Dorin Recean/Facebook

Dorin Recean, despre salariul de milioane al soției sale: „Eu încurajez toate femeile să fie de succes”

Prim-ministrul Dorin Recean declară că susține ca toate femeile să se realizeze în plan profesional și să fie de succes. Precizarea a fost făcută într-un interviu pentru NM, publicat pe 1 august, în legătură cu salariul de câteva milioane pe care-l ridică soția sa, Stela Recean. 

Întrebat dacă a fost deranjat vreodată de titlurile de presă despre salariul mare pe care-l ridică soția de la banca comercială Maib, acolo unde activează, Dorin Recean a spus: „Eu încurajez toate femeile să se realizeze profesional, să fie de succes. Și foarte important: să se simtă bine cu ceea ce fac”.

De asemenea, Dorin Recean a declarat că „nu există niciun” conflict de interese între activitatea sa de la Guvern și cea a Maib. „Cu atât mai mult că băncile sunt subiectul reglementării Băncii Naționale”, a adăugat el.

Potrivit declarației de avere și interese personale pentru anul 2023, depuse de Dorin Recean, soția sa, Stela Recean, a ridicat de la Maib un salariu de aproape 4,7 milioane de lei. În același timp, însuși premierul a avut anul trecut un salariu de aproape 306 mii de lei de la Guvern și Președinție (unde a lucrat până la numirea, în februarie 2023, în funcția de premier). Pe lângă leafă, însă, prim-ministrul Dorin Recean a mai declarat la rubrica indemnizații aproape 70 de mii de lei achitați pentru deplasările efectuate la locul de muncă anul trecut, aproape 900 de mii de lei dividente și peste 20 de mii de lei – dobânzi de la bancă.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Cristian Jardan

Prima reacție a lui Jardan după ce nu s-a regăsit în Guvernul Tofan: „Am dat tot ce am putut”

Ministrul interimar al Culturii, Cristian Jardan, a venit cu o primă reacție după ce nu s-a regăsit în componența viitorului Guvern, prezentată de candidatul desemnat la funcția de premier, Vasile Tofan. Jardan a transmis un mesaj de mulțumire și i-a urat succes lui Dan Suruceanu, propus pentru a prelua conducerea Ministerului Culturii.

„A fost o onoare și privilegiu să servesc Republica Moldova și Ministerul Culturii. Mulțumesc tuturor celor cu care în această perioadă am făcut echipă. Am dat tot ce am putut”, a scris Jardan pe rețele.

Totodată, ministrul interimar i-a transmis un mesaj succesorului său: „Succes, Dan Suruceanu!”.

Cristian Jardan a fost numit ministru al Culturii în noiembrie 2025, în Guvernul condus de Alexandru Munteanu. Acesta a deținut funcția timp de peste opt luni.

Pe 17 iulie, la aproape o săptămână după ce a fost desemnat candidat la funcția de prim-ministru, Vasile Tofan a prezentat componența viitorului Cabinet, cu care urmează să ceară votul de încredere al Parlamentului pe 21 iulie. Tofan a păstrat cea mai mare parte a miniștrilor din Guvernul Munteanu, însă a propus schimbări la conducerea a patru ministere:

  • Radu Musteață – Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, în locul Ludmilei Catlabuga;
  • Victoria Belous – Ministerul Finanțelor, în locul lui Adrian Gavrilița;
  • Alexandru Gasnaș – Ministerul Sănătății, în locul lui Emil Ceban;
  • Dan Suruceanu – Ministerul Culturii, în locul lui Cristian Jardan.

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: