Dosarul de corupție și abuz, pornit pe numele procurorului care a instrumentat cazul Șor și Filat – clasat. Precizările Procuraturii

Ex-procurorul anticorupție Adriana Bețișor, care a instrumentat mai multe cazuri de rezonanță, inclusiv „furtul miliardului”, unul din dosarul fugarului Ilan Șor sau cel al ex-premierului Vlad Filat, scapă de dosarul penal pornit pe numele său fapte de corupere pasivă și abuz de putere. Decizia a fost luată de Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani.

Urmare a încetării procesului penal în privința Adrianei Bețișor, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a venit cu  mai multe precizări privind evenimentele care au urmat până și după trimiterea în judecată a dosarului.

Potrivit sursei citate, inițial acțiunile au fost examinate de Procuratura Anticorupție. În 2020, însă, aceasta a refuzat să pornească urmărirea penală în privința Adrianei Bețișor. Totuși, în martie 2021, procurorul general de atunci, Alexandr Stoianoglo, a anulat ordonanța de refuz și a dispus efectuarea investigațiilor de către procurorii PCCOCS. Între timp, avocatul fostului procuror a contestat actul Procuraturii Generale (PG), însă Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, i-a respins plângerea.

Prin urmare, potrivit PCCOC, la distanță de o lună, în septembrie 2021, procurorii au trimis dosarul spre examinare Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani. Însă, în iunie 2022, susține sursa citată, în timp ce dosarul era în judecată, Curtea de Apel Chișinău a casat acea încheiere judecătorească, prin care a fost respinsă plângerea avocatului privind ordonanțele PG și a transmis cauza spre rejudecare.

La reexaminarea plângerii avocatului împotriva ordonanțelor PG, Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana a anulat în decembrie 2022 ordonanțele PG de investigare a fostului procuror. Procurorii PCCOCS au considerat neîntemeiată încheierea instanței și au contestat-o, considerând inclusiv faptul că competența de examinare a plângerii aparținea Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, care examina cauza în fond.

„Urmare a examinării recursului procurorului, Curtea de Apel Bălți în august 2023 l-a respins, încheierea fiind irevocabilă (fără ca să poată fi supusă căilor de atac). Menționăm, procurorul în cauză mai este învinuit și de comiterea infracțiunii de amestec în înfăptuirea justiției, acuzație care urmează a fi judecată de un alt complet de judecată din cadrul Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, timp în care persoana beneficiază de prezumția nevinovăției, potrivit legii”, precizează PCCOCS.

***

Adriana Bețișor este cunoscută prin faptul că având un stagiu relativ mic de activitate în calitate de procuror, a primit în gestiune dosare de rezonanță, inclusiv din cele despre „furtul miliardului”. În anul 2012, ea a condus un grup de procurori care au efectuat percheziții în companiile lui Veaceslav Platon. În anul 2013, a gestionat dosarul lui Leonid Volneanschi, proprietarul centrului comercial Elat, care a fost acuzat de escrocherie în proporții deosebit de mari. Omul de afaceri și avocații acestuia susțineau că dosarul a fost fabricat, iar dovezile – falsificate. În prezent, dosarul penal se află la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO).

La fel, Bețișor a condus la Procuratura Anticorupție un grup care s-a ocupat de investigarea furtului miliardului. Aceasta a gestionat unul dintre dosarele penale ale lui Ilan Șor (dosarul nu a fost transmis în instanță până în prezent), precum și cazul firmei Caravita și a lui Ion Rusu, rudă cu ex-premierul Vladimir Filat. Bețișor a gestionat și dosarul lui Vladimir Filat care, în consecință, a fost condamnat la nouă ani de închisoare. Ambele procese – împotriva lui Rusu și împotriva lui Filat – s-au desfășurat cu ușile închise, iar avocații indicau asupra caracterului inechitabil al urmăririi penale și al procesului de judecată. În prezent, CEDO examinează cererea lui Filat împotriva Moldovei.

Mai multe detalii despre dosarul în care a fost vizată Adriana Bețișor puteți citi AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Polonia și Moldova, declarație comună la Varșovia: angajament pentru aderarea la UE și securitatea regiunii

Adunarea Parlamentară a Republicii Moldova și a Poloniei a adoptat o declarație comună prin care își reafirmă sprijinul pentru aderarea țării noastre la Uniunea Europeană și pentru securitatea regiunii Europei Centrale și de Est. Documentul a fost aprobat pe 16 iunie, la Varșovia, în cadrul celei de-a XI-a sesiuni a Adunării, găzduite de Seimul Republicii Polone.

Declarația a fost semnată de vicepreședinta Parlamentului și copreședinta Adunării, Doina Gherman, și de copreședintele din partea Poloniei, Szymon Hołownia, vicemareșal al Seimului.

Pe dimensiunea integrării europene, Adunarea salută progresele înregistrate de Republica Moldova în negocierile de aderare și subliniază importanța menținerii unui sprijin politic ferm din partea statelor membre UE, pentru ca țara să își poată atinge obiectivul de aderare până în 2030. Documentul apreciază deschiderea primului cluster de negociere „Valori Fundamentale” și susține avansarea rapidă a procesului de aderare prin deschiderea, în cel mai scurt timp posibil, a negocierilor pe toate celelalte clustere, pe baza meritelor și progreselor demonstrate de Republica Moldova.

Totodată, este recunoscut angajamentul autorităților Republicii Moldova față de reforma statului de drept, combaterea corupției, modernizarea administrației publice și consolidarea societății civile, evidențiindu-se rolul Poloniei ca partener de referință în acest proces, prin cooperare la nivel de experți, programe de asistență pentru dezvoltare și transfer de experiență legislativă.

Pe dimensiunea securității, Adunarea Parlamentară subliniază că atât Republica Moldova, cât și Polonia, în calitate de state care se învecinează direct cu zona de conflict, resimt consecințele agresiunii ruse împotriva Ucrainei, cu impact negativ asupra situației de securitate, a stabilității economice și a rezilienței sociale. Declarația salută solidaritatea manifestată de autoritățile și cetățenii celor două state față de Ucraina, precum și sprijinul oferit refugiaților ucraineni, și reafirmă sprijinul politic pentru Ucraina în eforturile sale de apărare a păcii, libertății și integrității teritoriale.

Documentul reafirmă totodată sprijinul pentru suveranitatea, independența și integritatea teritorială a Republicii Moldova, susținând consolidarea cooperării în domeniul securității frontierelor, combaterea criminalității transfrontaliere și consolidarea rezilienței autorităților Republicii Moldova în fața amenințărilor hibride.

Adunarea Parlamentară a Republicii Moldova și a Republicii Polone a fost constituită la 25 iulie 2011, la Chișinău, fiind un organ consultativ interparlamentar care are misiunea de a elabora puncte de vedere comune privind probleme și proiecte de interes bilateral. Adunarea se reunește în sesiuni plenare convocate anual, alternativ în Republica Moldova și Polonia.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: