Casă, vilă, venituri de milioane de lei și cheltuieli pentru reclamă pe Facebook – peste 10 mii euro. Averea familiei Recean, în 2023
Full Article 5 minutes read

Casă, vilă, venituri de milioane de lei și cheltuieli pentru reclamă pe Facebook – peste 10 mii euro. Averea familiei Recean, în 2023

Prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean, și-a depus declarația de avere și interese personale, pentru anul 2023. Șeful Cabinetului de miniștri declară că a ridicat anul trecut un salariu de aproape 306 mii lei de la Guvern și Președinție (unde a lucrat până la numirea, în februarie, în funcția de premier). A cheltuit peste 10 mii de euro, echivalentul a aproape 200 de mii de lei pentru reclame pe Facebook și și-a achitat studii în Regatul Unit, în valoare de peste 560 de mii de lei, echivalentul a circa 29 mii euro.

Familia Recean, cu venituri de milioane, anual

Dorin Recean declară un venit anual, din salariu, în 2023, în valoare totală de aproape 306 mii lei. Cea mai mare parte dintre aceștia, adică aproape 214 mii lei, i-a ridicat de la Guvern, iar restul – circa 92 de mii de lei – de la Președinție, unde a activat în calitate de consilier prezidențial în domeniul apărării și securității naționale. Reiese că, anul trecut, Dorin Recean a ridicat, lunar, în medie, un salariu de peste 25 de mii de lei.

Soția sa, care este angajată la o bancă comercială din Moldova, a ridicat, anul trecut, potrivit declarației de avere depuse de premier, un salariu de aproape 4,7 milioane de lei, echivalentul a 245 de mii de euro. Asta înseamnă că, lunar, soția premierului a ridicat, pe parcursul anului trecut, din activitatea sa, un salariu de peste 380 de mii de lei sau peste 20 de mii de euro.

Veniturile însumate ale familiei Recean, doar din salariu, au constituit, așadar, anul trecut, circa 5 milioane de lei, echivalentul a peste 260 de mii de euro.

Pe lângă salariu, însă, prim-ministrul Dorin Recean mai declară la rubrica indemnizații aproape 70 de mii de lei achitați pentru deplasările efectuate la locul de muncă anul trecut, aproape 900 de mii de lei dividente și peste 20 de mii de lei – dobânzi de la bancă.

Casă, vilă, terenuri și peste 20 de conturi bancare

La categoria „bunuri imobile în țară și peste hotare”, premierul Dorin Recean declară trei terenuri, dintre care unul agricol, pe care le-a dobândit în 1996, 2000 și, respectiv, 2021. Valoarea bunurilor este estimată la circa 556 de mii de lei, echivalentul a circa 29 de mii de euro.

Șeful Guvernului de la Chișinău mai declară o casă de locuit, de peste 271 de metri pătrați, pe care o deține din 1996, și a cărei valoare se ridică la 4,5 milioane lei (peste 230 mii euro). La fel, Recean a trecut în declarația sa de avere pentru 2023 o vilă de 97 de metri pătrați, dobândită în 2021, care ar valora peste un milion de lei (55 mii euro), precum și o altă locuință, specificată ca „altă avere imobilă”, de 16 metri pătrați, care valorează potrivit estimărilor 65 de mii de lei (peste 3,3 mii euro). Imobilul a fost procurat în anul 2005.

Familia Recean declară 21 de conturi bancare – în țară (la banca comercială la care lucrează soția premierului) – precum și peste hotare, în țări precum România și Lituania. Niciunul din conturile bancare, pe care au fost depuși în total aproximativ 3,7 milioane lei, în valută națională, dar și străină – nu a fost deschis pe numele prim-ministrului Dorin Recean.

Familia premierului, potrivit declarației de avere depuse de acesta, se folosește de o singură mașină – un BMW din 2016, procurat în 2021. Valoarea automobilului, care nu a fost trecut pe numele lui Dorin Recean, valorează peste 19 mii euro.

Reclamă pe Facebook și studii de sute de mii de lei

Premierul Dorin Recean declară că deține mai multe cote-părți în capitalul social al cinci agenți economici, care activează în domenii precum instruire și consultanță, IT, HoReCa sau farmacie. Valoarea bunurilor începe de la 73 de lei și se încheie cu 5 mii lei.

Anul trecut, potrivit declarației de avere, prim-ministrul a cheltuit peste 10 mii euro, echivalentul a circa 200 de mii de lei, doar pentru reclamă pe Facebook. În același an, Recean declară că a cheltuit pentru studiile la Chigwell School, instituție din Regatul Unit, peste 560 de mii de lei, adică peste 29 de mii de euro.

***

Amintim că Dorin Recean a fost învestit în funcția de premier al Republicii Moldova pe data de 16 februarie 2023, după ce ex-premierul Natalia Gavrilița și-a depus demisia. Înainte de asta, Recean a activat la Președinție, în calitate de consilier al Maiei Sandu pe domeniul apărare și securitate națională.

 


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: