Dodon știe cum să întoarcă creditul pentru Arena Chișinău. Propune guvernului să vândă pământurile adiacente

Președintele Igor Dodon susține că cele 30 de milioane de euro care au fost obținute printr-un credit, în scopul construcției Arenei Chișinău, ar putea fi returnate din banii încasați din vânzarea terenurilor adiacente. Propunerea a fost enunțată în cadrul episodului emisiunii „Președintele răspunde” din 14 februarie. 

Igor Dodon a menționat că pentru Construcția a costat circa 40 de milioane de euro. 10 milioane de euro a dat statul, iar restul de peste 30 de milioane de euro a fost obținut printr-un credit.

„Acest credit poate fi întors din contul vânzării terenurilor care sunt acolo la investitori și banii aceștia să îi plătim ca să nu mai plătim din bugetul de stat pentru construcție. Adică: din totalul de 55 de hectare, aproape 60, Arena este amplasată pe 10 hectare. Restul 45-50 de hectare sunt libere”, a explicat președintele.

Dodon a precizat că statul ar trebui să organizeze o licitație publică și să vândă fiecare hectar cu circa un milion de euro. Din cele 45-50 de milioane de euro ar urma să fie încasate 10 milioane care au fost investite de către stat, iar restul ar urma să fie utilizate pentru returnarea creditului contractat.

De asemenea, Igor Dodon a menționat că, în opinia sa, proiectul construcției Arenei Chișinău a fost inițiat cu nereguli.

„La etapa în care au fost inițiate toate procesele au fost încălcări ale legislației. Și sunt acum procese în judecată, se ocupă procuratura de ce și cum a fost organizat acest proces. Cei care se fac vinovați vor răspunde”, a declarat președintele.

Amintim că Arena Chișinău va fi inaugurată pe 1 mai.

Pentru mai multe știri abonați-vă la pagina noastră de Facebook

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Colaj: NewsMaker

„Cam slăbuț cu rima”: Igor Grosu, despre dedicația muzicală a Irinei Vlah adresată PAS

Președintele Parlamentului și liderul PAS, Igor Grosu, a comentat piesa muzicală lansată de Irina Vlah, lidera Partidului „Inima Moldovei” și fostă bașcană a Găgăuziei, dedicată partidului de guvernământ.

„Nu justifică bănuții, probabil, filiala Ambasadei Rusiei, aici în fața Parlamentului. Tipic scenariu, după vizita la Sankt-Petersburg, după acea consfătuire, deja nu de taină, cu Rusia Unită. Face parte din acel scenariu, încercare de a escalada, de a… Un lucru bun, văd că învață româna. Cam nu rimează, cam slăbuț cu rima, dar cel puțin o competență o dezvoltă”, a declarat liderul PAS.

Amintim că Irina Vlah a lansat o dedicație muzicală adresată Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), care urmează să-și încheie mandatul parlamentar pe 11 iulie. Membrii „Inima Moldovei” au creat o serie de video-uri de „rămas-bun muzical” – „PAS, duceți-vă naiba”.

Videoclipul cu dedicația muzicală a devenit viral pe rețelele sociale. În doar 24 de ore, clipul a adunat peste 40.000 de vizualizări pe Facebook și 136.000 pe Instagram, fiind însoțit de sute de comentarii și distribuiri. Inițiativa Irinei Vlah a provocat un val de reacții ironice din partea internauților, inclusiv politicieni, jurnaliști, activiști și actori. Unii au etichetat videoclipul drept un exemplu de „cringe politic”, iar într-o notă sarcastică, Vlah a fost desemnată câștigătoarea premiului fictiv „Caloșul de Aur 2025”. NewsMaker a prezentat o selecție a reacțiilor internauților AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: