Nadejda Coptu/NewsMaker

Dodon spune că fratele său nu a fost reținut la Moscova: „Voi credeți că apropiații mei pot să aibă probleme în Rusia?”

Fostul președinte Igor Dodon susține că fratele său nu a fost reținut la Moscova, dar invitat să ofere explicații „câteva zeci de minute”. „Voi chiar credeți că ținând cont de relațiile mele din Federația Rusă, apropiații mei pot să aibă probleme în Federația Rusă?”, a spus el. Potrivit lui Dodon, fratele său nu ar avea de ce să revină în Republica Moldova. 

În cadrul emisiunii „Puterea a patra” de la N4, Dodon a comunicat mai multe informații cu privire la fratele său.

„În momentul în care eu am fost reținut pe data de 24 mai, și eu și fratele soției – cumnatul, fratele meu era în țară. El nu a avut nici o interdicție. După, mergeau dosarele așa mai departe, și el s-a dus la Moscova. Are cetățenia Federației Ruse și muncește acolo, e angajat oficial. Mai târziu, peste vreo jumate de lună, procurorii l-au chemat să-l pună sub învinuire. El le-a spus că el e la lucru și nu are planuri să revină”, a declarat Dodon.

Potrivit lui, procurorii moldoveni s-au adresat în instanțele rusești – „știind că e acolo pentru că el [Alexandru Dodon] nu s-a ascuns”.

„El a scris că: eu sunt în Rusia, am cetățenie, iaca lucrez acolo și așa mai departe. S-au adresat, l-au dat în căutare în Rusia. Evident că în cazul acesta, conform procedurilor, se include în toate bazele. Chestia asta este de prin septembrie-octombrie. Și acum când s-a dus la o instituție de stat să înregistreze ceva, o tranzacție, aceia au văzut că el este în baza de date și au spus că trebuie să ne clarificăm”, a adăugat Dodon.

„L-au invitat, nu reținut, și câteva zeci de minute el a dat explicație ce este și cum este și gata. Nimic mai mult”, a precizat el. „Aici scandaluri că a fost reținut, că nu știu ce. Pentru ce chestiile astea? Nu corespund adevărului. Și voi chiar credeți că ținând cont de relațiile mele din Federația Rusă, apropiații mei pot să aibă probleme în Federația Rusă? Crede cineva serios în aceasta?”, a mai spus Dodon.

Întrebat dacă fratele lui „are de gând să se ascundă de autoritățile noastre sau să revină în Moldova”, Dodon a declarat: „Nu știu, nu am discutat cu el, dar eu îl înțeleg. De ce să vină? Să stea în penitenciarul 13 cum a stat cumnatul și și-au bătut joc de dânsul? Scopul care e?”.

***

Renato Usatîi a declarat pe 19 ianuarie că fratele lui Igor Dodon, Alexandru, ar fi fost reținut recent de autoritățile de la Moscova. Ulterior, potrivit lui Usatîi, acesta a fost eliberat. Fostul președinte Igor Dodon a spus anterior că nu nu are „așa informații” despre fratele său. La fel, el a menționat că nu comunică cu el „pentru că este figurant într-un dosar penal”.

Pe 20 ianuarie, șefa Secției Comunicare și Protocol din cadrul IGP Diana Fetco a declarat pentru NM că fratele ex-președintelui Igor Dodon a fost într-adevăr reținut la Moscova: „Într-adevăr figurează pe Interpolul nostru pentru localizare. Din ceea ce cunoaștem noi pe intern, el într-adevăr fost reținut pentru scurt timp pentru o documentare. Autoritățile Republicii Moldova nu au participat la audierea acestuia”.

***

În iulie 2022, procurorul care instrumentează cazul lui Igor Dodon, Petru Iarmaliuc, anunța că doi presupuși complici ai lui Igor Dodon, vizați în dosarul penal pornit pe numele fostului președinte al țării, au părăsit teritoriul Republicii Moldova:

„Două persoane vizate în calitate de complici nu se află pe teritoriul Republicii Moldova, au părăsit țara după reținerea și plasarea acestuia în arest la domiciliu. Acest fapt facilitează ca Igor Dodon să comită acțiuni în vederea obstrucționării anchetei în prezenta cauză penală”, comunica Iarmaliuc.

Ulterior, Dodon a fost întrebat de jurnaliști cine din rudele lui a plecat în afara țării și dacă este vorba despre fratele său.

„Eu am multe rude – și verișori, nepoți, nepoate. În ultima lună nu a plecat nimeni din țară. Vă asigur că nimeni din rudele mele nu are de gând să se ascundă. Toate persoanele solicitate de procurori să se prezinte – se vor prezenta”, a menționat el.

„Să spui că cineva din posibili martori sau posibili complici nu sunt în țară, păi de unde știe persoana ceea dacă e martor sau complice. Spre exemplu cineva din dumneavoastră, v-ați dus la odihnă sau curs de lecuire și pe urmă aflați peste o lună că posibil sunteți martor. De ce nu sunteți în țară? Sunt insinuări pe care nu vreau să le comentez. Ei încearcă să facă show-uri, pentru a sustrage opinia publică”, a conchis Dodon.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Tudor Mardei | NewsMaker

Marcel Spatari ar urma să preia conducerea Comisiei economie, buget și finanțe. Cine îl va înlocui la integrare europeană

Deputatul PAS Marcel Spatari ar urma să preia conducerea Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, iar Adrian Băluțel – șefia Comisiei pentru integrare europeană. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost înregistrat pe 9 septembrie de Biroul permanent al Parlamentului.

Marcel Spatari, care conduce în prezent Comisia pentru integrare europeană, ar urma să preia funcția rămasă vacantă după ce deputatul PAS Radu Marian a demisionat de la șefia Comisiei economie, buget și finanțe, în contextul scandalului legat de MoldATSA.

Conducerea Comisiei pentru integrare europeană ar urma să fie preluată de deputatul Adrian Băluțel.

Totodată, Iurie Levinschi este propus pentru funcția de vicepreședinte al Comisiei agricultură și industrie alimentară, iar Ion Groza – pentru cea de vicepreședinte al Comisiei politică externă.

Vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman, a anunțat că modificările, propuse de fracțiunea PAS, urmează să fie aprobate în plen pe 10 septembrie.

„Colegii noștri sunt profesioniști, au experiența și pregătirea necesare și sunt gata să le pună în slujba cetățenilor. Spor și izbândă”, a scris Gherman pe rețele.

Marcel Spatari a confirmat că a acceptat propunerea fracțiunii PAS. Deputatul a declarat că își va concentra activitatea asupra valorificării Planului de creștere al Uniunii Europene, simplificării sistemului fiscal și alinierii mediului de afaceri la noile standarde economice.

„Este o funcție de mare responsabilitate, pe care o voi exercita cu același obiectiv – regătirea țării noastre să profite pe deplin de Planul de Creștere al UE, un sistem fiscal simplu și echitabil, un mediu de afaceri aliniat noilor standarde economice. Mulțumesc pentru încredere!”, a scris Marcel Spatari pe rețele.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: