Poliția Republicii Moldova

Doi bărbați din Strășeni și doi din Transnistria, vizați într-un dosar de spălare de bani în proporții deosebit de mari

Alți patru membri ai grupului infracțional organizat, de talie internațională, specializat în săvârșirea infracțiunilor de spălare de bani în proporții deosebit de mari, înșelăciune, fraudă informatică, confecționarea, deținerea, vânzarea sau folosirea documentelor false, au fost identificați și „neutralizați”, informează poliția pe 4 octombrie. Indivizii își desfășurau activitatea ilegală infracțională pe teritoriul mai multor state.

Cei patru bărbați au vârstele cuprinse între 35 și 50 de ani, doi dintre ei fiind din raionul Strășeni, iar alții doi din regiunea Transnistreană.

În luna februarie, în cadrul aceleiași cauze penale pornite în iunie 2020, a fost reținut, pe teritoriul Republicii Moldova, unul din membrii grupului – un bărbat de 48 de ani, locuitor al municipiului Chișinău.

Conturile bancare utilizate de membrii grupării erau deschise în Republica Moldova, România, Slovacia, Polonia, Cehia, Spania, Italia, Marea Britanie, Germania și altele, gruparea fiind cunoscută pe piața spălării banilor din Europa.

În perioada anilor 2018-2020, în conturile bancare deschise pe numele mai multor persoane în entitățile bancare din Republica Moldova au fost identificate tranzacții suspecte, manifestate prin recepționarea în aceste conturi a unor sume impunătoare  din conturile din străinătate. Ulterior, acestea erau retrase prin intermediul bancomatelor din țările europene.

Au fost identificați mai mulți membri ai grupului infracțional organizat, care racolau persoane din Republica Moldova, convingându-le să deschidă pe numele lor mai multe conturi la diferite bănci din Republica Moldova și din străinătate.

Titularii conturilor făceau parte din grupuri social-vulnerabile. Pentru deschiderea acestora, primeau între 50 și 100 de euro, folosind acte de identitate reale sau false, oferind ca date de contact numere de telefon indicate de către racolatori.

În perioada menționată, pe conturile acestor persoane au fost recepționate mijloace bănești în sumă totală de circa 7 milioane de euro, care ulterior au fost ridicate în numerar, în ziua transferului sau în zilele imediat următoare, de alți membri ai grupului infracțional organizat la bancomate din România, Slovacia, Marea Britanie, etc.

Ulterior, în cadrul unui grup comun de lucru cu autoritățile din România s-a stabilit că mijloacele bănești parvenite pe conturile bancare deschise în entitățile din Republica Moldova provin din activități infracționale de înșelăciune și fraude informatice de la victime din statele europene, în special din Spania.

De regulă, victimele erau reprezentanți ai autorităților publice, ai instituțiilor publice sau instituțiilor de interes public. Modalitatea de săvârșire a înșelăciunii și a fraudei informatice era realizată prin inducerea în eroare a angajaților acestor instituții.

Astfel, membrii grupării contactau telefonic reprezentantul instituției și își atribuiau calitatea de angajat al unui furnizor, iar în cursul convorbirii, comunicau schimbarea conturilor bancare în care urmau a fi efectuate plățile aferente facturilor scadente și viitoare. La scurt timp după finalizarea discuției telefonice, instituția primea un mesaj pe e-mail, care conținea o adresă și datele de contact ale furnizorului și prin care se solicita efectuarea plăților într-un alt cont bancar, decât cel utilizat de obicei.

După recepționarea banilor în conturile bancare ale intermediarilor, un alt membru al grupării redirecționa sumele în alte conturi bancare, fiind mai apoi retrase în numerar de la bancomate din state europene.

Până în prezent, au fost efectuate un șir de acțiuni de urmărire penală, totodată fiind aplicat sechestru pe mijloace bănești în sumă de 120 000 de euro.

În continuare, procurorii și polițiștii desfășoară acțiuni comune cu organele de drept ale altor state europene, în vederea stabilirii și documentării tuturor membrilor grupării infracționale  internaționale  și atragerii la răspundere penală a acestora, precum și recuperării prejudiciului cauzat, ca rezultat al infracțiunilor comise.

Dacă vor fi găsiți vinovați, indivizii riscă până la 10 ani de închisoare și privarea de dreptul de a ocupa funcții pe o anumită perioadă.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

UNIAN

De la 4.700 de tone la 130 – în trei luni: Junghietu explică de ce a scăzut importul de cărbune în Moldova și dacă se va scumpi

Republica Moldova a importat 77.000 de tone de cărbune între 1 ianuarie și 18 octombrie 2026, cu circa 19% mai puțin decât în aceeași perioadă a anului trecut. Datele au fost prezentate de ministrul Energiei, Dorin Junghietu, pe 21 octombrie. Din iulie până în septembrie, importurile s-au redus cu peste 95%. Potrivit ministrului, cantitățile aduse în țară depind de cerere, însă livrările sunt influențate și de seceta din Europa, și de atacurile care afectează transportul naval pe Marea Neagră.

Potrivit ministrului Energiei, în acest an, Moldova a importat cărbune preponderent din România, Turcia, Ucraina, Kazahstan, Elveția, precum și Federația Rusă. Din volumul total, aproximativ 63.000 de tone au fost de antracit, a precizat ministrul cu referire la datele Serviciului Vamal.

„Am observat îngrijorări că în ultimele trei luni importurile de cărbune au scăzut dramatic. Da, este adevărat. În luna iulie au fost importate aproximativ 4700 de tone, august – 1500 de tone și septembrie – 120 sau 130 tone de cărbune. (…) Piața de cărbune din Moldova nu este o piață reglementată. Ea răspunde cererii. Este foarte important. Importatorii, companiile care activează pe piață aduc cărbune în funcție de cerere”, a declarat Junghietu.

Un alt factor invocat este perturbarea transportului naval în urma atacurilor din Marea Neagră. Potrivit lui Junghietu, o parte din cărbune ajunge în țară pe cale ferată sau cu barjele, prin porturile de la Dunăre și Marea Neagră.

Ministrul a menționat și seceta hidrologică din Europa, care a determinat unele țări să repornească centralele electrice pe cărbune. Acest lucru poate influența disponibilitatea livrărilor din anumite state.

Întrebat dacă prețul cărbunelui va crește în acest an, Junghietu a evitat un răspuns concret: „prețul variază în funcție de piață, la fel ca și la gaz”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: