista sa de sancțiuni pentru acțiuni menite să destabilizeze Republica Moldova. Este vorba despre Blocul „Victorie”, compania A7, Centrul Cultural-educațional al Moldovei, liderul Forței de Alternativă și Salvare a Moldovei, Alexandru Beșchieru, președinta Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, deputații fugari Alexandr Nesterovschi și Irina Lozovan, președinta Partidului „Renaștere”, Natalia Parasca, președintele Partidului „Șansă”, Alexei Lungu, și liderul Partidului „Victorie”, Vadim Grozavu. Toți cei vizați au legături cu oligarhul fugar Ilan Șor, împotriva căruia UE a impus măsuri restrictive încă în 2023.

Măsurile restrictive includ interdicția furnizării de fonduri pentru cei vizați de sancțiuni, interdicție de intrare pe teritoriul UE și înghețarea activelor.

În prezent, lista UE de sancțiuni pentru acțiuni de destabilizare a Republicii Moldova include 23 de persoane și 5 entități.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: